Cu ocazia zilei de 2 martie, mai multe persoane oficiale s-au dat cu părerea. Cele spuse în dreapta Nistrului au ajuns la destinație, fiind știrile centrale ale multiplelor canale TV. Pornind de la faptul că liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselschii nu se va găsi între ei, am decis în pofida atitudinii respective, să vedem la ce aspecte a atras el atenția. Interesul nu este unul steril. Cu ceva zile în urmă acest funcționar, în cadrul întâlnirilor cu reprezentanții OSCE, chema la conlucrarea malurilor și la identificarea căilor de soluționare a diferendului la masa de negocieri. Practic, în unison cu liderul regimului secesionist, reprezentanții mai multor partide și formațiuni politice din dreapta Nistrului demonstrau cu înflăcărare că locuitorii regiunii sunt ”cetățeni ai RM” și trebuie tratați respectiv. Bun, analizăm atent afirmațiile persoanei vizate și încercăm să facem concluzia – există sau nu subiecte prin explorarea cărora s-ar crea căi de apropiere, de elaborare a unor poziții comune, axate spre ameliorarea relațiilor între maluri, demne a fi propuse spre discutare la masa tratativelor în formatul ”5+2”?
Vadim Krasnoselischii a acordat un amplu interviu ziarului de la Moscova ”Ziarul parlamentar”, pornind cu declarați, potrivit căreia ”timp de 29 de ani, în Moldova nu s-a găsit nimeni (se are în vedere factorii politici), să fi propus o calificare a agresiunii contra populației pașnice transnistrene.” La 2 martie, spune el, în Transnistria și în Moldova a fost marcată ziua în care au început acțiunile armate din 1992. Pentru orice transnistrean este data tragică când s-a început războiul nedeclarat și agresiunea armată contra populației transnistrene pașnice, multietnice. Analizând presa moldovenească, ne convingem că elitele moldovenești au cam uitat cum au evoluat evenimentele, și le tratează foarte subiectiv, numesc acest război „lupta pentru integritatea Moldovei”. La acest capitol avem nevoie de claritate, și o vom prezenta, operând doar cu fapte. Unul dintre liderii politici (se referă, probabil, la Doamna Maia Sandu) a menționat că cauza principală a conflictului ar fi corupția, care ar fi afectat societatea pe ambele maluri. Atenționăm că conflictul a demarat la finele anilor optzeci, când exista încă Uniunea Sovietică. Și motiv pentru conflict a servit proclamarea la 31 august 1989, de către Parlamentul RM, a limbii române pe bază de alfabet latin, în calitate de limbă de stat. La rândul său, stânga Nistrului, actuala Transnistrie, cerea acordarea unui statut egal limbii ruse – fapt ignorat de Moldova. Este primul fapt istoric, care demonstrează că motivul conflictului nu este ascuns în careva efemerice interese corupționale, ci în faptul că oamenilor li s-a refuzat dreptul de a vorbi în limba lor natală”.
Cât nu ar suna patetic această afirmație, ea este foarte ușor de abrogat. Însă, de la 2 martie 1992 încoace, Chișinăul nu a înțeles necesitatea de a avea un verdict judiciar, care ar demonstra că legislația lingvistică și, în special legea din 31 august, nu împiedică nimănui aplicarea limbii natale. Evident, asta n-ar fi oprit conflictul, însă, popularizată la modul eficient, decizia dată ar fi știrbit esențial din ideologia separatistă, ușurând calea spre distrugerea obstacolelor pentru eventuala reintegrare.
Krasnoselischii continuă. ”Cât privește teza Chișinăului, că Moldova și-a apărat integritatea teritorială, acesta este nu că incorectă, dar profund falsă. Pentru a demonstra afirmația, apelăm la două acte adoptate de Parlamentul Republicii Moldova. Declarația de suveranitate, adoptată la 23 iunie 1990, a declarat nule toate consecințele politico-juridice ale pactului Molotov-Ribbentrop, ceea ce ar însemna că fondarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești este nelegitimă. Apoi apelăm la Declarația de suveranitate, adoptată de același Parlament la 27 august 1991, care a confirmat ilegalitatea actului de proclamare a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești în august 1940. Vreau să amintesc elitei de la Chișinău, că RSS Moldovenească a fost formată prin alipirea Basarabiei la Republica Moldovenească Sovietică Socialistă Autonomă (adică – actuala RM alipită la actuala Transnistrie, n.n.), care deja exista din 1924 în cadrul Ucrainei. Este fapt incontestabil. Și, dacă Parlamentul RM decide că această alipire este una ilegală, legislativul astfel creează condiții juridice pentru autodeterminarea poporului transnistrean și alegerea de sine stătător propriului viitor. Lucru, care a și fost făcut”.
Evident, mai mulți savanți au discutat la acest subiect, au demonstrat că nu este nici o contradicție între calificarea nulă a consecințelor Pactului și existența Republicii Moldova, recunoscută de ONU în hotarele anului 1990. Nu s-a găsit o forță politică, juridică, care ar zădărnici exploatarea acestei teze de către regimul secesionist, ca una profund falsă și periculoasă.
În aceste condiții Krasnoselischii liber își deapănă falsurile, declarând că ”Parlamentul Republicii Moldova și nicidecum poporul transnistrean a demolat integritatea țării. Deja după adoptarea deciziei în cauză, elitele moldovenești au conștientizat provocările celor întâmplate, însă nu s-a oprit și au continuat acțiunile voluntariste. A fost comisă o greșeală catastrofală – declanșarea agresiunii armate contra Transnistriei. Astfel, politicul moldovenesc a încercat a spăla cu sângele poporului transnistrean consecințele propriilor decizii fatale”.
În pofida multor surse atât științifice, cât și memorialistice, în Chișinău nu există un punct de vedere oficial, argumentat juridic, referitor la evoluțiile din 2 martie și orele precedente, care ar permite a insista ca fenomenul dat să nu mai fie subiect de speculații ale ideologiei de la Moscova și Tiraspol. Este evident, că ori oponenții noștri acceptă punctul de vedere al Chișinăului și de la asta putem continua tratativele, ori ne dezicem de acestea, în perspectiva imposibilității identificării punctelor comune.
În prezent, Krasnoselischii poate nestingherit continua falsurile. El spune că ”data de 2 martie 1992 este calificată ca începutul agresiunii contra poporului transnistrean. În această zi, în raionul Dubăsari unitățile cu destinație specială a Moldovei au atacat în localitatea Cocieri casele de locuit ale ofițerilor ruși, care exercitau serviciul militar în unitatea dislocată în localitate. (Asta e versiunea eronată a lui Krasnoselischii. Poliția a atacat orășelul militar a armatei ruse, din care se eliberau arme și armament gardiștilor. Potrivit lui Krasnoselischii, anume gardiștii au opus rezistență armată trupelor poliției RM. Dar el nu spune, de unde formațiunile ilegale paramilitare au obținut armamentul?)
Potrivit lui Krasnoselischii, ”sursele moldovenești afirmă că Rusia, prin intermediul Armatei 14, a atacat Republica Moldova. Nu e adevărat – în martie 1992 Armata 14 nu depusese jurământul FR și nu participa la lupte. Ea mai târziu va deveni a Rusiei”. Există mai multe materiale, care demonstrează că Armata 14 a furnizat arme și armament regimului secesionist încă până la 31 august 1989. Anume pentru aceste acțiuni ilegale a fost destituit din funcție fostul comandant al Armatei 14, general-locotenentul Gennagie Yakovlev. Fără acest armament regimul nu putea în scurt timp să înarmeze cel puțin trei batalioane de gardă, aproximativ 1200-1500 persoane. Aproximativ 600 de automate regimul le-a acaparat de la depozitele MAI al RM, care nu s-au grăbit la timp să le transfere pe malul drept. Regimul a obținut nu doar posibilitatea de a-și înarma formațiunile paramilitare, dar și să lanseze o rețea activă de trafic de arme și armament. Ceva mai târziu s-a demonstrat că o mare parte din ”apărătorii” a regimului se înrolau anume pentru a avea acces la arme, a le fura și apoi a le comercializa. În lipsa actelor, este greu a utiliza aceste informații pentru a demonstra caracterul agresiv și neonest al regimului.
Evident, Krasnoselischii nu a ocolit data de 19 iunie 1992, când au demarat luptele la Bender. El cu mare plăcere ne comunică, că în acea perioadă la Bender activa misiunea reprezentanților statelor-participante la reglementare și o numește ”misiunea civilă”. Nu erau nici pe departe civili ofițerii din România, Ucraina, FR, OSCE. Dar Tiraspolul nu ratează ocazii, pentru a promova poziția sa – în cazul dat pentru a demonstra că ”misiunea civilă” nu are șanse a obține efectul scontat. Restul e beletristică, pentru a face concluziile de bază – concomitent cu realizarea condițiilor unui armistițiu, conducerea Moldovei a pregătit un atac mișelesc asupra Benderului.
Blufurile nu se termină cu asta. Krasnoselischii declară că ”la moment, când Moldova trimitea militarii să apere integritatea teritorială a Moldovei, statul unitar și integru Republica Moldova nu mai exista. Datorite actelor adoptate de Parlamentul moldovenesc în 1990. Rezultă, că RM 29 de ani în urmă și-a mințit militarii, trimițându-i la lupte pentru a apăra ceea ce nici juridic, nici de-facto nu exista”. El afirmă că ”Partea moldovenească uită să mulțumească Federației Ruse pentru introducerea trupelor de menținere a păcii, care, oprind altercațiile, i-au salvat pe militarii moldoveni. Apoi, mulți demnitari din Moldova nu obosesc vorbind despre pericolul corupției. Eu, ca președinte, susțin aceste afirmații. Însă, și aici are loc dualitatea abordărilor. Se vorbește frumos, însă în practică ce avem? Nu am uitat agresiunea Moldovei, omorul cetățenilor Transnistriei, migrațiunea a mai mult de un milion de locuitori, furtul miliardului, landromatul, crizele permanente. Elitele chișinăuiene au cu ce se preocupa. Însă, după cum se vede, lor le e mai ușor să ascundă problemele interne după cea transnistreană, a specula pe marginea războiului, priorităților și valorilor naționale și a sentimentelor celor care au luptat în 1992. E cazul să nu uităm lecțiile istoriei, dar să evităm substituirea propriilor probleme cu factorul inventat, transnistrean. Numai o asemenea abordare pozitivă, ar putea naște un impuls pentru normalizarea relațiilor reciproce”.
Atâta timp cât aceste aberații, frumos ambalate, nu vor primi răspunsuri adecvate la nivelul conducerii politice, susținute prin sentințele instanțelor, toate eforturile ideologice nu se vor încununa cu succes.
Evident, este absolut necesar ca eforturile ”teoretice, ideologice”, să fie susținute de ceva absolut practic. Cum ar fi intenția Chișinăului de a renunța categoric la ”deservirea datoriei Transnistriei pentru gazele utilizate”. La 25 februarie curent, Svetlana Gamova de la ”Nezavisimaia gazeta” publică un articol cu genericul respectiv. Ea declară că Maia Sandu intenționează să schimbe ”țeava rusească pe cea românească”. Ca urmare a deciziei comune ruso-românească de a desface contractul de transportare a gazelor către statele-terțe, Bucureștii au obținut posibilitatea de a utiliza în interesele proprii infrastructura din teritoriu. Concomitent, Moldova va putea importa gazele rusești, dar prin România, ceea ce va exclude posibilitatea influenței transnistrene. Îndată Președintele Maia Sandu a declarat intenția de a soluționa problema cu plata pentru gaze. Din datoria existentă a Republicii Moldova față de ”Gazprom”, 7.6 miliarde dolari, revin regiunii transnistrene, care nu plătește nici un bănuț. Doamna Președinte a declara această situație ”necinstită”. Potrivit analistului din Moldova, Victor Șelin, deciziile Doamnei Sandu fac parte din programul adoptat odată cu victoria ei la alegeri, în scopul de a lichida toate elementele prezenței Rusiei în Moldova. Evident că oricum ar evolua relațiile în problema gazului, ele vor afecta puternic interesele regimului transnistrean și o să-l impună să fie mult mai atent în abordarea tonalității relațiilor cu Chișinăul. A fost nevoie de 30 de ani, de alegerea Doamnei Sandu președinte, ca asupra Tiraspolului se apară umbra datoriei de 7.6 miliarde dolari. Vom vedea cum o să argumenteze acest fapt cei de la Tiraspol – evident, dacă la Chișinău nu vor avea loc careva schimbări dramatice, la care se va recurge și pentru a salva regimul de un pericol real.
Din alt aspect – cum ar trebui să se schimbe lucrurile, ca Tiraspolul să renunțe la sistemul de argumentare a ”formării și legalității acestei formațiuni de-facto statale”? Ceea ce a spus Doamna Sandu: interesele corupționale. Pot fi ele înlăturate?