Bustul lui Lucian Blaga și un lot de cărți au ajuns la liceul cu predare în limba română din Tiraspol

Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, singura instituție de învățământ mediu din localitate în care se învață în limba română, în grafie latină, a căpătat un plus de identitate prin montarea bustului lui Lucian Blaga în holul principal al clădirii.

Opera, realizată de profesorul de arte vizuale Gheorghiță Gălan, a fost adusă la liceu de o delegație  din România, formată din profesorii de istorie Constantin Constantinescu și Adrian Atarcicov, profesori de istorie la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud și de la Colegiul Național „Unirea” Focșani, cu sprijinul Ambasadei României în Republica Moldova, prin implicarea diplomaților Adrian Sîrbu și Valeriu Stoica. Profesorii au adus și câteva sute de cărți în limba română.

„Cel mai de preț lucru pe care ni l-au adus aici, în această oază de românism, profesorilor și elevilor noștri, este bustul patronului nostru spiritual, Lucian Blaga. De mult l-am dorit să-l avem pe Blaga la noi și în sfârșit ne bucurăm de acest dar! Vă mulțumim din toată inima, dragi frați de peste Prut! Nu scriu aici prin ce greutăți au trecut acești oameni cu sufletul mare… Vreau să mulțumesc mult domnului ministru Șarov pentru atitudinea pe care a luat-o ca acest dar să ajungă la destinație”, a declarat profesorul Ion Iovcev, directorul Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Colectivul de profesori care predau în limba română dar și mai mulți elevi au pregătit un moment special, artistic și literar, în limba română.

A recitat din poezia lui Lucian Blaga  („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” – „Poemele luminii”) eleva Adelina Grebencea, eleva profesoarei Ecaterina Pavlova, care își dorește după terminarea studiilor la Tiraspol să facă studiile superioare în România.

În cadrul aceluiași eveniment, directorul  Ion Iovcev a înmânat la trei dintre elevii de excepție din liceu premii în bani și distincții:  „Înmânez din partea Societății Științifice „Jacques Martin” din România trei burse  „Ioan Alexandru”,  în sumă a câte 500 de RON pentru rezultate foarte bune la învățătură si pentru iubirea de limba română și de neam. Vor primi aceste burse câte trei elevi de la fiecare instituție de învățământ românesc din partea stângă a Nistrului și orașul Tighina (Bender)  de două ori pe an, de Crăciun și de Paști”, a mai spus profesorul Ion Iovcev.

La liceul cu predare în limba română din Tiraspol studiază peste 200 de elevi, care urmează programul de studii elaborat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de la Chișinău. În ultimii ani, la Liceul ”Lucian Blaga” s-au înscris și elevi care nu sunt de origine română, ucraineni sau ruși, care doresc să învețe limba română. Liceul are câte o clasă pentru fiecare an la școala primară și gimnazială și câte două clase, la treapta liceală: profilul umanist și real. Singura instituție cu predare în limba română din Tiraspol are nevoie de sprijin pentru extinderea clădirii, pentru realizarea unei cantine, pentru condiții mai moderne pentru elevii care aleg să își facă studiile după programa Republicii Moldova, recunoscută internațional.  
Autor și membru în echipa de proiect: Mircea Merticariu – Departamentul media al LACT