31.07.2017: ORGANIZATORII SHOWULUI RUSOFOB VOR SĂ CREEZE UN NOU CONFLICT PE NISTRU – IGOR DODON

Organizatorii showului rusofob vor să creeze un nou conflict pe Nistru, a declarat vineri seara, în cadrul unei conferinţe de presă, Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, care l-a aşteptat pe vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, să vină la Chişinău, la invitaţia sa.

Potrivit agenţiei INFOTAG, comentând situaţia cu interzicerea privind aterizarea aeronavei în care se afla Rogozin, şeful statului a spus că “în ultimele zile Moldova asistă la un show rusofob fără precedent, care este îndreptat împotriva cetăţenilor şi relaţiilor bune cu partenerul strategic Federaţia Rusă”.

“O să le iasă pe ochi celor care au început acest show. Şi mă refer la cei din Partidul Democrat în primul rând, fiecare acţiune are un răspuns”, a remarcat Dodon.

Potrivit lui, “democraţii cred că blocarea intrării unor artişti sau blocarea avioanelor le va face mare rating la americani”.

“Dar PDM este doar un pion în tot acest joc al NATO, al Occidentului împotriva Rusiei. Numai începem să apropiem malurile Nistrului şi încep provocări de genul acesta. De ce? Pentru că rezolvarea problemei transnistrene înseamnă niciun fel de NATO aici. Ei vor conflict”, consideră Preşedintele.

El a spus că “politica lor nu aduce nimic bun cetăţenilor”.

“Mai întâi i-au refuzat Preşedintelui dreptul constituţional de a desfăşura referendumul consultativ. Apoi nu au permis să intre în ţară un grup de artişti ruşi. Astăzi, sute de unionişti împreună cu deputatul român Constantin Codreanu au blocat aeroportul şi verificau maşinile oficiale care au condus şeicul arab spre aeroport, fără ca poliţia să se implice. Se pare că totul se desfăşoară după scenariul ucrainean”, a spus Preşedintele.

Potrivit lui, “decizia României de a nu permite survolarea spaţiului său aerian este treaba internă a ei”.

“Dar vreau să întreb: pentru ce să fie ţinuţi în aer sute de cetăţeni cu copii mici?”, s-a întrebat Dodon.

El a spus că, în pofida incidentului, el va pleca sâmbătă la Bender, unde va avea întâlnirea planificată cu preşedintele Transnistriei, Vadim Krasnoselski.

“Avem chestiuni ce trebuie să fie discutate: despre situaţia şcolilor cu predare în grafie latină, despre terenurile agricole aflate după traseul Râbniţa-Tiraspol”, a spus şeful statului şi a remarcat că drept răspuns la această tactică a PDM, a Parlamentului şi Guvernului, pe 24 septembrie la Chişinău va avea loc un protest de amploare.

“Vreau să le spun celor din PDM că totul se schimbă şi că orice acţiune are o contraacţiune”, a conchis Preşedintele Igor Dodon.

Sursa:

http://www.infotag.md/politics-ro/249924/