Ziarulnational.md – Expert: Organizând „alegerile” din Donbas, Rusia vrea să legitimeze autoritățile separatiste, după exemplul Transnistriei

Kremlinul nu renunță la încercările de a așeza Ucraina la masa de negocieri cu separatiștii „DNR” și „LNR”, pentru a oferi astfel Rusiei statutul de „terță parte”, deși ea este parte beligerantă, susține expertul Ghenadi Druzenko, potrivit Obozrevatel.

El a adăugat că Federația Rusă vrea să forțeze Ucraina să negocieze cu teroriștii.

„Kremlinul legitimează liderii republicilor nerecunoscute, pentru că există precedente și, din păcate, nu prea îndepartate în timp, când la masa de negocieri s-au așeazat cu acești lideri separatiști. Vorbesc despre acordurile de la Minsk, unde indiferent ce am spune există semnăturile lui Plotnițki și Zaharcenko (foștii lideri ai rebelilor), dar și exemplul Transnistriei”, a explicat Druzenko.

„Ucraina participă la formatul 5+2, unde 2 sunt Chișinăul și Tiraspolul. Există o anumită discrepanță logică aici: spunem că nu recunoaștem aceste „republici” (DNR/LNR), dar nimeni nu recunoaște nici Transnistria”, a adăugat el, citat de Pagina de Rusia.

Sursa: https://www.ziarulnational.md/