Moscova ar putea pierde definitiv posibilitatea de a menține legătura prin Ucraina cu militarii săi dislocați în Transnistria. Un proiect de lege care prevede denunțarea acordului ruso-ucrainean cu privire la tranzitul militarilor care se află temporar pe teritoriul Republicii Moldova a fost propus spre dezbateri în Rada Supremă de la Kiev de un grup de deputați ucraineni.
Potrivit RIA-Novosti, proiectul a fost afișat pe site-ul oficial al Radei Supreme, însă nu este însoțit și de o notă informativă.
Printre autori se numără și deputatul neafiliat Iuri Levcenko, remarcă sursa citată.
Numărul militarilor ruși dislocați în prezent în Transnistria este estimat la aproximativ 1500 de persoane, care își fac serviciul în Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR). Majoritatea acestora sunt ofițeri sau soldați înrolați prin contract, originari din regiune, dar care dețin și cetățenia Federației Ruse. Circa 400 dintre ei au statut de pacificatori, în cadrul contingentului comun moldo-ruso-transnistrean al trupelor de menținere a păcii.