Ziarulnational.md – Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova vorbește despre acordarea unei autonomii Transnistriei, similară cu cea a Găgăuziei

Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova, Claus Neukirch, susține că mandatul pe care l-a primit organizația în 1992 „se referă clar” la un statut special pentru Transnistria, în cadrul R. Moldova.

„Acesta este mandatul în baza căruia noi putem să lucrăm și aici se exclude ideea de independență pentru Transnistria. În ceea ce ține de întrebarea ce este acest statut special, s-au discutat câțiva ani în urmă modele de federație. Acum este o opinie publică clară împotrriva federației. S-a discutat despre autonomie după modelul Găgăuziei. Noi ne bazăm pe ideea de statut special și să trebuie să discutăm care competențe ar trebui acordate Chișinăului și care competențe regiunii transnistrene. Care ar fi implicarea regiunii transnistrene în politica de la Chișinău. De exemplu, dacă luăm exemplul Găgăuziei, bașcanul este membru al Guvernului. Și acesta este un lucru foarte serios care trebuie să se întâmple. Noi credem că într-adevăr este important să ne concentrăm pe conținut și nu discutăm cum să numim aceasta. Trebuie să aibă loc o reglementare care să fie și durabilă, care produce un stat care funcționează bine în care toți cetățenii se regăsesc”, a declarat Claus Neukirch într-un interviu acordat agenției „Moldpres”.

Cu referire la retragerea armamentului rus din Transnistria, Claus Neukirch a declarat că majoritatea muniției aflate în depozitul de la Cobasna va fi distrusă la fața locului.

„Discuțiile referitoare la munițiile aflate la Cobasna vorbesc despre distrugerea pe loc a acestora, din cauza că majoritatea lor nu se află într-o stare sigură pentru a fi transportată în Federația Rusă. Este muniție veche și nu putem exclude apariția unor pericole dacă aceasta ar fi deplasată”, a spus Neukirch în același interviu.

Potrivit lui, în anii 2002-2003, OSCE a facilitat retragerea în Federația Rusă a peste 20 mii de tone de muniție și armament din depozitul de la Cobasna. „Au mai rămas 20 mii de tone de muniție. În 2002-2003, OSCE a facilitat aducerea unor utilități de distrugere a muniției netransportabile, utilități care nu au fost folosite și au fost retrase. Putem aplica acum această metodă pentru distrugerea muniției netransportabile”.

Sursa: https://www.ziarulnational.md/