Gov.md – Ședința Comisiei Unificate de Control din 7 martie

La ședința Comisiei Unificate de Control din 7 martie Delegația Republicii Moldova a readus în atenție problema legată de activitatea necontrolată a structurilor militare de „grăniceri” instituite ilegal de Tiraspol. Prezența acestora în Zona de Securitate reprezintă o sfidare vădită a prevederilor Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, prin care părțile s-au obligat să retragă toate formațiunile militare ce nu fac parte din Forțele Mixte de Pacificare.

Propunerea Delegației moldovenești de a pune în agenda ședinței această problemă și de a obliga partea transnistreană să elimine posturile „grănicerești” a fost respinsă reprezentanții Tiraspolului. În consecință, s-a decis că o discuție pe marginea acesteia va urma pe platforma întrevederilor la nivel de copreședinți ai Comisiei cu participarea a câte unui reprezentant din partea Misiunii OSCE și Ucrainei.

Comisia a luat act de raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru perioada 28 februarie – 6 martie curent.

În cadrul aceleiași ședințe Comisia a aprobat în funcție doi observatori militari din partea Federației Ruse.

Totodată, Misiunea  OSCE în Moldova l-a propus pe Michael Schieder în calitate de reprezentant al său în Comisia Unificată de Control.

Următoarea reuniune a Comisiei Unificate de Control va avea loc la 14 martie 2019 în orașul Bender.

 

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control

 

Sursa: https://gov.md/