Ivan Babici: Cetățenii Transnistriei plătesc pentru gazul consumat, dar „Gazpromul” rus nu primește bani

În prima jumătate a lunii februarie, R. Moldova și Transnistria au fost vizitate prin surprindere de o delegație rusă în frunte cu adjunctul președintelui companiei globale de energie „Gazprom”, Valerii Golubev. În timpul vizitei s-a discutat despre problemele acumulate legate de securitatea energetică a R. Moldova și Transnistriei, tranzitul gazului rusesc pe teritoriul Transnistriei.

Odată cu venirea la putere în R. Moldova a președintelui pro-rus Igor Dodon, iar în Transnistria – Vadim Krasnoselskii, relațiile dintre R. Moldova și Transnistria s-au îmbunătățit. I. Dodon a avut o întâlnire cu V. Krasnoselskii, pentru prima dată în istorie pe teritoriul Transnistriei în orașul Bender. Liderii au discutat despre problemele liberei circulații la frontieră a cetățenilor, recunoașterea documentelor, problemele cu caracter economic. V. Golubev spune următoarele: „Noi am așteptat un timp anumit după alegerile din Transnistria, pentru ca să se formeze noi organisme instituționale ale guvernului, cu care vom discuta problemele actuale și perspectivele de viitor”.

Este posibil că vizita surprinzătoare a delegației se datorează faptului că noul președinte al Transnistriei l-a retras din funcția de director general al TiraspolTransGaz – Transnistria pe Petru Stepanov, care este un bun amic cu cu președintele Gazpromului, Alexei Miller. Noul director pe care îl propune președintele este Pavel Prokudin – amicul lui V. Krasnoselskii. În timpul vizitei în F. Rusă, această candidatură nu a fost acceptată de delegația Gazprom. Problema directorului general al TiraspolTransGaz – Transnistria rămâne a fi hotărâtă.  (http://ttgpmr.com/struktura-i-rukovodstvo). De asemenea, în agenda zilei a fost inclusă o problemă de 25 de ani, privind plata de către Transnistria a gazului consumat și definirea de către Transnistria a părții care va acumula datoriile lunare.

Accidental sau nu, vizita lui V. Golubev a fost după vizita lui I. Dodon în F. Rusă, unde președintele R. Moldova a fost primit de către Vladimir Putin. În aceeași perioadă F. Rusă a fost vizitată și de V. Krasnoselskii, care a fost primit de către Dmitrii Rogozin.

La mijlocul lunii ianuarie 2017, președintele R. Moldova I. Dodon a vizitat F. Rusă, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin și președintele Gazpromului Alexei Miller. Atunci, I. Dodon a afirmat că Chișinăul are o schemă privind restructurizarea datoriei de gaz. Potrivit lui I. Dodon, R. Moldova era gata să plătească partea sa de datorie în schimbul transferului la Moldovagaz a unor active, iar părții din Transnistria i se propunea să transfere datoria pe operatorul transportului de gaz TiraspolTransGaz – Transnistria, iar mai târziu pe administrația regiunii Transnistria. V. Golubev a promis să analizeze schema președinteului R. Moldova cu noua conducere a Moldovagaz. Trebuie remarcat faptul că întotdeauna R. Moldova a plătit energia rusească.

Gazpromul a respins propunerea R. Moldova privind schema de restructurare a datoriei de gaz 6,5 miliarde dolari, care presupunea transferul unei mari părți de datorie pe Transnistria. Însăși F. Rusă cu greu mai contează la întoarcerea acestei sume de bani, și prin aceasta datorie de gaz dorește să își mențină o influență asupra Chișinăului. 5,8 miliarde de dolari îi aparțin Transnistriei, unde din 1992 gazul se transportă aproape gratuit. Datoria juridică se află asupra companiei ruso – moldovenești Moldovagaz, care furnizează gazul atât în R. Moldova cât și în Transnistria.

Transnistria nu plătește Gazopromului, iar banii adunați sunt folosiți pentru menținerea bugetului de stat, plata pensiilor și salariilor.

În Tiraspol delegația Gazpromului în frunte cu V. Golubev a venit după dialogul de la Chișinău cu premierul R. Moldova Pavel Filip și noul conducător al Moldovagaz Vasilie Botnari. Președintele Partidului Socialist din R. Moldova – Zinaida Greceanîi consideră că datoria de gaz a Transnistriei este datoria cetățenilor transnistreni. Problema datoriei de gaz a R. Moldova prin inițiativa Z. Greceanîi va fi pusă din nou pe agenda de lucru a Parlamentului R. Moldova în sesiunea de primăvară – vară. După părerea ei, Chișinăul nu trebuie să plătească datoria Transnistriei. Socialista a menționat faptul că datoria Transnistriei nu are nici o legătură cu cetățenii din R. Moldova. Trebuie să remarcăm că poziția liderului PSRM este aceeași ca și a premierului R. Moldova, care a cerut transferul datoriei de gaz a Transnistriei la compania TiraspolTransGaz – Transnistria. V. Golubev a spus că: „restructurarea datoriei istorice este posibilă doar prin condiția că vor fi plătite toate datoriile din prezent”.

În timpul vizitei liderului Transnistriei la Moscova și întâlnirii acestuia cu vice – premierul F. Ruse, D. Rogozin, a fost discutată problema privind realizarea programului social și de sănătate a lui V. Krasnoselskii. Una din discuții s-a referit la gazul gratuit pentru pensionarii transnistreni. Aceata a fost una din promisiunile lui V. Krasnoselkii din campania electorală. La aceste noutăți foarte furtunos au reacționat politicienii din R. Moldova și blogherii, spunând că pentru programul social al lui V. Krasnoselkii vor plăti cetățenii R. Moldvoa, deoarece datoria istorică a gazului formal aparține R. Moldova. După discuția cu D. Rogozin, liderul Transnistriei a spus că „noi am reântors beneficiile pentru pensionarii transnitrieni în transportul public. Din 1 ianuarie vom introduce anumite beneficii pentru furnizarea gazului pensionarilor și celor care au luptat în Marele Război Pentru Apărarea Patriei. Vreau să menționez că noi nu furnizăm gratuit gazul rusesc. Noi luăm acea parte de la F. Rusă, pentru care se plătește tranzitul gazului pe teritoriul Transnistriei. Anume din aceste fonduri se plătește gazul pentru pensionari și veterani. Cred că așa este corect”.

Între timp, în regimul unei vizite oficiale deschise, V. Golubev a menționat și a dat o notă maximă a profesionalismului și calității muncii a Moldovagaz și TiraspolTransGaz – Transnistria. V. Golubev a discutat și despre perspectivele de cooperare pe viitor în sectorul energetic. Gazpromul în prezent dezvoltă proiecte energetice în problema funcționării efective a Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan – ca o companie rusească, din punctul de vedere al furnizării energiei electrice pentru Transnistria și România, posibil chiar și regiunilor vecine.

Președintele Transnistriei a menționat că este foarte important pentru Transnistria menținerea unei securități energetice. Acesta este elementul securității întregului stat, iar prin faptul că aici locuiesc cca. 200 sute de mii de cetățeni ruși, Transnistria se consideră o parte a „Lumii Rusiei”. Guvernul Transnistriei își dorește menținerea modelului istoric de cooperare cu Gazpromul. Poziția F. Ruse și a Gazpromului față de Transnistria nu s-a schimbat.

Delegația Gazpromului s-a interesat de cantitatea furnizării gazului rusesc gratuit pentru populația transnistreană. De la 1 ianuarie 2017 cetățenilor nevoiași, pensionarilor și veteranilor din Transnitsria li se vor acorda anumite beneficii pentru gaz. Este vorba de acordarea pentru aceste grupuri sociale a gazului gratuit, în limita normei sociale: 1000 m3  de gaz pentru veterani și pensionari. Pentru cetățenii social neprotejați – 140 m3  de gaz pentru perioada ianuarie, februarie, martie, octombrie, noiembrie, decembrie. În cazul dat este vorba despre gazul pe care Transnistria îl primește pentru tranzitarea gazului rusesc în Europa, adică își folosește propriile resurse. Această idee socială este o parte a programului național a lui V. Krasnoselskii.

Odată ce a venit la putere V. Krasnoselskii, gazul gratuit pentru anumite categorii de cetățeni nu este unicul beneficiu. În ce privește taxele comunale, pentru pensionari urmează să se mențină 25% reducere la electricitate și 50% reducere la apă și canalizare. Pentru un pensionar singur și care nu lucrează, reducerea este de 50% atât pentru electricitate cât și pentru apă și canalizare. Vereanii Marelui Război Pentru Apărarea Patriei nu vor plăti deloc plățile comunale. Totodată, începând cu acest an, aceste beneficii privind plățile comunale se răspândesc și pentru pensionarii străini, care locuiesc pe teritoriul Transnistriei.

După statistica din 1 ianuarie 2017, numărul pensionarilor din Transnistria este de 125.997 de persoane, crescând cu 976 de peroane în comparație cu anul precedent.

Golubev a menționat că relația prietenoasă cu Gazpromul se va menține și pe viitor. Serviciul pe care îl îdeplinește Transnistria în tranzitul gazului pentru statele balcanice este foarte important. Gazpromul nu va schimba schema actuală de furnizare a gazului (adică și calculul datoriei) în Transnistria. V. Golubev a menționat faptul că Moldovagaz și TiraspolTransGaz – Transnistria își efectuează funcțiile sale, oferind tranzitul a 18,5 miliarde m3 de gaz din F. Rusă în Balcani. Cantitatea de furnizare în R. Moldova este de 3 miliarde m3 de gaz. La sfârșitul anului 2016 Gazpromul și Moldovagaz și-au extins contracul privind furnizarea de gaz și tranzitul acestuia pe teritoriul R. Moldova până în 2019.

Trebuie să menționăm că, din punct de vedere economic, problema datoriei plății de gaz nu are o soluție, deoarece economia Transnistriei este foarte redusă, astfel că problema rămâne a fi una politică. Dacă luăm în considerare că Moscova până în prezent nu a acceptat suveranitatea Transnistriei, este posibil ca pe viitor F. Rusă să dorească unificarea Transnistriei cu R. Moldova. Pe când datoria, care este mare, poate fi folosită ca o influență asupra R. Moldova și întoarcerea ei în orbita rusească. Posibilitatea de a rezolva această problemă va depinde în mare parte de politica guvernului R. Moldova.

Analizând capacitățile ucrainene și moldovenești în influențarea regiunii transnistrene, concluzionez că Transnistria încă mulți ani înainte își va susține guvernul, economia, armata, sfera socială folosind finanțele care se acumulează pe chitanța specială a gazului rusesc folosit. Odată ce, în anul 2017, F. Rusă a declarat că nu va mai ajuta financiar Transnistria, s-a accentuat ideea federalizării Transnistriei în componența R. Moldova.

 

Articolul este publicat în cadrul proiectului „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.

 

sample