Am observat, cu ocazia noului an, că mai mulţi analişti politici şi jurnalişti din Federaţia Rusă, analizând situaţia în estul Ucrainei, fac referinţe la „republica moldoveneascî nistreană” – care și-a găsit loc în teritoriile din stânga Nistrului ale Republicii Moldova. Destul de interesante mi-au părut comentariile economiştilor Dmitri Oreşkin şi Andrei Piontkovski, ale jurnalistului independent Oleg Kaşirin, făcute pentru ediţii solide (cum ar fi Deutsche Welle şi altele).
Indiferent de faptul că comentariile nu conţin ceva principial nou, este important că o spun cei de la Moscova, care până de curând nu observau falsul „succeselor miraculoase” ale economiei transnistrene.
Cititorului i se aminteşte că, în 1992, după un război de scurtă durată dar enorm la vărsări de sânge, de Moldova s-a separat o enclavă populată preponderent de rusolingvi. Republica autoproclamată există deja de mai mult de douzeci de ani şi noutăţile din regiune foarte rar au apărut pe primele pagini ale ziarelor din Rusia.
În ultimul timp stuaţia se schimbă. Cuvântul “Transnistria” a devenit permanent în noutăţi şi materiale de analiză, însă fără a viza propriu zis enclava. Regiunea este menţionată în calitate de model cel mai probabil ai viitorului celor două formaţiuni autoproclamate din estul Ucrainei. Termenul “Novorosia” nu mai este la modă în terminologia “naşilor” noului imperiu rusesc (“Ruskii mir”).
Alexandru Borodai, unul din moscoviţii care au participat nemijlocit la organizarea la timpul respectiv a “republicilor populare” în Ucraina, actualmente evadat în Federația Rusă, a declarat oficial că “Novorosia ca proiect nu s-a realizat”. Astfel, varianta de bază a proiectului – formarea unor noi state indieendente de Kiev, a eşuat.
La fel unanim experţii menționați exclud posibilitatea încorporării acestor „republici” în componenţa administrativă a Rusiei, conform scenariului aplicat în Crimeea. Astfel, conclude Kaşirin, maximal la ce pot conta separatiştii din Doneţk şi Lugansk, este soarta (ca să nu spunem destinul) Trasnistriei. Probabil, consideră analiștii, în funcţie de evoluţiile în Ucraina, a apărut un prilej de a examina cu maxima atenţie acest model de statalitate controversat din toate punctele de vedere, dar existent. Principalele caracteristici: izolaţia externă deplină, care crează careva oportunităţi suplimentare businessului criminal; un regim administrativ aspru, categoric nici într-un caz democratic, în interiorul enclavei; loialitatea față de Moscova drept unica garanţie independenţei de facto şi securităţii. La nivel de relaţii între persoane: conservarea tradiţiilor şi normelor sovietice, lipsa celor mai elementare planificări referitor la viitor, condiţionat şi de faptul că în realitate nici un fel de viitor pentru ei nu există.
Fiind tot mai evidentă transnistrizarea republicilor separatiste din Ucraina, devine tot mai complicat să identifici unele priorităţi majore. Primăvara rusească s-a soldat cu două enclave subordonate Moscovei şi susţinute de aceasta. Unul din ideologii ai separatismului ucrainean, Alexandru Kalenco, formulează situaţia în următorul mod: „Patria mea a fost şi este eliberată de către Moscova”. Pentru ea luptă în exclusivitate Kremlinul şi, dacă Novorosia încă mai există, apoi exclusiv datorită Kremlinului. Referitor la voinţa și aspiraţiile populaţiei locale, nu se mai spune nimic. Cum vor arăta republicile Doneţk şi Lugansk, dacă separatiştii vor reuşi să se menţină la putere? Mergeţi la Tiraspol şi veţi vedea la concret ce îi aşteaptă. Şi nu numai la capitolul organizarea economiei.
Mai mulţi comentatori fac aluzii evidente la apariţia în aparatul administrativ din Lugansk a criminalului Vladimir Antiufeev şi aplicarea în procesul de dirjare a logicii represiunilor. Este vorba de eliminarea din conducerea militară şi administrativă a regiunilor separatiste a persoanelor care nu mai întrunesc încrederea Moscovei. Iniţial aceştea erau pur și simplu eliberaţi din funcţii. În prezent se aplică forme incomparabil mai dure. Îndată după anul nou a fost lichidat Alexandru Bednov, supranumit „Batman”. Autovehicolul lui a fost nu numai perforat cu gloanțe, a explodat şi a fost lovit cu lansator de foc.
În 1992, aproximativ astfel a fost executat Iurie Costenco, fost locotenent-colonel în armata sovietică, apoi şef al batalionului doi a gărzii transnistrene. Crimele comise de acest individ ar turmenta minţile celor care doar le-ar trece în revistă. Costenco a fost acaparat de anturajul generalului Lebed, care intenţiona sâ-l folosească în calitate de martor contra lui Smirnov şi aocoliţii acestuia, pentru a demonstra crimele comise de aceştei – în special comercializarea armamentului. Costenco a fost scos din comendatura militară şi ars într-o maşină. Se repetă nu numai intenţiile, dar şi metodele criminale.
„Republica Moldovenească nistreană”, de nimeni recunoscută, numită de către propagandişti gen Alexsandru Prohanov „inima industrială a regiunii”, „temelia cuceririlor socialiste”, a păşit de la faza de descompunre socialistă spre degradarea completă. Atâta timp cât Ucraina manifesta spre Tiraspol o atitudine prietenoasă, Moscovei îi reuşea să asigure existenţa „republicii moldoveneşti”. Însă, odată cu invazia în Ucraina a criminalilor din Tiraspol, gen Antiufeev, Bereza, Caraman, Ghirchin, Pinciuc etc., însoţiţi de loturi impunătoare de armament din bazele militare ruseşti, Kievul a simţit nevoit a izola această filială a KGB-ului rusesc. Care ar putea fi viitorul „republicii” în această situaţie, dacă şi înainte de măsurile respective aplicate de Kiev, populaţia s-a redus de două ori – un record absolut pentru fostele teritorii sovietice.
Realitatea republicii este destul de tristă. Cu câteva luni în urmă pensionarii primeau un supliment la pensii în mărime de 100 ruble locale (aproximativ 8 dolari SUA), însă începând cu ianuarie curent, suplimentul nu va depăşi 50 ruble, ce constituie 4 dolari. Funcţionarii tiraspoleni afirmă că au recurs la reducerea suplimentului pentru a asigura plata pensiei de bază. Catastrofal, 4 dolari la persoană a devenit sumă de principiu.
În căutarea noilor surse de venituri la buget, liderii secesiunii impun, începând cu 1 martie, un nou impozit persoanelor care se vor deplasa în regiunea transnistreană cu automobile cu numere de înmatriculare „străine”. Aceştea vor fi nevoiţi să plătească o taxa de asigurare obligatorie, instituită de administrația de la Tiraspol. Decretul respectiv deja este semnat de către Evgheni Şevciuc, liderul republicii autoproclamate. Potrivit decretului, acesta urmează să fie implementat până la 1 februarie, iar taxa obligatorie de asigurare va fi aplicată de la 1 martie – timp în care așa zisele ministere de la Tiraspol urmează să elaboreze conținutul contractului de asigurare, funcționalitatea plăților și alte detalii. În decret nu este indicată suma pe care vor trebui să o plătească cetățenii care dețin automobile înmatriculate în Republica Moldova.
Alt argument „convingător” la capitolul „miracolul economic transnistrean” este anularea înlesnirilor la utilizarea transportului în comun. De la 1 ianuarie curent pensionarii (cei mai fideli susţinători ai regimului secesionist), militarii în termen, angajaţii structurilor de forţă etc., nu vor putea călători fără plată. O călătorie va costa doar o rublă transnnistreană, însă dacă ţinem cont că li s-au luat suplimentul de 4 dolari (ceva 45 ruble), apoi devine evident că şi o rublă contează. Dramele mici – lipsirea de supliment şi de călătoria fără plată – se desfăşoară pe fundalul unor eventuale tragedii – majorarea tarifelor la gazele naturale, energie electrică, apă, etc. Aici sumele sunt altele şi – principalul – nu pot fi evitate.
Cele invocate până aici ar putea să inspire un optimism în inimile celor care urmăresc evoluţiile în jurul procesului de soluţionare a diferendului nistrean. Economia e la pământ, populaţia în descreştere, administraţia tot mai puţin eficientă. Plus perspectivele excluderii din lista beneficiarilor comerţului liber cu Uniunea Europeană…
Aici comentatorii ajung la momentul când afirmaţiile cedează locul unor presupuneri. Se admite că, fiind presaţi de circumstanţele respective, pentru a evita dezastrul şi eventualele „revoluţii”, admnistraţiile „rmn” şi în perspectivă a republicilor din Ucraina, vor fi nevoite a accepta revenirea în câmpul politic şi juridic a Mitropoliei (Republicii Moldova şi a Ucrainei). Ar putea, de nu ar fi şi alte „argumente”.
Recent, preşedinteleVladimir Putin a emis un decret care le permite străinilor să se înroleze în armata rusă pentru cel puţin cinci ani. Evident, experţii de la Moscova susţin că această dispoziţie nu are legătură cu criza din Ucraina. Dar cu care are? Cu cea din Repulica Moldova? Într-o analiză recentă, Fundaţia „Euro-Asia” a prezentat o opinie, potrivit căreia în 2015 Moldova ar putea deveni ţintă a atacurilor armate a Federaţiei Ruse. Pentru a analiza motivele şi condiţiile unui asemenea atac, vom recurge la un material special. În prezent constatăm că pauperizarea populaţiei rusofone (fie în Moldova, fie în Ucraina) nu este motivul revoltelor contra guvernării. Cu mizerabilitatea această populaţie este deprinsă. Această populaţie este credincioasă regimului care demonstrează forţa la direct, prin structurile de forţă şi prin disponibilitatea de a le „pune în activitate”. Probabil exact acest scop este urmărit de preşedintele rus la semnarea decretului. Cât ţine de realizare, ea nu va întîrzia.
La 5 ianuarie curent a fost celebrați 19 ani de activitate a unităţii miliţiei transnistrene cu destinaţie specială, dislocată în suburbia Tiraspololui – Parcani. Lăsăm la o parte faptul că unitatea militară este formată după ce a fost adoptată decizia Comisiei Unificate de Control care expres interzice dislocarea oricăror unităţi militare în Zona de securitate. Nu acordăm atenţie faptului că unitatea dată este completată cu soldaţi în termen mobilizaţi contrar deciziei CUC din localităţile dislocate în zona de securitate. Astfel, unitatea dată, în condiţiile unei operaţiuni de pacificare adevărate și nu bufonadă, urma să fie descompusă din start. Nu; ea a supraveţuit, a fost dotată cu încăperi noi pentru efectiv şi tehnică, asigurată cu arme şi armament necesar. Despre succesele unităţii militare se raportează în mass media, fără a face cea mai mică referinţă la faptul că sunt grav încălcate unele norme, acorduri, inclusiv internaţionale. Cine ar putea să pună mâna în foc şi se declare că decretul lui Putin nu este ultimul pas pentru a încuraja efectivul trupelor, unităţilor militare din Transnistria, de a executa un ordin de a ataca Chişinăul? Dacă acest Chişinău nu înţelege interesele Moscovei şi continuă deraparea spre Uniunea Europeană, ce-i rămâne lui Putin?
Probabil Rusia a format un cerc vicios, care încă mult timp va determina situaţia în această parte a Europei. Pentru a exclude determinarea enclavelor, el va continua acţiunile militare. Iar pentru a argumenta refuzul de facto de a instaura pacea, va provoca noi conflicte. Se dea Domnul, ca această presupunere să fie incorectă.
Ion Leahu.