Procesul de negocieri în problema reglementării transnistrene din nou a revenit la starea de stagnare. Întreruperea șirului de evenimente este folosită de observatori pentru a evalua actualitatea procesului, a puncta problemele și, respectiv, a se expune referitor la perspective. Analistul Anton Șveț de la Regional Trend Analitics, în materialul din 11 iunie 2020, ne propune versiunea, potrivit cărei ”OSCE pierde din dinamicul reglementării transnistrene”. Analiza ni s-a părut interesantă, în special sub aspectul multitudinii opiniilor și aprecierilor a rolului acestei organizații în reglementarea transnistreană.
Potrivit lui Șveț, misiunea organizației derivă din postura sa de intermediar și constă în formarea relațiilor între maluri. Însă, în perioada pandemiei, OSCE nu prea are succese și părțile implicate în conflict depășesc criza cu o mulțime de pretenții reciproce. Din start menționăm că nici pe departe nu considerăm că OSCE de una singură care poartă vina de acest ghem de neînțelegeri. Ba mai mult, suntem de părerea că OSCE și Misiunea acesteia în Republica Moldova este ultima care ar putea fi acuzată de lipsa reușitelor în procesul de negocieri. A. Șveț destul de competent descrie funcțiile, care și le-a atribuit în mod benevol organizația: este intermediar la negocieri; deține funcția permanentă de moderator la rundele de negocieri în formatul ”5+2”; asigură condiții pentru întrunirile grupurilor de lucru; participă la activitatea Comisiei Unificate de Control. Afară de asta, OSCE finanțează mai multe proiecte pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv cele asupra cărora s-a atins acordul la negocieri în ultimul timp. Spre exemplu – acordarea mijloacelor financiare pentru aranjarea punctelor de înregistrare a transportului auto și eliberarea plăcuților neutre. Evident că lista dată a modului în care OSCE este implicată în procesul de reglementare nici pe departe nu se încheie cu cele expuse. Misiunea și-a asumat o mare parte din povara asigurării materiale și financiare a operațiunii de pacificare. Începând cu prestarea mijloacelor pentru cadouri de revelion ostașilor, aflați la datorie, până la asigurarea cu calculatoare a structurilor CUC. Când au fost create condiții, Misiunea OSCE a contribuit la formarea Fondului necesar mijloacelor care urmau a fi aplicate pentru retragerea și utilizarea pe loc a armamentului și tehnicii de luptă, stocate în stânga Nistrului.
Anton Șveț destul de obiectiv notează sarcinile organizației: monitorizarea situației și acordarea asistenței de expertiză dialogului între Chișinău și Tiraspol. Sarcina majoră ai acestei misiuni ar fi reluarea negocierilor referitoare la determinarea statutului politic al regiunii transnistrene. Deciziile care vor fi adoptate la acest capitol, neapărat vor viza și finalizarea sau transformarea operațiunii de menținere a păcii – lucru care va condiționa terminarea îndelungatei prezențe militare a FR în regiunea transnistreană. Factorii indicați, care ar fi destul de argumentați din punct de vedere al raționamentului geopolitic, ar fi, în opinia lui A. Șveț, un stimul puternic pentru activitatea OSCE în Republica Moldova.
În 2016, președinției Germane în OSCE i-a reușit soluționarea mai multor probleme ce vizează aspectele sociale și umanitare. Semnarea ”protocolului de la Berlin”, după care au urmat și alte acorduri, între care referitor la modul de acces al fermierilor la terenurile lor arabile; schimbările în regimul activității școlilor cu utilizarea grafiei latine; eliberarea plăcuțelor neutre de înmatriculare a transportului auto – toate acestea formau impresia că OSCE a identificat formula care ar asigura mișcarea consecventă spre reglementare. Din cele expuse, autorul face următoarea concluzie: ”Perspectiva reglementării finale rămânea destul de problematică, însă a apărut speranța că părțile (RM și Transnistria) ar fi depășit contradicțiile istorice și au recurs la lucrul comun și responsabil”. Însă, în anii ce au urmat, impulsul pozitiv al ”protocolului de la Berlin” a fost ratat, acordurile atinse în marea lor majoritate au rămas pe hârtie; alte acorduri nu s-au încheiat, iar ședințele în formatul ”5+2” au loc odată pe an, purtând un caracter pur formal. Nu a înregistrat succese procesul de negocieri nici în anul 2020. Am putea da vina pe pandemie, însă, consideră A. Șveț, relațiile între Chișinău și Tiraspol au fost deteriorate încă cu mult până la carantină. Pericolul comun nu numai că nu a apropiat părțile, dar le-a îndepărtat și mai mult. Respectiv, se presupune că în acest timp prea complicat, Misiunea OSCE n-a reușit a deveni (Șveț consideră, că nu a dorit) un moderator proactiv, care ar ajuta a trece pietrele subacvatice în relațiile părților. Urmează un șir de acuzații la adresa OSCE, cu care nu suntem de acord și care le vom comenta mai apoi.
Autorul scrie că problemele dialogului au început când factorii externi n-au reușit a obține executarea întocmai a acordurilor semnate (Protocolul Berlin+). Afară de asta, imaginea OSCE a fost puternic afectată de efectul nul al ședinței în formatul ”5+2” de la Bratislava. Indiferent de mai multe semnale referitoare la apariția problemelor în procesul de negocieri, OSCE n-a reacționat corespunzător, și s-a ajuns la eșec. Explicând stagnarea negocierilor prin reducerea nivelului de încredere reciprocă între Chișinău și Tiraspol, autorul totuși afirmă că OSCE n-a reușit să corecteze greșelile și să-și repare imaginea, odată ce părțile nu au fost readuse la masa de negocieri și nu s-au terminat acuzațiile reciproce. Este sub semnul întrebării desfășurarea conferinței în formatul ”5+2” și în acest an, condiționat nu atât de pandemie, cât de prolemele interne ale Moldovei. Spre toamnă, în ajunul alegerilor, spațiul de manevre al Chișinăului se va reduce complet, el va pierde interesul pentru reglementare, ceea ce va însemna că posibilitățile de altă dată la acest capitol vor fi ratate. În condițiile indicate, OSCE ar trebui să identifice decizii echilibrate care ar fi acceptate pe ambele maluri ale Nistrului. În oricare altă situație, tendința negativă în relațiile părților, care s-a format în timpul pandemiei, ar putea deveni ireversibilă și a face imposibilă oricare formă de dialog. Urmează o noțiune, care nicidecum nu poate fi acceptată. Șveț menționează că OSCE, care reprezintă 57 de state, dispune de experiență suficientă de reglementare, în special urmare a modului în care președinția albaneză instrumentează reglementarea conflictului din Kosovo. Indirect, A. Șveț ne propune să urmăm evenimentele din Serbia, să recunoaștem Transnistria și apoi astfel să evoluăm în reglementare.
Și acesta nu e unicul moment, în opinia noastră, subversiv, la care recurg analiticii de la RTA. Se declară că ”pierderea de către OSCE a inițiativei pe dimensiunea moldovenească ar avea consecințe concrete. Istoria conflictului ar fi demonstrat că, de fiecare dată, scăderea capacităților unui factor internațional, în mod automat contribuia la fortificarea altora, inclusiv la înlăturarea celui slab de către jucători mai activi și eficienți. Cei versați înțeleg că este vorba de România, care în 1992 a fost exclusă din formatul de negocieri, însă cu alte motive decât cele care sunt aici înșirate.
A.Șveț insistă asupra tezei și afirmă că, ultimii un an și jumătate, OSCE permanent minimalizează participarea sa în procesul de reglementare, cedează din propriile poziții în eveniment. Dacă presupunem că cedarea este condiționată de motive mai banale, cum ar fi scăderea nivelului profesionist, care a condiționat ratările și greșelile comise, s-ar putea de presupus că organizația intenționat trece la marginea torentului de reglementare, cedând locul altor actori. Cum consideră A. Șveț, pretendenți la misiunea de lider nu sunt prea mulți – SUA sau Federația Rusă. Ar putea fi varianta tandemului format din acești doi actori, însă asta e mai puțin posibil. Autorul consideră că rocada ar putea avea loc deja în această toamnă. Concomitent, am putea deveni martori ai unor schimbări considerabile în abordarea evoluțiilor acestui conflict, care ar putea deschide anumite puncte de observație a perspectivelor soluționării acestuia.
Ar putea fi acest material un mod de a sonda opinia celor implicați în soluționarea diferendului pe calea celui din Kosovo? Și prezența OSCE nicidecum nu contravine intereselor FR în regiune. Din contra, cum am menționat – filantropia Misiunii permite reprezentanților FR și ai Transnistriei a apare în postură foarte pozitivă, atribuindu-și o parte din acțiunile efectuate de Misiune. Schimbarea formatului procesului de negocieri nu poate fi efectuată fără atingerea consensului. Și nu poate fi exclus din proces principalul factor de stabilitate și securitate în Europa. Altceva, că funcția de lider, de organizator plenipotențiar, ar putea fi înlocuită de un organ cu misiuni pur tehnice. Să sperăm, că e doar o opinie. Doar nu OSCE este obligată să genereze politici de reintegrare. Este obligațiunea Chișinăului, care, dacă nu dorește să vadă Moscova domnitor și în procesul de negocieri, ar trebui să fie mai activ și mai constructiv.