Am adresat câteva întrebări domnului Alexandru Postică, directorul Programului Drepturile Omului din cadrul Asociației Promo-Lex din Chișinău, cu privire la situația drepturilor omului în regiunea transnistreană – și nu numai.
Alexandru Postică
Domnule Alexandru Postică, recent ați lansat Raportul privind drepturile omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, cu referire la perioada iulie-decembrie 2018 (vezi aici). Față de perioadele precedente, ce evoluții semnificative ați constatat?
A.P.: Aș începe prin a vă comunica faptul că monitorizarea pe care o efectuăm este de la distanță. Membrii Asociației Promo-LEX nu au acces în acest teritoriu al Republicii Moldova din aprilie 2015.
Chiar și așa, rezultatele monitorizării ne arată că nu există careva evoluții pozitive, situația rămâne dificilă deoarece drepturile omului sunt puțin promovate și nu pot fi apărate eficient în regiunea transnistreană, inclusiv din cauza unui spațiu restrâns pentru activitatea societății civile independente.
O altă constatare a noastră, de această dată s-a referit la practica transmiterii datelor cu caracter personal de la autoritățile constituționale către diverse structuri ale administrației de facto. În acest sens, ca urmare a sesizărilor noastre, Centrul pentru protecția datelor cu caracter personal a decis că „Orice dezvăluire de date cu caracter personal către entitățile din stânga Nistrului, care acționează în afara câmpului legal al Republicii Moldova, reprezintă o gravă încălcare a principiilor de protecție a datelor cu caracter personal.”
Dacă aruncați o privire comparativă la situația drepturilor omului pe malul drept al Nistrului, care sunt deosebirile, și care sunt asemănările?
A.P.: Teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova nu reprezintă cel mai bun exemplu de promovare și protecție a drepturilor omului. Ori, în ciuda ajutorului financiar imens primit în acest sens, în continuare identificăm cazuri răsunătoare de încălcare a drepturilor omului.
În regiunea transnistreană, aceste probleme nu sunt cunoscute opiniei publice, iar victimele nu întotdeauna pot sau doresc să vorbească despre problemele prin care au trecut. Nu prea există instituții media sau organizații neguvernamentale care ar identifica și apăra astfel de cazuri în regiune. Din aceste considerente, credem că situația din regiune este mai gravă la acest capitol. Regiunea transnistreană rămâne izolată informațional și accesul jurnaliștilor sau al avocaților și apărătorilor drepturilor omului este restricționat sau controlat. Astfel, societatea civilă din regiune are un spațiu tot mai restrâns pentru o activitate liberă datorită acțiunilor sistemice de intimidare.
În perioada monitorizată, am constatat incidente privind limitarea libertății de exprimare și libertății de întrunire. Aceste incidente au avut loc ca urmare a unei întruniri neautorizate a opoziției locale, ca reacție de nemulțumire privind acțiunile guvernării locale de la Tiraspol.
Așadar, iată și diferențele clare. Protestele pașnice și întrunirile publice sunt organizate și desfășurate în condiții total diferite la Chișinău și la Tiraspol.
În calitate de avocat în cauzele expediate la CtEDO de către persoane domiciliate în regiunea transnistreană, cum apreciați cele mai recente hotărâri?
A.P.: În anul 2018, CtEDO a pronunțat 5 hotărâri și a comunicat alte 3 cereri în cauzele în care s-a invocat violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Aceste încălcări se referă la încălcarea dreptului la viață în cauza Stomatii c. Moldovei și Rusiei și în cauza Kolobychko c. Moldovei și Rusiei. Aceste două cauze se referă la decesul în condiții suspecte a doi tineri în așa numita armata transnistreană. În ambele cazuri Curtea a găsit violarea Convenției din partea statului respondent. Curtea la fel a găsit violarea dreptului de a nu fi supus torturii, și violarea dreptului la libertate și siguranță în cauza Mangîr și alții c. Moldovei și Rusiei, un caz de răpire și plasare a angajaților poliției moldovenești de către structurile secesioniste.
Un alt caz deosebit de important constituie cauza Sandu și alții c. Moldovei și Rusiei în care în calitate de reclamanți sunt 1646 de persoane fizice și 3 companii agricole din r-nul Dubăsari. În acest caz Curtea Europeană a constatat că a existat violarea dreptului la proprietate ca urmare a interzicerii accesului la terenurile aflate după traseul Rîbnița Tiraspol de către secesioniști începând cu anul 2004, și a dispus încasarea prejudiciului în mărime de peste 2,5 milioane Euro. Nu în ultimul rând Curtea s-a expus în cauza Bobeico și alții c. Moldovei și Rusiei, care constituie un alt dosar în care s-a invocat violarea dreptului la educație în limba română în regiunea transnistreană.
Hotărârile sunt foarte importante pentru a clarifica anumite aspecte ce țin de problema transnistreană. În primul rând este vorba despre consolidarea jurisprudenței CtEDO în partea ce ține de cazurile transnistrene, care reconfirmă odată în plus rolul distructiv al controlului Federației Ruse asupra drepturilor omului, prin încurajarea impunității și lipsa oricăror remedii. Hotărârile Înaltei Curți vin să analizeze în timp implicarea Federației Ruse în menținerea și crearea unui regim ilegal în stînga Nistrului. Totodată, se reconfirmă faptul că Republica Moldova ar avea obligații pozitive în raport cu orice situație în care se invocă violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Cu părere de rău, pe lângă aceste constatări importante ale Curții de la Strasbourg, nu vedem acțiuni prompte din partea autorităților constituționale de a crea mecanisme reale de prevenire și combatere a violărilor sistemice comise în regiunea transnistreană.
Din anul 2015, Asociația Promo-LEX are interdicție de a desfășura activități în regiunea transnistreană. Cum a afectat acest fapt activitățile dvs.? Vedeți vreo perspectivă de reglementare a situației?
A.P.: Începând cu aprilie 2015, accesul reprezentanților Asociației Promo-LEX rămâne restricționat în regiunea transnistreană. Această interdicție ne-a afectat strategia de apărare a beneficiarilor noștri și ne-a obligat să ne adaptăm din mers, și să ne modificăm metodologia de monitorizare a situației drepturilor omului pe acest teritoriu.
Totuși, analizând activitățile noastre din ultimii 4 ani, observăm că activitățile de monitorizare au devenit mai complicat de realizat, dar nu imposibil. În această perioadă Promo-LEX a prezentat rapoarte anuale sau chiar semestriale de monitorizare, analize pe subiecte de interes public, au fost documentate mai multe cazuri de încălcare a drepturilor omului (răpire de persoane, deținere în condiții inumane, aplicarea torturii, limitarea spațiului societății civile, ingerințe în dreptul la libertatea de exprimare și libertatea de întrunire), au fost organizate alte evenimente ce privesc situația unor grupuri de persoane din regiunea transnistreană (spre exemplu cele 8 instituții de învățământ cu predare în limba română, situația fermierilor din r-nul Dubăsari etc). Chiar și în lipsa accesului în regiunea transnistreană, ca urmare a unei activități insistente, Promo-LEX a atras atenția administrației de la Tiraspol, astfel că în ultima perioadă, am fost subiectul mai multor acțiuni de denigrare.
Nu observăm progres pe acest subiect, ceea ce este regretabil. Mai mult ca atât, odată cu intrarea în vigoare a ultimilor reguli locale privind organizațiile necomerciale, situația societății civile în acest teritoriu s-a înrăutățit considerabil.
Care sunt măsurile luate de autoritățile de-facto din regiunea transnistreană prin care a fost restricționată activitatea ONG-urilor? Guvernul Republicii Moldova are pregătit un plan de măsuri pentru sprijinirea activității organizațiilor nonguvernamentale, care activează în stânga Nistrului?
A.P.: Din 2015 încoace, mediul de activitate al societății civile în regiunea transnistreană devine tot mai ostil, iar presiunile au luat forme diversificate: utilizarea interdicțiilor de călătorie împotriva apărătorilor drepturilor omului și intimidarea de către reprezentanții Serviciului de securitate (KGB sau MGB); denigrarea publică a imaginii societății civile, amenințarea conducătorilor ONG-urilor de către reprezentanții MGB, inițierea dosarelor penale. De regulă, activitatea organizațiilor neguvernamentale este urmărită, controlată sau monitorizată pentru a împiedica orice discuții libere. Au fost înregistrate numeroase cazuri de intimidare pentru a preveni implicarea locuitorilor în discutarea sau abordarea unor subiecte delicate, din perspectiva administrației care controlează acest teritoriu.
Din noiembrie 2018, condițiile de activitate a ONG-urilor devin și mai dure, astfel încât să crească și mai mult presiunea și controlul asupra ONG-urilor, să minimalizeze și să oprească orice impact al activității lor. ONG-urile locale sunt obligate să raporteze structurilor fiscale de la Tiraspol nu doar informații privind volumul finanțărilor ci și informații privind programele și acțiunile planificate pentru a fi implementate pe teritoriul regiunii transnistrene.
Cu părere de rău, nu am văzut careva strategii sau acțiuni concrete din partea autorităților de la Chișinău, care să rezolve aceste probleme ale ONG-urilor care doresc să desfășoare activități în regiune. Se aplică mai degrabă politici de neintervenire generală în situație, totul rezumându-se la niște declarații publice.
Care este poziția principalelor organisme de jurisdicție internațională față de respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană? Ce măsuri și rezoluții sunt impuse de Comisia de la Veneția, OSCE și UE și cum afectează ele comportamentul autorităților de-facto din regiunea transnistreană?
A.P.: Din cauza lipsei unei monitorizări permanente a situației drepturilor omului în regiunea transnistreană, constatările organismelor internaționale au o relevanță fundamentală în promovarea drepturilor omului pe acest teritoriu.
Constatările Comisiei de la Veneția sunt tangențial relevante și regiunii transnistrene, din moment ce ultimele avize se referă la standardele organizațiilor necomerciale în privința finanțării din străinătate. În ciuda acestor standarde, după cum spuneam anterior, în regiunea transnistreană au intrat în vigoare reguli ce compromit activitatea societății civile.
La fel de importante sunt mecanismele Organizației Națiunilor Unite: constatările Comitetelor și rapoartele Raportorilor Speciali sau a experților independenți.
La 10 august 2018, Comitetul ONU Împotriva Torturii, a acceptat recomandările Asociației Promo-LEX și a solicitat Federației Ruse ca prin intermediul negocierilor în formatul 5+2 să încurajeze adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire și combatere a torturii și a altor rele tratamente, ținând cont de vacuumul legal care s-a creat în regiunea transnistreană. Comitetul a confirmat obligația Federației Ruse în a preveni și a combate tortura și alte rele tratamente în regiunea transnistreană a Republicii Moldova asupra căreia exercită control efectiv.
La mijlocul anului 2018, regiunea transnistreană a fost vizitată de către expertul ONU, Thomas Hammarberg și Raportorul Special al ONU Michel Forst. Ambii și-au exprimat îngrijorarea privind noile reguli privind societățile necomerciale, aspecte care de fapt nu sunt spuse la Tiraspol.
Ce așteptări aveți de la România în privința reglementării conflictului înghețat din regiunea transnistreană pentru această perioadă în care deține președinția Consiliului Uniunii Europene?
A.P.: Cu regret nu am observat interes din partea României în ultimii ani pentru problemele ce țin de drepturile omului în regiunea transnistreană. Așteptările noastre rămân aceleași – ne dorim o comunicare cât mai bună pentru înțelegerea problemelor și pentru identificarea soluțiilor, mai ales și datorită faptului că în regiunea transnistreană locuiește o comunitate mare de români. Prin urmare, statul român pe lângă calitatea sa de Președinte al Consiliului UE care ar trebui să se îngrijească să securitatea regiunii, mai are și obligația de a asigura securitatea conaționalilor săi oriunde nu s-ar afla aceștia indiferent de calitatea de Președinte temporar în anumite structuri.
A consemnat Mircea Merticariu