Allmoldova.com – Dodon, pentru îndeplinirea înțelegerilor privind Transnistria

Preşedintele Igor Dodon a reiterat necesitatea “realizării practice a înţelegerilor la care s-a ajuns la Viena în decembrie 2017”.

Potrivit agenţiei infotag, el a scris pe pagina sa de facebook că acest subiect a fost discutat marţi, la tradiţionala întrevedere cu corpul diplomatic acreditat la Chişinău.

“Am informat că vom acorda în continuare o atenţie sporită soluţionării celor opt subiecte de bază, incluse în pachetului de rezolvare a problemelor sociale şi economice ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, iniţiate la întrevederea mea cu Vadim Krasnoselski, liderul administraţiei transnistrene, în ianuarie 2017”, a remarcat Dodon.

El şi-a exprimat speranţa că “în curând va fi soluţionată chestiunea privind înregistrarea transportului auto din regiunea transnistreană”.

“De asemenea, vom insista pe desfăşurarea cu regularitate a întrevederilor în format “5+2” “, a subliniat preşedintele.

El a spus că la întrevederea cu diplomaţii au fost discutate priorităţile instituţiei prezidenţiale pentru anul 2018.

“Am făcut un schimb de opinii amplu cu privire la situaţia din politica internă a ţării, inclusiv situaţia economică, socială, conflictul instituţional şi gravele încălcări ale legislaţiei naţionale efectuate sub presiunea majorităţii parlamentare, precum şi subiecte legate de legea anti-propagandă, continuarea tensionării relaţiilor cu Federaţia Rusă, interzicerea accesului pe teritoriul Republicii Moldova a mass-media din alte state”, a menţionat Dodon.

El a informat ambasadorii despre “numeroasele vizite pe care le va întreprinde în acest an peste hotarele Republicii Moldova, atât în Est, cât şi în Vest”.

“Un subiect aparte l-a constituit desfăşurarea alegerilor parlamentare din anul curent. Am solicitat maximă atenţie din partea instituţiilor internaţionale şi misiunilor diplomatice acreditate în ţara noastră în monitorizarea scrutinului electoral. Alegerile din 2018 vor fi fundamentale pentru dezvoltarea în continuare a Republicii Moldova şi trebuie să se desfăşoare în cel mai transparent şi corect mod”, a subliniat Preşedintele.

Sursa: