Moldnova.eu – Transnistria își vede originile la sfârșitul secolului al XVIII-lea

de

Presa „de stat” din Transnistria a publicat o serie de articole dedicate originii regiunii transnistrene. Articolele au menirea să argumenteze din punct de vedere al științei istorice necesitatea recunoașterii regiunii. În aceste articole nu se menționează că RASSM a fost creată în octombrie 1924 pentru propagarea comunismului în Basarabia și chiar inițierea unei revoluții comuniste în tot Regatul României. Se vorbește în schimb despre Tratatul de la Iași, semnat la 9 ianuarie 1792 între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, ca fiind documentul care a pus bazele Transnistriei.

„9 ianuarie este pentru Transnistria una dintre acele date istorice, unul dintre acele momente concrete care ne ajută să înțelegem de ce în Europa de Est există astăzi un stat care pledează pentru recunoașterea internațională și integrarea în Rusia”, se spune în debutul unuia dintre articole.

Multiculturalismul transnistrean

Autorii transnistreni spun că anume din acea perioadă, a sfârșitului secolului al XVIII-lea, începe formarea identității transnistrene al cărei fundament ar fi multilingvismul, diversitatea culturală și etnică. Cu alte cuvinte, autorii fac apel către teoria multiculturalismului, potrivit căreia reprezentanții mai multor culturi și grupuri etnice se pot uni într-un stat călăuzindu-se de o grilă de valori comune. Nu cunoaștem în ce măsură multiculturalismul funcționează de facto în regiunea separatistă, aceasta însă este promovată ca doctrină de stat. De fapt, multiculturalismul în Transnistria se limitează la câteva școli unde disciplinele se predau în limba moldovenească – limba română în grafie chirilică. Directorii școlilor românești din Transnistria spun că elevii acestor școli sunt inhibați, victime ale unui sistem educațional deficient, politizat.  De altfel, teoria multiculturalistă este promovată și de către președintele moldovean Igor Dodon.

Menționăm că urmare a tratatului semnat la 9 ianuarie 1792 la laşi, Turcia a refuzat la pretenţiile sale asupra Crimeei, asupra ţărmului nordic al Mării Negre, cu excepţia celui moldovenesc. Rusia anexa teritorii întinse între Bug şi Nistru. În urma acestui război hotarele Imperiului rus ajung la Nistru.

Totul ar fi  început în 1792

„225 de ani în urmă Transnistria a devenit parte a Rusiei. Înainte de aceasta, deși intra în componența Imperiului Otoman, a fost un teritoriu nepopulat. Nu este o întâmplare că acesta a fost numit „Câmpia sălbatică”. În prezent se consideră că regiunea noastră ocupă o poziție geografică convenabilă pentru comerț. Înainte însă de a intra în componența Imperiului Rusesc, regiunea era străbătută doar de comercianți, grupuri de nomazi, dar și armate care luptau între ele. Rusia a început să colonizeze activ aceste teritorii. Totul a început cu Tratatul de la Iași din 9 ianuarie 1792, care a încheiat războiul ruso-turc din anul anul 1787-1791. Potrivit tratatului de pace, în componența Rusiei vor intra teritoriul dintre Bugul de Sud și Nistru, cea mai mare parte a Transnistriei de astăzi”, se menționează în unul dintre articolele din presa transnistreană datate cu anul 2016.

Dreptul Rusiei de a apăra interesele creștinilor

Istoricul din Transnistria Veaceslav Solod spune că urmare a tratatului de la Iași, Rusia a fixat dreptul populației din dreapta Nistrului să treacă în stânga Nistrului și să locuiască în granițele Imperiului Rus. „De acest drept s-au folosit moldovenii, dar și reprezentanți ai altor minorități etnice. În primul an după semnarea tratatului de la Iași, pe teritoriile noastre au venit peste 4000 de oameni, care au înființat peste 20 de localități”, a declarat istoricul Veaceslav Solod.

Pe lângă aceasta, documentul Tratatului de la Iași a oferit Rusiei dreptul de a apăra interesele creștinilor care se aflau în Imperiul Otoman, fiind vorba despre „moldoveni, valahi, sârbi, bulgari, greci”.

Sursa:

http://moldnova.eu/ro/transnistria-isi-vede-originile-la-sfarsitul-secolului-al-xviii-lea-26800.html/