Experţii spun ce se va întâmpla dacă regiunea transnistreană va implementa Acordul de Asociere cu UE

Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va îmbunătăţi creşterea economică în regiunea transnistreană. Iar denunţarea documentului va duce la pierderi în acest domeniu.

Sunt estimările mai multor experţi de la IDIS Viitorul, Expert-Grup și Asociația pentru Politică Externă, prezentate astăzi în cadrul unei mese rotunde. 

Potrivit experţilor, produsul Intern Brut din stânga Nistrului se va majora cu aproximativ 4 la sută, iar investiţiile – cu 2 procente în cazul în care autorităţile nerecunoscute din regiunea transnistrenă vor accepta implementarea Acordului de Asociere.

Totodată, exporturile din regiune vor creşte cu peste 3 la sută, iar importurile – cu puţin peste un procent. 

Implementarea Acordului de Asociere cu UE în regiunea transnistreană ar putea avea şi unele riscuri, susţin experţii:

”Sistemul de finanţe publice din regiune depinde foarte mult de acele venituri obţinute din aplicarea tarifelor vamale la import şi export. Evident eliminarea acestora urmează să priveze regiunea de această sursă a venitul. Al doilea risc este anularea suportului din partea Federaţiei Ruse”, spune director executiv, Adrian Lupușor.

Experţi străini spun însă că regiunea transnistreană ar avea mai mult de pierdut în cazul în care nu va accepta Acordul.

”UE este pregătită să ofere asistenţă, experţi, dar soluţia, răspunsurile urmează a fi găsite aici, între Tiraspol şi Chişinău”, spune, expert Asociaţia pentru Politică Externă din Slovacia, Vladimir Bilcik. 

Dacă Tiraspolul va respinge Acordul, atunci economia regiunii se va reduce cu circa 5 la sută, investiţiile – cu 3 procente, iar exporturile în statele comunitare vor scădea cu 25 la sută.

În prezent, cota exporturilor din regiunea transnistreană în UE este de 60 la sută, iar în CSI de 36 de procente.

 

Sursa: http://www.publika.md/expertii-spun-ce-se-va-intampla-daca-regiunea-transnistreana-va-implementa-acordul-de-asociere-cu-ue_2179031.html