Infotag.md – PREŞEDINTELE IGOR DODON: SOLUȚIONAREA PROBLEMEI TRANSNISTRENE ESTE POSIBILĂ DOAR PRIN RECUNOAȘTEREA INTERNAȚIONALĂ A NEUTRALITĂȚII MOLDOVEI

Preşedintele Igor Dodon susţine că soluționarea problemei transnistrene este posibilă doar prin recunoașterea internațională a neutralității Moldovei. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat în ajun de la tribuna Adunării Generale a ONU, unde a ţinut un discurs.

„În calitatea mea de Președinte al Republicii Moldova, fac uz de orice oportunitate pentru a solicita recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate a țării mele. Statut consfințit și în Constituția țării. Noi nu vrem să mai fim tratați ca teritoriu neutru, aceasta este altceva decât un stat neutru”, a spus Dodon.

Potrivit lui, orice tentativă de a pune la îndoială acest statut este un act neprietenos la adresa poporului Republicii Moldova, or, asemenea abordări aprofundează și mai dramatic disensiunile interne din țară”.

„Mai mult decât atât, acestea compromit orice șansă de a avansa pe calea rezolvării diferendului transnistrean și, implicit, de a spori gradul de securitate în toată regiunea. Obiectivul și prioritatea noastră absolută de soluționare a problemei transnistrene este realizabil doar în condițiile păstrării statutului de neutralitate militară a Republicii Moldova. Consider că chezășia succesului nostru este promovarea conceptului de recunoaștere internațională a neutralității militare a Republicii Moldova concomitent cu finalizarea procesului de evacuare și distrugere a munițiilor rămase pe teritoriul Republicii Moldova încă din vremurile fostei URSS. În cazul în care se va realiza reglementarea politică definitivă a conflictului transnistrean, va dispărea și necesitatea exercitării pe teritoriul nostru a misiunii de menținere a păcii”, a declarat Dodon.

El a amintit că de la tribuna ONU de mai multe ori au răsunat apeluri de retragere a militarilor și munițiilor străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

„Vreau să salut ultimele inițiative ale Federației Ruse de reluare a procesului de distrugere a munițiilor străine stocate în regiunea transnistreană a țării mele – idei lansate în cadrul recentei vizite în Moldova a ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, și în cadrul vizitei oficiale a ministrului moldavean de Externe, Nicu Popescu, la Moscova. Acest pas important, în premieră din 2003 încoace, poate deveni crucial în atingerea unui consens geopolitic pentru soluționarea politică a diferendului transnistrean și sporirea securității regionale”, a declarat Dodon.

Potrivit lui, Moldova intenţionează să insiste în continuare pe recunoaşterea neutralităţii la nivel internaţional.

„În acest sens, exemplul de neutralitate militară al unor țări, în special al Austriei, ar putea fi luat ca model pentru Republica Moldova. Totodată, neutralitatea nu înseamnă izolare, iar Moldova va continua să ia măsuri pentru consolidarea cooperării multilaterale cu Rusia, Statele Unite, Uniunea Europeană, cu vecinii și cu alte state”, a spus Preşedintele.

Potrivit lui, spre deosebire de alte conflicte înghețate, „cazul celui transnistrean nu comportă implicații interetnice, religioase sau de altă natură”.

„Mai mult chiar, actualmente nu există ură între oamenii simpli de pe ambele maluri ale Nistrului, care interacționează zilnic în mod pașnic și prietenos. Politicile mioape promovate de liderii momentului, agravate și de efectele dezmembrării fostei URSS la începutul anilor ’90, au generat disensiuni în societate. Elitele naționale din acea perioadă nu au fost suficient de abile pentru a face față provocărilor, iar situația a degenerat în conflict armat”, a spus şeful statului.

El a subliniat că, actualmente, „se atestă o deschidere din partea populației simple de a identifica soluția reciproc acceptabilă”.

„Progresul din ultima perioadă, materializat prin proiecte cu caracter umanitar, economic și social, a întărit această doleanță. Luate împreună, aceste aspecte constituie, în opinia noastră, o bună premisă pentru marile diplomații de a contribui decisiv la soluționarea acestui conflict înghețat și de a crea un precedent pozitiv pentru soluționarea altor zeci de asemenea cazuri pe întreg mapamondul”, consideră Dodon.

El a mulţumit tuturor participanților la Conferința Permanentă pentru probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană, cunoscut ca „formatul de negocieri 5+2”. Preşedintele şi-a exprimat încrederea că „acest format este cel mai recomandat pentru a se conveni asupra soluției acceptabile pentru toți în problema primordială a Moldovei”.

„Anume în această formulă urmează a fi dezbătut și agreat statutul special al regiunii transnistrene în cadrul unei Moldove suverane și teritorial integre, în cadrul frontierelor internațional recunoscute, cu garantarea deplină a drepturilor omului și libertăților fundamentale. Totodată, formula politică a soluționării pașnice a problemei transnistrene trebuie elaborată și agreată de principalii actori politici pe intern, Președinție, Parlament, Guvern, și alte instituții ale statului Republica Moldova. Ulterior, această formulă urmează a fi propusă spre discuții partenerilor externi și formatului „5+2”. Mizăm, totodată, și pe identificarea posibilităților de acordare a suportului din partea partenerilor noștri externi pentru perioada post-soluționare a problemei transnistrene”, a declarat Dodon.

Sursa: http://www.infotag.md/