Evenimentele ce vizează reglementarea transnistreană, ar evolua, potrivit informațiilor care circulă în spațiul mediatic, pe două direcții diametral opuse. La nivel oficial, domină pozitivul. A avut loc vizita la Moscova a lui Nicu Popescu, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova, care s-a finisat în fond constructiv. Cel puțin efectele oficializate ale acestei întâlniri, nu au demonstrat tensionare cât de semnificativă în relațiile bilaterale. Destul de pozitiv, pentru Moscova, s-au desfășurat și lucrările Consiliului Miniștrilor de Externe al OSCE la Stockholm. Declarația finală nu se deosebește mult de cele precedente. Însă, în detrimentul proceselor pașnice, materialele presei specializate pe subiectul reglementării transnistrene, din FR și din Moldova, din zi în zi devin tot mai alarmante.
La 30 noiembrie curent, Anton Șveț de la ”Regional Trends Analitics” publică articolul cu genericul ”Provocarea militară în Transnistria. Cine va profita de acutizare?”. El afirmă că ”deconservarea conflictului transnistrean devine tot mai evidentă. Deja putem determina interesele principalilor actori și lacunele în sistemul de securitate existent”. Analizând articolul, vom încerca să identificăm argumentele în baza cărora autorul face asemenea concluzii.
Autorul ne semnalează că, ultimul timp, în Ucraina este în ascensiune ”istericul informațional”, condiționat de promovarea tezei unui inevitabil atac armat al FR asupra Ucrainei. Nu este ocolită la acest capitol și Moldova – se vorbește la cel mai serios mod că Ucraina va fi atacată și din Est, din Transnistria, unde sunt prezente trupele militare ale FR. Dar, în același articol, același Șveț din start exclude posibilitatea dată, venind cu următoarele argumente. Kievul dispune de un masiv considerabil de informații precise, pentru a monitoriza evenimentele în stânga Nistrului. De 20 de ani în componența trupelor de menținere a păcii activează 10 observatori militari din partea Ucrainei. Ei posedă integral datele referitoare la procesele în grupul armat al FR și în trupele regiunii transnistrene. Din alt aspect, în Transnistria activează multe structuri ucrainene, financiar-comerciale, de producție, culturale – fenomen care la rândul său la fel este utilizat de Kiev pentru a obține informații cuprinzătoare la subiect. Șveț accentuează la momentul etnic, afirmând că o mare parte din efectivul trupelor ruse dislocate în regiune, o constituie localnicii – între care o bună parte sunt de etnie ucraineană. Asta, în opinia autorului, asigură partea ucraineană cu informații ample și referitor la situația în Grupul Operativ de Trupe Ruse. Astfel, ni se propune schema potrivit căreia Ucraina conștientizează imposibilitatea atacului asupra sa din direcția Nistrului, însă intenționat provoacă tensionarea.
Iată, a apărut și noțiunea de provocare. Însă, dacă cele indicate se încadrează în noțiunea de propagandă necinstită, premeditată, apoi cele ce urmează fac parte din domeniul absolut lipsit de bun simț. Autorul afirmă că ”La Tiraspol sunt conștienți, că orice acțiune agresivă la adresa Ucrainei, ar avea consecințe fatale pentru regiune, odată ce ar dezlega Chișinăului mâinile pentru a lichida cu aplicarea forței separatismul la Nistru”. Și în genere, consideră autorul, populația Transnistriei, care include un procent considerabil de cetățeni ai Ucrainei și Moldovei, nu vor susține un asemenea act agresiv. Cu atât mai mult că rezervele de mobilizare a formațiunii sunt într-atât de mici, că ea nu poate la modul serios să avertizeze Ucraina. La fel va fi contra unui asemenea scenariu elita politică a regiunii, care deține afaceri profitabile în Ucraina, și cunoaște foarte bine că orice ”dezamorsare” a conflictului, va avea ca urmare nu numai regruparea forțelor, dar și va afecta interesele lor comerciale.
Astfel, A. Șveț a lansat un neadevăr mare, declarând că Moldova ar putea soluționa conflictul aplicând forța. Concomitent, el ne-a demonstrat că Transnistria nu poate fi privită ca un potențial ”agresor” sub nici un punct de vedere. Dar, el nu renunță la afirmațiile sale inițiale, potrivit cărora posibilitatea acțiunilor armate e în creștere, numai că le atribuie Ucrainei. În acest stat ar exista anumite forțe politice, care ar provoca un conflict local, pentru a retrage interesele populației de la problemele interne. Și, evident că s-a demonstrat coincidența acestor intenții cu ”recomandările” din SUA, expuse de ex-consilierul președintelui Donald Trump, John Bolton. Se declară că strategia lui Trump ar fi acceptată și aplicată și de cabinetul lui Joe Biden. Șveț adună toate datele, toate evenimentele din ultimii ani, pentru a promova teza că și Moldova nu este ocolită de planurile agresive ale SUA, că și ea este antrenată în ”viitoarele acțiuni armate” contra Transnistriei.
La acest capitol este cazul să analizăm mai de aproape două teze pe care Șveț activ le promovează în calitate de argumente la cele spuse mai sus. În Moldova ar fi creată o infrastructură militară a SUA și NATO, care, potrivit autorului, ar fi destinată atacurilor asupra Transnistriei. Ar fi bine să avem concluziile experților, în special ale inspectorilor care monitorizează respectarea acordurilor cu privire la armele convenționale. După cât știm, Moldova nu a avut încălcări la acest capitol. Se minte? Apoi, Șveț declară că Moldova ar fi adoptat o nouă legislație, potrivit căreia principalul inamic al republicii ar fi trupele ruse dislocate în regiune, și formațiunile paramilitare transnistrene. După cât se cunoaște, nici un act normativ cu un asemenea conținut nu a fost adoptat nici de actualul Parlament, iar de cel precedent nici nu poate fi vorba. Din nou se minte? Pentru ce? Pentru a declara că aceste schimbări ar fi agravat cu mult pericolul militar la Nistru. Și, pentru a fi și mai convingător, autorul ne amintește că SUA au prestat armament (nu se știe de care și în genere, dacă în acele avioane a fost armament) nu doar Ucrainei, ci și Moldovei. Nu se exclude, că se scrie asta în așteptarea faptului că cineva poate să creadă, că Moldova ar fi dispusă să devină din nou câmp de luptă. Dealtfel, se miră autorul, de ce Președintele Moldovei Maia Sandu nu renunță la teza retragerii trupelor ruse din teritoriul Moldovei și evacuarea munițiilor și armamentului din depozitele de la Cobasna? Doar prezența FR în Transnistria constituie un element important din strategie geopolitică a Moscovei, la care ea nicidecum nu poate renunța. Ea va depune eforturi pentru a evita deraparea situației spre criză, indiferent din care parte nu ar veni tentativele de a provoca această criză. ”Problema, consideră A. Șveț, constă în aceea că guvernul de la Chișinău nu este unul independent, depinde de factorii externi, care, potrivit lui Bolton, ar putea sugera lucruri grave”.
Concluzia este firească: Moscova depune eforturi colosale pentru a evita criza, însă Chișinăul, condus din exterior, ar putea provoca cea mai gravă situație. Asemenea ”analize” nu sunt ceva nou. Mai grav e că la ele se asociază sursele informaționale mai serioase, cum ar fi ”Nezavisimaea gazeta”, organ al CSI. Ca să nu facă multă analiză, autoarea articolului Svetlana Gamova, începe materialul cu afirmația politicianului moldovenesc Victor Șelin, care a declarat, că ”în situația în care doamna Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vadim Krasnoselischii, am putea admite că se urzește o acțiune de forță pentru soluționarea problemei.” Evident, politicianul și-a mai amintit de fortificarea prezenței militare a SUA în jurul Ucrainei. Perioada e una plină de afirmații halucinante. Șelin declară pentru ”Nezavisimaia gazeta” că în cadrul întânirii Ministrului Apărării al SUA Lloyd Austin cu Președintele României Klaus Iohannis la Budapesta, s-a convenit că Româna este responsabilă pentru ”soluționarea problemei transnistrene”. Însă, cum declară Șelin, în acest caz Kievul ar putea cere restabilirea status-quo la 1924, când Transnisria făcea parte din Ucraina. Apare încă o linie conflictuantă, București-Kiev. Să sperăm că ea există doar în planurile subversive a adepților destabilizării situației în regiune.
O altă viziune asupra problemei a formulat-o Vitalii Ignatiev, așa numitul ”ministru de externe” transnistrean, care a menționat pentru un ziar din Japonia că, în situația când OSCE de doi ani nu e capabilă să asigure convocarea formatului ”5+2”, de rugat Moscova să-și asume această misiune. Nu încape nici o îndoială, cine este autorul acestei propuneri ”progresive”. Moscova, înaripată de succesele în Caucaz, ar dori și aici, în apropierea hotarelor UE, recunoașterea ”capacităților” sale pe tărâmul pacificării. Probabil, putem admite, că Moscova nu s-a concentrat pe o pistă în politica sa față de Moldova. Pe de o parte am ajuns la presupunerea că FR ar fi cointeresată de stabilitate la hotarul cu UE. De aici – relațiile constructive, liniștite cu Chișinăul, cum a declarat pentru presă Nicu Popescu, Ministru de Externe și Integrare Europeană al RM. Însă, există și alt aspect, care nu poate fi ignorat. Anterior am scris referitor la Decretul nr. 399 a lui Krasnoselischii, prin care este pregătită înrolarea în forțele și structurile armate transnistrene a ofițerilor în rezervă. Potrivit lui Andrei Safonov, deputat în ”Sovietul suprem” transnistrean, recent la Tiraspol a avut loc mobilizarea de control a rezerviștilor cu vârsta până la 36 ani. S-a verificat potențialul de mobilizare a regiunii. Cu care scop? Regiunea nu este cel mai prosper stat, probleme la capitolul ”venituri bugetare” sunt suficiente, cum și capitole la consum. Și în această situație să recurgi la concentrarea miilor de persoane, cărora ești obligat să le asiguri salariul mediu? A. Șveț cu neglijență apreciază potențialul de mobilizare a regiunii drept unul nesemnificativ. Ceva timp în urmă acest potențial constituia 20-25 mii de persoane. Două divizii, corespunzătoare cerințelor timpului de război. Suficient instruiți și motivați, dotați cu variate sisteme de artilerie, inclusiv cu reacție; TAB-uri; tancuri; obuze și cartușe în volum nelimitat, aceste zeci de mii constituie o forță considerabilă. Informațiile de care dispunem, ne permit a considera că trupele mixte ruso-transnistrene dispun de mijloace de transmisiuni la cel mai contemporan nivel, de dispozitive pentru intervenția radioelectronică, lucru care fortifică considerabil capacitatea lor de luptă.
Totalizând, am putea evidenția următoarele:
– Moscova ar dori stabilitate în regiune, stabilitate asigurată de FR, de prezența trupelor sale armate;
– Dacă nu se va primi, ea face totul, ca vina pentru destabilizare și consecințele acestei, să revină Ucrainei, Moldovei, NATO (României);
– Moscova se pregătește de ambele scenarii, dar mai intens de cel violent.