Decizia protocolară „Cu privire la aplicarea apostilei pe actele de studii emise în regiunea transnistreană”

Republica Moldova și Transnistria (în continuare – Părți), recunoscând importanța realizării dreptului la educație, inclusiv în instituțiile de învățământ străine, precum și necesitatea de a crea condiții pentru participarea organizațiilor educaționale, a cadrelor didactice și a studenților la mobilitatea academică internațională,

au convenit asupra următoarelor:

 

  1. Părțile au stabilit forma sigiliului și modelul diplomei neutre, eliberate de Transnistria, pe care organul abilitat al R. Moldova va apostila în conformitate cu Convenția, care elimină cerința legalizării documentelor străine (Haga, 5 octombrie 1961).
  2. Părțile vor lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei decizii de Protocol și vor asigura apostilarea diplomelor instituțiilor de învățământ superior din Transnistria.

 

S-a înfăptuit în orașul Bender, 25 noiembrie 2017, în prezența reprezentanților mediatorilor și observatorilor procesului de negociere.

Semnat din partea R. Moldova – G. Bălan,  din partea Transnistrie – V.  Ignatiev.

 

Bender, 25.11.2017

 

Sursa:

http://gov.md/ro/content/reprezentantii-politici-din-partea-chisinaului-si-tiraspolului-au-semnat-4-decizii