Șeful Biroului politici de reintegrare, dl Marian Gherman, s-a întâlnit astăzi cu dl Adrian Sîrbu, noul ministru plenipotențiar din cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, cu ocazia începerii mandatului său la Chișinău.
În debutul întrevederii, șeful Biroului l-a felicitat pe dl Adrian Sârbu în legătură cu nominalizarea în poziția de ministru plenipotențiar, a salutat preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene începând cu data de 01 ianuarie 2019, precum și a relevat bunele relații de cooperare stabilite între autoritățile de la Chișinău și cele de la București, cu exprimarea încrederii că parteneriatul respectiv va fi dezvoltat și consolidat.
Dialogul s-a axat pe problematica transnistreană, realizările recent marcate în procesul de negocieri și în implementarea deciziilor protocolare semnate în anii 2017-2018 între Chișinău și Tiraspol, cu menționarea punerii în aplicare a mecanismului de documentare cu plăci neutre a autovehiculelor din regiunea transnistreană și a mecanismului de apostilare a diplomelor neutre eliberate de Universitatea ,,Taras Șevcenco” din Tiraspol, reluării accesului la terenurile agricole amplasate după traseul Camenca-Tiraspol, asigurării liberei circulații a elevilor și cadrelor didactice din școlile cu predare în grafia latină din regiune în baza carnetelor de elev și a legitimațiilor de serviciu.
De asemenea, s-a punctat faptul că în procesul de negocieri, partea moldovenească va insista pe abordarea concomitentă și necondiționată a subiectelor ce se conțin în toate cele trei coșuri de pe agenda de negocieri, în conformitate cu cele convenite în textul Declarației Consiliului Ministerial al OSCE cu privire la evoluțiile procesului de reglementare a conflictului transnistrean în formatul „5+2”.
Dl Adrian Sârbu a precizat că autoritățile de la București sunt deosebit de interesate de aspectele și evoluțiile ce au loc pe dosarul transnistrean, exprimând continua disponibilitate de a menține o comunicare permanentă în acest sens și de a contribui cu asistența necesară în vederea sprijinirii procesului de reglementare și promovării politicilor de reintegrare a țării.
La rândul său, dl Marian Gherman a reiterat deplina deschidere a Biroului întru a menține și a fortifica o cooperare eficientă și focusată pe aspecte de interes comun, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului și Nistrului.
Sursa: https://gov.md/