Gov.md – Precizări cu privire la acțiunile întreprinse de Biroul Politici de Reintegrare în legătură cu reținerea a doi locuitori din Molovata Nouă de către structurile de forță din regiunea transnistreană

8.04.2020, Chișinău – Biroul Politici de Reintegrare a sesizat autoritățile de aplicare a legii în legătură cu reținerea a doi șoferi de ambulanță ce locuiesc în Molovata Nouă, localitate situată în Zona de Securitate. Aceștia au fost reținuți sub pretextul că au încălcat regulile de circulație în timpul pandemiei de COVID-19 și condamnați la 15 zile de detenție.

Menționăm că acești 2 locuitori ai Moldova Nouă își desfășurau activitățile la „așa numitele servicii de ambulanță din or. Dubăsari”, parte necontrolată efectiv de către autoritățile constituționale.

Imediat după ce am recepționat informația din teren despre incident, viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a sesizat Misiunea OSCE la Chișinău, care a detașat o echipă pentru a documenta situația la fața locului.

La fel, negociatorul-șef a trimis un Brief în adresa tuturor participanților la procesul de negocieri în format „5+2”, unde a fost trecut incidentul și instalarea posturilor ilegale în Zona de Securitate, iar delegația moldovenească în Comisia Unificată de Control a abordat în același sens acest demers.

Biroul Politici de Reintegrare insistă pe toate căile de dialog pe eliberarea necondiționată a celor două persoane și eliminarea infrastructurii posturilor de control, instalate ilegal de către partea transnistreană.

Sursa: https://gov.md/