Evenimentele la care am fost martori oculari, din ultimele zile ale lui iulie 2017, neapărat vor continua – în altă formă, cu alți actori, dar vor continua. Și această continuare nu va fi neapărat una pozitivă și plăcută, ce confirmă afirmația din vremuri, că victoria într-o bătălie nu este neapărat și victoria în război. Da la 28 iulie 2017, asistat de București, Chișinăul a înscris o victorie foarte importantă în confruntarea de mulți ani cu Moscova. Secvențele epopeii legate de aniversarea a 25-lea de la lansarea operațiunii de pacificare a ajuns în topul noutăților – factor care va internaționaliza situația destul de puternic. Evident că, ca și oricare alt eveniment de această natură, cel de care este vorba are laturi pozitive și negative. Negativul ține primordial de București, asupra căruia se va revărsa din plin ura Moscovei pentru umilința lui Dumitru Rogozin, vice-prim ministru rusesc. Deja el a declarat că ministrul de externe român a renunțat la tranzitarea Federației Ruse, fiind speriat de posibilitatea unor acțiuni agresive la adresa sa pentru cazul cu Rogozin.
La 28 iulie curent, autoritățile române au interzis avionului de cursă, care se îndrepta spre Chișinău, survolarea spațiului aerian, din motiv că la bordul acestui se afla D. Rogozin. Pentru săptămâna ce vine la guvernul FR este planificată o adunare a factorilor decizionali, în cadrul căreia se planifică a identifica ”măsuri de răspuns” la adresa Bucureștilor. Nu ne facem iluzii că acțiunile de răspuns vor fi ceva din arsenalul copiilor. Deci, din nou Chișinăul a pășit cu stângul, roadele culese nu sunt nici pe departe pozitive, iar pierderile, de data aceasta ale României, sunt deloc convenționale.
Pozitivul. Federația Rusă a sesizat că Chișinăul, la cel mai serios mod, este dispus a schimba actualul format al operațiunii de pacificare. Se impune transformarea actualului format militar în unul civil, protejat de organismele internaționale – ONU, UE, OSCE. O asemenea modernizare a formatului presupune în mod inevitabil retragerea trupelor ruse din Republica Moldova. Dar ce înseamnă pentru Moscova retragerea trupelor de menținere a păcii? De data aceasta înseamnă retragerea și a GOTR, a grupului operativ de trupe ruse, a bazei militare, cu atâta ardoare amplasată aici. Rușii au devenit pradă propriilor eforturi. Pentru a ”legaliza” trupele (GOTR-ul), dislocate ilegal în Moldova, în 1996 prin decizia Marelui Cartier a MA a FR, acestora li s-a atribuit funcția de ”bază logistică” a contingentului de menținere a păcii. La moment, în caz că Moldova obține asistența partenerilor, care îi vor convinge pe ruși să plece, ei vor fi obligați să evacueze integral trupele, munițiile, armamentul etc. Nu în zădar Moscova a lansat o campanie incomparabilă cu trecutul, pentru a demonstra disponibilitatea sa de a rămâne în Moldova.
La 29 iulie curent, în cadrul mitingului consacrat aniversării de 25 de ani de la deplasarea trupelor ruse în zona de securitate, Farid Muhamedșin, ambasadorul FR în Moldova, integral și-a consacrat declarațiile acestui subiect. El a afirmat că consideră nefundat în inadmisibil acțiunile (rog atenție – acțiunile) guvernării de la Chișinău, axate la ”stoparea misiunii de pacificare a FR în Transnistria”. Potrivit diplomatului, această cale este una spre reactivarea unui nou conflict, care o va atrage pe FR în acest conflict. ”Este ceva inadmisibil și sunt convins, că pacificatorii FR își vor exercita datoria.” Ambasadorul a ignorat bazele acestei operațiuni, potrivit cărora ea este valabilă doar în componenta tripartită (Rusia, Moldova, Transnistria) și toate deciziile au valoare doar aplicate de toți trei în consens. Probabil graba și imprevizibilitatea dinamicului i-a știrbit ambasadorului din logică. De altfel, Muhametșin declara că condamnă acțiunea nechibzuită a autorităților române, care au renunțat accesul avionului respectiv în spațiul său aerian. ”Se formează impresia, spune ambasadorul – că cineva este cointeresat în demolarea relațiilor ruso-moldovenești”, fără a ține cont de faptul că Rogozin este figurantul listelor de interdicții. Că anume el, ridicându-se la bord, a periclitat viața pasagerilor.
Trecând peste orgoliile șifonate, Rogozin s-a concentrat la subiectul operațiunii de menținere a păcii, a inadmisibilității modificării acesteia. La 30 iulie curent într-un interviu pentru canalul ”Rusia 24”, el a declarat, că ”pacificatorii ruși aici asigură pacea. Oricine ar atenta la pace în Transnistria se va confrunta cu pacificatorii din FR(…) Nu avem probleme cu personalul, odată ce în regiune locuiesc o mulțime de cetățeni ai FR, sau cu dotarea acestora. Uniforma se produce pe loc. Alte probleme la fel au soluția. Afară de asta, există formatul ”5+2”, care asigură procesul de tratative. Cum de firavă nu este pacea, dar e mai bine de ar fi război”.
Incertitudinea, nesiguranța și graba afirmațiilor făcute de Ambasadorul Muhamedșin și funcționarul Rogizin ar putea avea următoarele explicații. La Moscova s-au scurs informații că cineva influent ar putea profita de situație, pentru a cere terminarea cu această misiune de pacificare. Și ei încearcă a se justifica în fața patronului. O fac cum pot. Teza dată indirect este susținută de alte declarații la subiect, nu mai puțin de hazlie. La 28 iulie curent, un careva Anton Egorov evoluează cu o selecție spațioasă pentru ”Novostipmr”, în care include afirmații ale ”persoanelor influente din regiune și din FR”. Antonov are misiunea a demonstra că operațiunea este una de succes, că este susținută în regiune și, că ea ar avea toate specimenele unei operațiuni internaționale. Atenționăm la capitolul în care se face o tentativă a demonstra că operațiunea ar avea binecuvântarea ONU, că s-ar fi desfășurat în baza acordului acestei și a normelor solicitate. Evident că numai o persoană la Tiraspol își poate permite o asemenea afirmație, lipsită de un pic de cumsecădenie. Da, este Vitalie Ignatiev, pretinsul ministru de externe. El afirmă, corect, că adepții schimbării actualului format atenționează la faptul că ea nu deține mandatul internațional – respectiv, nu asigură populației respectarea drepturilor acesteia. Ignatiev are altă opinie. El declară că ”problema mandatului de pacificare în Transnistria, la fel ca și în Osetia de Sud și Abhazia, s-a discutat la New-York. S-a decis a delega dreptul de a stabiliza conflictele locale Federației Ruse în calitatea sa de succesor al URSS”. Iată așa, nici mai mult, nici mai puțin. Cine a decis, unde, la care șezătoare? Dar, poate nici nu la New-York, da poate în sălile de degustare a fabricii KVINT, unde vin mulți aventurieri, invitații de colegii -gazde? Am consultat special problema. Evident, nu este nici o afirmare oficială, că ONU ar fi acceptat acestă ”operațiune”. Ba mai mult, cu diferite ocazii Oleg Beleacov, copreședintele CUC din partea Tiraspolului, afirmă că această operațiune nu deține mandatul ONU, dar se conduce de principiile acestei organizații. Ignatiev minte pentru a consolida poziția celor care sunt obligați să excludă orice tentativă de a submina prezența militară a FR în Transnistria. Regretabil că faptul dat (declararea unei operațiuni contraversate, operă a ONU) va scăpa din atenția mass media serioase, ce ar putea suplini vocile adversarilor misiunii de la Nistru.
Un alt aspect care, în opinia autorului, ar demonstra eficiența misiunii, ar fi ”asigurarea păcii”. Se declară că, în ultimii doi ani, au fost aplanate mai mult de 50 de tensionări de situație, care ar fi putut evolua în un nou conflict. Nu este nimic nou, asemenea agravări să întâmplă permanent. Problema e alta, și asta exponenții tiraspoleni nu o văd. Cine și cum provoacă aceste tensionări. Răspunsul l-ar putea da o comisie neangajată, care ar examina situația și ar prezenta un tablou obiectiv. Anume la așa ceva este axată Delegația Republicii Moldova, care de mai mulți ani propune insistent selectarea comisiei și evaluarea eficienței acestei operațiuni anume prin prisma asigurării drepturilor omului. Însă, situația e dependentă de opinia tuturor participanților. Reprezentanții FR și cei de la Tiraspol sunt conștienți de faptul că orice comisie obiectivă din start ar determina, că toate situațiile conflict ante în zona de securitate au fost provocate de partea transnistreană. Că drepturile omului sunt lezate la posturile fixe ale Tiraspolului, care urmau a fi demontate încă îndată după întrunirea la Odesa 20 martie 1998.
Este supusă reviziei situația din iunie 1992, în special activitatea grupului de observatori militari, între care și reprezentanții României. Chipurile, se intenționează a repeta formatul care s-a încheiat fără succes, odată ce observatorii români și moldoveni ar fi ”dispărut” în ajunul altercațiilor din iunie la Bender. (Sub pretextul, că și acum se pregătește atac). Antonov minte, declarând că observatorii români și moldoveni au plecat în ajun. Ei se aflau cu toții la executivul municipal, dar au reușit a pleca deja după declanșarea altercațiilor. Deci, reprezentanții FR nu ratează nici o posibilitate pentru a turna noroi la adresa reprezentanților României.
Indiferent de realitate, Antonov de comun cu alți participanți la online-conferință, declară, că operațiunea de la Nistru este una cu succes anume datorite implicării trupelor părților, aflate în conflict. Adevărul este cunoscut, însă rar există panouri unde părțile ar putea demonstra acest adevăr în prezența adversarilor. Ar fi extrem de interesant. În prim plan a afla cum corelează mandatul ONU, principiile acestuia pentru operațiunea de pacificare, cu practica aplicațiilor militare, efectuate de trupele regimului nerecunoscut. Concomitent cu pregătirile de festivități prilejuite aniversării, forțele armate transnistrene au finisat la 27 iulie curent aplicațiile trupelor de tancuri. S-au efectuat marșuri, s-a tras la țintă. Din tunuri de tancuri. Pe când trupele mixte de menținere a păcii sunt dotate doar cu arme ușoare. Probabil, este o scăpare din principiile ONU de efectuare a misiunii de pacificare.
Problema operațiunii de pacificare este în vizorul specialiștilor din FR nu de o zi. La 25 iulie curent cu un articol mare, publicat de TASS, a evoluat Denis Denisov, director la institutul de Conflictologie și Inițiative de Pacificare.
Formulată drept un comentariu la Declarația Parlamentului moldovean cu privire la necesitatea evacuării trupelor ruse, Denisov afirmă că ”Chișinăul contină politica de confruntare referitor la FR și prezența acesteia în regiune”. ”Ne confruntăm, spene el, cu o tentativă de a tensiona situația ce ar putea condiționa deraparea la un nou conflict armat”. Cum se transformă asemenea scenariu în altercații am văzut în 2008 în Georgia. Urmează multe afirmații de acest gen, însă nici un argument. Doar este evident că Chișinăul nu a provocat conflictul și nu intenționează. Astfel, care ar fi scopul acestor insinuări? Evident, de vină sunt SUA, care susțin teritoriile de tensiune la hoterele cu FR, pentru a avea puncte expozibile la îndemână.
Incredibil, însă cel mai original a fost în acest șir de opinii, Vadim Krasnoselischii. În interviul oferit la 25 iulie ziarului rusesc ”Nezavisimaiea Gazeta”, el spune că Republica Moldova ar putea obține evacuarea trupelor ruse din regiune cu aportul forțelor militare străine!
Este primul dintre oficiali, care a expus un asemenea scenariu. Ceilalți doar exprimau inoportunitatea. Să fie așa, că și la Moscova admit implicarea trupelor militare ale altor state la evacuarea patrimoniului militar rusesc? Poate anume de aici e și panica mare a FR?
Care nu ar fi adevărul, cert este că acțiunile Chișinăului au pus Moscova pe jăratic. Pentru prima dată am asistat la o acțiune consecventă, gândită și argumentată. Practic, Chișinăul în premieră a demonstrat că are o poziție. Și, a urmat reacția. Bună reacție. Ea neapărat va avea consecințe de lungă durată. Important, să nu fie ordonată retragerea. Și asta am fixat în istoria statului independent Moldova.