16.06.2017: O altă Transnistrie – cea de pe Facebook: Putin ironizat, România admirată

Puterea separatistă de la Tiraspol declară în spațiul public că locuitorii din regiunea transnistreană își doresc unirea cu Rusia și trăiesc prost din cauza Chișinăului și a Kievului. Totuși, cele câteva zeci de grupuri de pe Facebook în care locuitorii din stânga Nistrului își pot exprima sincer și liber opiniile arată o altă realitate: aici liderul de la Kremlin, Vladimir Putin este luat peste picior și criticat, iar nivelul de trai din țările vecine, inclusiv România este dat drept un exemplu demn de urmat.

Aceasta este imaginea cu Vladimir Putin care a apărut cel mai des în grupurile de pe Facebook în care scriu transnistrenii Sursa FOTO: Facebook

Cetățenii din stânga Nistrului își exprimă liber părerea despre administrația ilegală din regiune, situația social-economică, Rusia sau evenimentele de la Chișinău pe rețeaua de socializare Facebook în cadrul mai multor platforme de comunicare. Grupurile care găzduiesc aceste opinii și reprezintă singura oază de libertate în care își găsesc refugiul cei care au o altă opinie decât cea prezentată de regimul separatist din stânga Nistrului sunt mai multe, cum ar fi PMR, Pridnestrovie posle Șevciuka ( n.r. – Transnistria după Șevciuk), Pridnestrovie bez Sheriff ( n.r. – Transnistria fără Sheriff ), Molodeoj Pridnestrovie ( n.r. – Tinerii din Transnistria ), Zakon i poreadok v Pridnestrovie ( n.r. – Lege și Ordine în Transnnistria), Pridnestrovie doljno biti s Moldovoi! ( Transnistria trebuie să fie cu Moldova).

Cei care postează în majoritatea acestor grupuri, distribuie în special materiale din presa de la Chișinău, însă cel mai multe mesaje în care locuitorii își exprimă opinia este grupul PMR ( n.r. pridnestrovskaia moldavskaia respublika – în limba română: republica moldovenească transnistreană), acesta fiind și platforma de comunicare cu cei mai mulți membri înscriși.

Transnistrenii critică regimul de la Tiraspol pe Facebook

O analiză a ceea ce au scris utilizatorii de Internet din Transnistria în timpul regimului condus de Evgheni Șevciuk și după instalarea la condus de actualul lider nerecunoscut, Vadim Krasnoselski arată că locuitorii din stânga Nistrului au fost și sunt nemulțumiți de modul cum este administrată regiunea. Astfel, în perioada lui Șevciuk, cetățenii se plângeau de sărăcie, lipsa valutei, au fost prezentate foarte multe dovezi privind corupția și furturile acestuia, o adevărată revoltă stârnind pozele în care este afișată casa fostului „președinte” al Transnistriei sau vacanțele de lux ale acestuia. În preajma alegerilor, forumurile de pe Facebook arătau că locuitorii aveau speranța că venirea lui Krasnoselski și al partidului „Obnovlenie”, cunoscut pentru faptul că este susținut de oamenii de afaceri care dețineau cea mia mare companie din regiune „Sheriff”, va aduce o schimbare radicală. Totuși, aceasta nu a mai venit.

Mesaje cu avantajele reintegrării Republicii Moldova

Astfel, cei din Transnistria se plâng în mesajele postate pe Facebook de calitatea proastă a apei pe care o primesc în casă și în general de serviciile publice prestate, de prețurile mari la produse și mărfuri, în special la medicamente, de salariile mici, de întreprinderile administrate de puterea de la Tiraspol care nu îmbogățesc bugetul, de faptul că circulă în condiții mizerabile în transportul public și visează la acces liber în spațiul UE. „După reintegrarea Transnistriei în Moldova, cetățenii care vor locui legal, indiferent de cetățenia pe care o au vor beneficia de amnistierea fiscală pentru toată perioada în care s-au aflat sub regimul puterii anticonstituționale, anularea datoriilor la serviciile de utilități publice, recunoașterea dreptului asupra locuinței înregistrate în „pmr”, înregistrarea certificatelor privind întreprinderile pe care le dețin, recunoașterea dreptului la moștenire, dreptul la privatizarea gratuită a locuințelor, un program privind angajarea în câmpul muncii prin care locuitorii vor putea cere ajutorul UE și SUA”, a scris Vadim Zubov, care precizează că a constat aceste lucruri după ce a urmărit situația din dreapta Nistrului, iar comentariile la mesajul postat arată că mai multe persoane susțin cele descrise.

Traducere în română a mesajului de pe imagine: Puterea se schimbă, numai nivelul de trai al poporului rămâne neschimbat Sursa FOTO: grupul PMR Facebook

Pe lângă pozele cu apa murdară care le curge din robinet sau condițiile proaste de care au parte în transportul public, transnistrenii se plâng de salariile proaste și sărăcie, făcând comparație cu salariile din regiune. „Salariul mediu în Moldova – 288 de dolari, în Ucraina – 254 de dolari și în Transnistria – 233 de dolari. Ca să satisfac dorința lui Anatol Usov prezint datele privind salariile minime. Moldova – 131 de dolari, Ucraina – 122 de dolari, PMR – 84 de dolari, România – 275 de euro, Estonia – 470 de euro”, a menționat pe Facebook, Evgheni Verbanov.

De asemenea, mulți spun că în timp ce în regiune nu este valută, în partea dreaptă a Nistrului leul se întărește.

Locuitorii de peste Nistru privesc cu admirație România

În general, cei care fac parte din acest grupuri aduc foarte multe exemple cu economiile din SUA, China sau România, ultima fiind cea mai prezentă în majoritatea forumurile. Nivelul de trai din acest țări nu este comparat doar cu cel din regiunea transnistreană, dar și cu situația economiei din Rusia. Utilizatorii de Internet prezintă imagini și înregistrări video cu drumurile, orașele, satele și natura din România, iar în comentarii mai multe persoane își manifestă admirația față de ce văd și se întreabă când vor avea și ei parte de așa ceva, deși sunt și din cei care spun că este arătată doar o parte din situația din statul vecin.

Foarte mulți dintre se revoltă și din cauza că regimul de la Tiraspol risipește banul public. De exemplu, Alexandr Apostolov scrie că nu este corect ca în condițiile în care Transnistria se confruntă cu probleme grave economice și financiare, să fie cheltuiți bani pe construirea monumentelor și a memorialelor dedicate celor care au participat în conflicte armate. Apostolov mai spune că în loc ca veteranii de război să primească sume mari din buget, puterea de la Tiraspol ar trebui să fie mai mult preocupată de invalizi, de șomeri sau de familiile cu mulți copii care trăiesc într-o sărăcie lucie.

Traducere în limba română a mesajului de pe imaginea privind criza de valută: Eu: Pot să cumpăr dolari? Angajatul de la schimbul valutar: Dar valută nu-i

Mulți nu văd schimbarea socială și economică în timpul lui Krasnoselski față de ce era în perioada lui Șevciuk, doar că toți acum tac. „De ce pe timpul lui Șevciuk energia electrică era exportată cu 56 de dolari, iar acum a fost atât de dificil să ne înțelegem la un preț de 44 de dolari. Șevciuk a luat credite pentru pensii de la Agroprombank, iar acum Krasnoselski astfel de credite de la Eximbank. La fel și cu asigurarea obligatorie a automobilelor, care a revoltat anterior populația, acum nu mai deranjează pe nimeni. Și în general simte cineva vreo schimbare în afară de cei care simt că situația a devenit mai dificilă”, a menționat Aleksandr, adresarea fiind comentată ca fiind una incomodă.

Traducere în limba română a mesajului de pe imagine: Iată așa guvernarea noastră încearcă să rezolve problemele Transnistriei FOTO: grupul PMR Facebook

Utilizatorii de Internet din stânga Nistrului mai comentează și reluarea livrărilor de energie pe malul drept al Nistrului, arătându-se neîncrezători că acest lucru are loc fără intermediari și subliniind faptul că Centrala de la Cuciurgan ar fi falimentat dacă nu ar fi fost încheiat un nou contract.

Discuții contradictorii despre limba română

Au loc discuții contradictorii și referitor la limba română. Așexandru Goian dă exemplul președintelui ucrainean Petro Poroșenko în momentul când s-a adresat în limba română și spune că îi pare rău de poporul său deoarece niciun lider de la Tiraspol nu a ținut niciodată un discurs în limba română, deși o treime din populația din regiune este vorbitoare de limbă română.

Racolarea din ultima perioadă a tinerilor în rândurile armatei de către puterea de la Tiraspol este văzută de mulți cetățeni din stânga Nistrului ca pe un lucru negativ. „Au nevoie de carne proaspătă. Lagărul specializat în pregătirea teroriștilor anunță adunarea teroriștilor. Ca de obicei, mâncare, băutură și boarfe sunt oferite gratis”, a menționat pe Facebook, Artem Inozemțev.

Membrii grupurilor din Transnistria se mai arată revoltați în ultima perioadă și de faptul că soția lui Vadim Krasnoselski are cetățenie română și de faptul că Nina Șevciuk participă la evenimentele organizate de Delegația UE la Chișinău.

Totuși, cele mai multe opinii sunt prezentate pe această rețea de socializare despre Rusia și președintele rus, Vladimir Putin, însă nu într-o lumină pozitivă cum ar fi trebuit să fie dacă este să credem declarațiilor reprezentanților puterii de la Tiraspol. Sunt postate foarte multe mesaje în care sunt criticate acțiunile autorităților de la Moscova de stopare a mitingurilor de protest ale opoziției și ale activiștilor ruși.

Putin, comparat cu Pinocchio și numit Putler

De asemenea, mulți distribuie materiale în acre sunt descrise cazuri în care rușii beau mult, se împușcă, se iau la bătaie sau sunt foarte mulți narcomani și oameni săraci. Majoritatea susțin că aceasta este adevărata Rusie care nu se va schimba. De asemenea, sunt foarte des prezente materialele video cu investigațiile politicianului rus de opoziție, Alexei Navalnîi.

Mulți acuză regimul de la Kremlin de genocid, deportări și arestări pe motive politice. „Când în Rusia a fost altfel? Fie cneaz, fie țar, fie împărat, fie conducători de partide, oricum au băgat țara în sicriu. În Rusia, modelul occidental de viață provoacă doar tulburări”, a comentat Alexei Dudnik la materialul despre protestele antiregim de la Moscova, mai multe persoane arătându-se revoltate de modul cum în Rusia se încalcă drepturile omului.
În același timp, Vladimir Putin este luat în derâdere, fiind prezentat în caricaturi, cum ar fi cele în care este comparat cu Pinocchio, având nasul lung, este numit mincinos, Putler, făcând aluzie la Adolf Hitler, sau țar care îi vede pe ruși ca pe niște sclavi. Putin mai este acuzat și de faptul că a mințit transnistrenii și nu vrea să recunoască regiunea ca stat.

Traducere în limba română a mesajului de pe imagine: Când aștepți ca Transnistria să fie recunoscută FOTO: Pravda PMR Facebook

„Iată așa o diferență. Recent în Ucraina au pornit numărătoarea inversă până la regimul fără vize cu UE ( cetățenii vor putea să circule liber în toată lumea. Acum în Rusia ( la postul TV Rusia 24) au pornit numărătoarea inversă până la discuțiile directe dintre cetățeni și Putin ( poporul poate să adreseze țarului petiții). Până la adresarea rugăminților din partea robilor către țar au mai rămas o zi, 16 0 ore 24 minute și 15 secunde”, a scris Evgheni Verbanov.

De exemplu, un alt utilizator a menționat că toți „patrioții” ticăloși și-au trimis copiii lor în SUA sau Europa și le este indiferent de felul cum vor trăi oamenii în Rusia, doar nu copiii loc vor trăi în totalitarism și mizerie”.

Singurul politician de la Chișinău care este vizat în majoritatea mesajelor din grupurile de pe facebook cu tematica Transnistria este președintele Igor Dodon, părerile fiind împărțite, unii lăudându-l, iar alții criticându-l.

Menționăm că mesajele în care cei din Transnistria laudă Rusia și vorbesc despre necesitatea independenței regiunii față de Republica Moldova sunt foarte puține față de cele care susțin contrariul.

Sursa: http://moldnova.eu/ro/o-alta-transnistrie-cea-de-pe-facebook-putin-ironizat-romania-admirata-17592.html/