Karadeniz Press: Depedenta de Rusia pune pe butuci economia transnistreana

Dependenta foarte mare a economiei regiunii separatiste transnistrene a Republicii Moldova de Federatia Rusa incepe sa-si puna amprenta asupra situatiei socio-politice din zona. Deprecierea rublei afecteaza grav stabilitatea economica, dar si politica a Tiraspolului. Intr-un interviu pentru postul rusesc „Radio 1”, liderul separatist Evgheni Sevciuk (foto dreapta) a explicat ca mai multe intreprinderi au fost nevoite sa-si sisteze activitatea in urma deprecierii rublei ruse. „in urma destabilizarii valutei nationale a Rusiei, agentii nostri economici imediat au inceput sa inregistreze pierderi din vanzarea productiei transnistrene pe pietele din Federatia Rusa. in momentul de fata, comertul cu Rusia nu mai este la fel de profitabil, iar unele intreprinderi au renuntat in totalitate la comert”, a declarat sevciuk. „Piata interna a regiunii este mica si nu poate consuma intreg volumul de marfuri produs in Transnistria”, este de parere liderul transnistrean. Liderul de la Tiraspol a mai precizat ca si mai intreprinderile din regiune suporta pierderi mari, din cauza devalorizarii rublei rusesti. “Odata cu devalorizarea rublei rusesti, agentii economici care isi vand produsele pe pietele din Federatia Rusa au inceput sa suporte pierderi. Comertul cu Rusia a devenit mai putin atractiv, iar unii agenti au sistat livrarile”, spune Sevciuk. Potrivit acestuia, economia transnistreana este dependenta de pietele materiilor prime si produselor finite care se afla in Rusia, Republica Moldova, Ucraina si alte tari europene, relateaza Agora.md.

Taieri pe banda rulanta

Sevciuk a mai explicat si faptul ca reducerea alocatiilor sociale in stanga Nistrului este o masura inevitabila, in contextul situatiei economice complicate din regiune. El a mai spus ca bugetul regional asigura doar 60 la suta din fondul de pensii, iar diferenta este acoperita din imprumuturi din exterior. Acesta ar fi principalul motiv care impune reducerea in jumatate a adaosurilor la pensii. “Prin aceste masuri mai putin populare vom putea evita o situatie si mai complicata, intarzieri sau chiar neplata pensiilor. Suntem nevoiti sa luam imprumuturi de aproximativ o suta de milioane de dolari”, a declarat liderul de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk. El a mai facut precizari legate si de anularea facilitatilor pentru calatoriile in transportul public. Potrivit lui, aceasta a fost singura solutie astfel incat parcul local de troleibuze sa-si poata continua activitatea. De la inceputul acestui an, in regiunea transnistreana au crescut considerabil preturile pentru serviciile medicale. Potrivit unui studiu recent efectuat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup, dificultatile financiare din cadrul multor intreprinderi din regiunea transnistreana, dar si diminuarea veniturilor bugetare, au dus la cresterea retinerilor salariale. Astfel, in perioada ianuarie – octombrie 2014, volumul datoriilor companiilor fata de angajati s-a majorat cu 54% fata de anul precedent si a constituit circa 3,5 milioane dolari. De asemenea, in cel de-al treilea trimestru al anului trecut numarul somerilor a crescut  cu o treime fata de aceeasi perioada din 2013.

Atacuri la clasa politica

O parte a presei din aceasta regiune a lansat recent o serie de atacuri la adresa conducerii de la Tiraspol. intr-un articol publicat pe portalul Novosti PMR, Andrei Safonov acuza actualul guvern de la Tiraspol ca ”duce o politica de terapie de soc in domeniul social-economic”. Analistul precizeaza ca ”Pensiile au devenit mai mici, au iesit in strada oamenii, indignati de posibila interzicere a introducerii in republica a masinilor mai vechi de 10 ani. Preturile la intretinere au zburat ca rachetele. Cade productia, distrusa inca din 2012 de cresterea tarifelor la hectar pentru intreprinderile noastre. Au devenit mai scumpe serviciile medicale. In concluzie, starea noastra social-economica nu se deosebeste cu nimic fata de ceea ce exista, de exemplu, in Republica Moldova sau Ucraina”. Criza economica din Transnistria este vazuta de Andrei Safonov ca un pericol pentru existenta regimului separatist. „Acum statul a ajuns intr-un mare pericol. Adversarii republicii asteapta cand transnistrenii adusi la disperare vor spune: Nu mai vrem un asemenea stat, suntem de acord cu orice model de reglementare, chiar si cu renuntarea la republica noastra! Oamenii spun deja ca ori multi reprezentanti ai puterii executive nu-si cunosc treaba, ori „la varf” a patruns cineva care doreste sa tradeze republica dusmanilor nostri”.

 

Sursa: http://karadeniz-press.ro/kara/depedenta-de-rusia-pune-pe-butuci-economia-transnistreana/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+KaradenizPress+%28Karadeniz+Press%29