Ion Leahu: Moscova ar putea pierde pozițiile în Moldova?

Isteria Moscovei, provocată de adresarea Chișinăului către ONU cu solicitarea de a contribui la evacuarea din republică a trupelor FR, este absolut explicabilă. Cu mai multe ocazii am  examinat atitudinea Rusiei către statele ex-sovietice, considerate de ea drept spațiu al intereselor sale exclusive. Această atitudine a fost popularizată de către V. Putin, atunci prim-ministru, în cadrul conferinței internaționale pentru problemele de securitate de la Munchen din octombrie 2007, cunoscută în mediul experților drept ”conceptul lui Putin”. Însă, și sub aspectul acestor pretenții, absolut nefondate și sfidătoare, insistența Moscovei de a impune Chișinăul a renunța la solicitarea respectivă, pare una ieșită din comun. Ministerul de Externe al FR a calificat inițiativa Chișinăului drept una provocatoare. Serghei Reabcov, vice-ministru de externe a FR a calificat solicitarea RM de a ”efectua evacuarea deplină a trupelor străine din teritoriul RM” drept una provocatoare. Reabcov a explicat că Moscova tratează acest pas, care ”ignoră motivele adevărate a prezenței trupelor ruse la Nistru, drept o acțiune în plus la șirul celor anterioare neprietenoase, întreprinse de către adversarii unor evoluții pozitive în relațiile moldo-ruse”. Potrivit lui Reabcov, ”cei care au lansat aceste acțiuni, care nu coincid cu aspirațiile unei părți considerabile a populației, ar trebui să conștientizeze amprentele negative ale acestor acțiuni atât asupra relațiilor bilaterale, cât și în aspectul reglementării moldo-transnistrene”.

Trecând peste tonalitatea inadmisibilă pentru relațiile interstatale a declarației, accentuăm atenția la două momente: În declarația MAE a FR se stipulează că ”Chișinăul a ignorat motivele care au condiționat staționarea trupelor la Nistru”. Evident că se fac trimiteri la conflictul din 1992, la acordul din 1992 cu privire la operațiunea de pacificare și componența efectivului trupelor de menținere a păcii. În opinia FR, aceste acte, plus Directiva Marelui Stat Major a MA a FR din 26.10, 1996, potrivit căreia ”operațiunea de pacificare din partea FR este efectuată de către brigada 8 a trupelor armate ruse (GOTR)”, ar servi drept bază incontestabilă care justifică aflarea trupelor ruse în RM. Regretabil însă pornind această acțiune salutabilă, Chișinăul oficial, nu a fost capabil din start să evite greșeli grave, care i-ar fi dat Moscovei anumite posibilități de a ataca. Chișinăul a cerut evacuarea integrală a trupelor străine, fără a specifica motivele, lucru absolut necesar în cazul dat. Evacuarea contingentul de menținere a păcii, a batalioanelor nr. 113 sau 92, poate fi efectuată în baza art. 8 a Acordului din 21 iulie 1992, care prevede: ”Acțiunea Acordului durează până la decizia respectivă a participanților, sau la rezilierea acordului de către una din părți-participante, ce constituie în mod automat sistarea activității CUC  și contingentelor armate, atribuite comisiei” . În Acord nu este stipulat, că sistarea ar însemna și evacuarea, însă norma ar trebui respectată. Chișinăul urma din start să solicite evacuarea doar a GOTR (cum a și procedat ulterior, după ce toți experții transnistreni au declarat cu satisfacție, că Moldova nu dispune de profesioniști), sau să invoce argumentarea respectivă. Cu atât mai mult, că această argumentare e prezentă în majoritatea afirmațiilor experților cu oricare ocazie, ce ține de reglementarea transnistreană. La 23 august curent, portalul de știri ”Novosti pridnestrovia” publică un amplu material, indicat a demonstra că Moldova nu-și cunoaște propria legislație. Se face trimitere la textul adresării către ONU, potrivit căruia ”se solicită asistența la evacuarea necondiționată, completă și reglementată a trupelor militare străine din teritoriul național al republicii”.

Se specifică, că nu e în premieră o asemenea doleanță a RM, completată de propunerea a efectua controlul în teritoriu cu implicarea unei misiuni civile, nemilitare. Sugestia respectivă a fost legiferată în RM prin Declarația Parlamentului RM și o decizie specială a Curții Constituționale.

Însă, Vladimir Yastrebceac, fost ”ministru de externe”, actualmente ”consilier al lui Vadim Krasnoselischii”, a menționat pentru ”Novosti Pridnestrovia” că Moldova prost cunoaște legislația. Potrivit lui, diferendul transnistrean nu constituie competența ONU. De ordine, acesta constituie prerogativele OSCE. Afirmând din start intențiile, neprimind din partea organelor competente a ONU confirmarea acceptării acestei structuri a solicitării RM, ar și însemna că Chișinăul nu este suficient pregătit. Cum nu ar fi, dar e destul de neplăcut a deveni subiectul unor asemenea afirmații din partea reprezentanților regimului de la Tiraspol, fie că analiza precis că nu le aparține, fiind opera Moscovei.

Yastrebceac nu a ratat posibilitatea de a atenționa la faptul, despre care am spus mai sus: cât ține de pacificatori, de evacuarea lor, Chișinăul, în conformitate cu Acordul din 1992, urma a denunța acest acord. Evident, că ”expertul” transnistrean nici nu atinge aspectul îndeplinirii prevederilor acordului la capitolul ”evacuarea trupelor militare”. El foarte bine cunoaște, că Rusia nu va retrage militarii săi, însă există aspectul formal și specialistul secesionist a profitat de el din plin. În versiunea Tiraspolului, Chișinăul a procedat în asemenea mod, dorind a evita atacurile la adresa proprie. El afirmă că nu există careva pretexte pentru a solicita evacuarea trupelor ruse, că Chișinăul le a inventat și, conștientizând situația, a apelat către ONU. Ba mai mult, Yastrebceac declară că Moldova nici nu dorește evacuarea trupelor ruse; ea, prin declarația respectivă, ar fi trimis Occidentului anumite semnale. Evident că afirmația e în susținerea poziției FR, care nu dorește apariția subiectului în agenda ONU. Însă, și Chișinăul urma a fi mult mai convingător în acțiunile sale. Dacă s-a spus că ”aflarea în continuare a trupelor FR în teritoriul RM afectează la stabilitatea în regiune”, urmau a fi invocate argumentele respective. Cu toate că situația regională în cazul dat nu este ceva de prima importanță. Ar fi fost absolut suficient a demonstra că prezența acestor trupe grav afectează situația internă din RM.

În opinia noastră, este important totuși, ceea ce spune Yastrebceac. El menționează că retragerea trupelor ruse și reformarea operațiunii de pacificare ar putea genera efecte negative, inclusiv  reluarea conflictului militar. Însă, consideră el, e foarte mică posibilitatea că Moldova se a decide de a denunța Acordul din 1992. Igor Corotcenco, redactorul revistei ruse ”Naționalinaea oborona” (apărarea națională), e și mai categoric. El spune un adevăr, care la moment e valabil: ”pacificatorii ruși vor rămâne în Moldova. De Chișinău nu depinde nimic, decide Moscova. Transnistria poate fi liniștită, că orice tentativă a Chișinăului de a schimba ceva, nu au sorți de izbândă”. Afirmațiile lui Corotcenco mai degrabă par nu declarații, făcute pentru a promova adevărul, ci niște intenții de a se autoconvinge în anumite lucruri: în cazul dat, că Moldova nu va reuși să reziste la presiunile din partea Rusiei. Ceea ce înseamnă că Moscova nu este fermă, că tentativa Chișinăului nu prezintă pentru planurile Moscovei absolut  nici un pericol. Mai degrabă invers.

Nervozitatea Moscovei ar putea fi explicată de insuccesele sale în afacerea de reconstituire a imperiului. Cel puțin o asemenea opinie apare în procesul examinării mai multor factori. La 26 august curent, fără careva coincidențe, dacă excludem data, ziarul rusesc ”Gazeta.ru” publică materiale referitor la evenimentele din 2008. Se arată date care anterior nu s-au cunoscut. Îndată după ce s-au terminat cele 5 zile de război între Georgia și Moscova, Dumitru Medvedev, atunci Președinte al FR, le-a propus liderilor din Abhasia și Osetia de Sud să formeze o confederație. O confederație la care ulterior ar putea adera și Georgia. Potrivit lui Serghei Șamba, ministru de externe al Abhasiei, proiectul ar fi fost pregătit în prealabil. Nu se exclude, că la formulări ar fi participat președintele Franței Nicolas Sarkozi pentru a testa disponibilitatea părților de a accepta o asemenea propunere. Abhasia și Osetia de Sud au renunțat, ceea ce ar fi impus Moscova a le recunoaște statalitate în parte.

Astfel, putem presupune că Moscova, la cel mai serios mod, consideră că existența republicilor-secesioniste ar fi un fel de momeală pentru fostele state sovietice. Cel puțin o asemenea concluzie se cere din situația din Caucaz. Renunțul Abhasiei de a face confederația cu Osetia, a condiționat Rusia să caute alte forme de consolidare a prezenței sale în regiune. La 22 august curent, Moscova și Suhumi au semnat acordul referitor la prestarea echipamentului militar Abhasiei din partea Rusiei. Transmiterea are loc în cadrul realizării Acordului de parteneriat strategic din 24 noiembrie 2014. Acordul, semnat de către generalul  rus Alexandru Fomin și        cel abhas Anatolie Hrulev, ar avea și misiuni în cadrul realizării planurilor de funcționare a bazei militare ruse în Abhasia și formării a grupului militar mixt ruso-abhasian în Abhasia.

Nu vom greși dacă vom presupune, că cam aceeași perspectivă ne așteaptă și în Transnistria. Gruparea rusă deja este una cu cea transnistreană.  Practic, majoritatea aplicațiilor se fac în comun de către ambele părți. Potrivit informațiilor oficiale ale comandamentului Districtului de Vest a MA a FR, serviciile militare a GOTR prestează servicii și trupelor ”rmn”.  La 24 august curent, aplicații militare au efectuat subunitățile de transmisiuni mobile. Au fot implicați în exerciții 50 de militari și 20 de unități tehnice. Un asemenea efectiv este prea mare pentru GOTR, care ar dispune de un efectiv de nu mai mult de 1500 persoane. Am putea presupune că, în continuare structurile militare ale părților activează în comun. Însă, cum relatează serviciul abilitat a Districtului militar de Vest, aplicațiile au loc în  conformitate cu planurile de instruire a Districtului. Am putea considera că și aici ar fi o comasare, că Statul major al districtului rus nu mai face nici o deosebire între trupele sale și cele transnistrene. Pe un acest fundal Moscova aștepta noua fază a integrării – aderarea Moldovei la Uniunea euroasiatică. Din acest considerent, apelul Chișinăului către ONU și perspectiva acceptării acestuia, a și motivat nervozitatea Kremlinului. Să sperăm, că trecând peste greșeli, Chișinăul va obține internaționalizarea situației și implicarea în soluționarea acesteia a ONU.