Comunicat de presă
18 iunie 2014
Întrevederea viceprim-ministrului Eugen Carpov cu vicepreşedintele Senatului Republicii Cehe, Premysl Sobotka
Viceprim-ministrul Eugen Carpov a avut la 17 iunie curent o întrevedere cu o delegaţie a Senatului Republicii Cehe, condusă de vicepreşedintele Senatului, Premysl Sobotka.
În cadrul întrevederii oficialii au discutat despre situaţia actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, ultimele evoluţii regionale, precum şi procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
În acest context, viceprim-ministrul pentru reintegrare a reiterat necesitatea abţinerii de la acţiuni unilaterale şi provocări care pot duce la subminarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean. „Toate problemele trebuie să fie soluţionate în cadrul mecanismelor de dialog existente şi doar la masa de tratative” a menţionat Eugen Carpov. Totodată, acesta a subliniat importanţa sprijinului din partea actorilor internaţionali în menţinerea stabilităţii şi dinamizării dialogului îndreptat spre integrarea europeană şi reintegrarea ţării.
La rândul său, Premysl Sobotka a salutat progresele pe care le face Republica Moldova în ultima perioadă, exprimând susţinerea ţării sale faţă de procesul de integrare europeană şi reintegrare a ţării. „Ne aflăm în Republica Moldova pentru a discuta modalităţile prin care putem susţine în continuare apropierea voastră de UE, inclusiv şi pentru a sprijini obiectivul de reintegrare a ţării.”
Eugen Carpov a mulţumit vicepreşedintelui Senatului Cehiei pentru solidaritatea manifestată de Cehia faţă de parcursul european al Republicii Moldova şi a reiterat importanţa suportului în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
Biroul pentru Reintegrare