Oricare eveniment politic, diplomatic, fie şi pregătit în atmosferă de secret, pentru a fi realizat cu succes, necesită două componente: disponibilitatea părţilor de a atinge un rezultat anumit sau cu o careva aproximaţie; şi caracterul neapărat favorabil al circumstanţelor în care au loc negocierile. În cazul nostru, pentru anul 2017, scopul pe neaşteptare a devenit lansarea negocierilor având ca subiect elaborarea unui statut special juridic al Transnistriei. Cel puţina aşa a declarat Prim-Ministrul Republicii Moldova în cadrul conferinţei de presă consacrate întîlnirii cu Sebastian Kurz, şeful diplomaţiei austriace, concomitent – preşedintele OSCE pentru anul 2017.
Pavel Filip a exprimat convingerea (sau speranţa) că anul ce vine va fi unul mai roditor şi mai consecvent în cea ce ţine de intesificarea întrunirilor în formatele „5+2” şi „1+1”. Mai mult ca atît, Domnia sa absolut clar a declarat, că a venit timpul de a începe negocierile cu privire la elaborarea statutului juridic a Transnistriei. Din clipa învestirii în această înaltă funcţie, Pavel Filip nu şi-a permis promisiuni sau afirmaţii nefondate, neargumentate. Anume din aceste considerente declaraţia cu privire la eventualele modificări în procesul de negocieri, abordarea problemei statutului juridic a regiunii, au trezit mai multe semne de întrebare. În primul rînd către Domnia sa, Pavel Filip, prim-ministru al Republicii Moldova.
La 26 iulie 2016, în cadrul conferinţei de presă comune, Frank-Valter Steinmaier, Ministru de externe al Germaniei şi Preşedintele OSCE, a declara, că statutul special a Transnistriei ar putea fi discutat doar în condiţiile „recunoaşterii integrităţii teritoriale şi suveranităţii a Republicii Moldova”. Concomitent, reprezentantul Germaniei şi al OSCE a chemat Chişinăul şi Tiraspolul la intensificarea dialogului referitor la reglementarea conflictului, accentuînd că „doar aplicarea politicii paşilor mici, ar putea asigura atingerea acestui scop”. Punctul de vedere ai înaltului oaspete a fost necondiţionat susţinut de Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip, care a constatat că „politica paşilor mici” este doar o noţiune politică, că în realitate, pentru cetăţeni, ea înseamnă „paşi foarte mari”. Ce s-a întîmplat în mai puţin de 6 luni, ca Prim-Ministrul Republicii Moldova să devină promotor al unei politici străine conducerii RM pe parcursul ultimilor ani? Să se fi creat o conjunctură favorabilă? Ba nu, în 2016 la cîrma OSCE se afla Germania, stat cu experienţă în problema transnistreană, stat autor a unei proprii strategii de soluţionare (puţin eficientă, ce-i drept) a conflictului, cunoscută ca „Procesul de la Mezeberg” din 2010. Nu poate preşedinţia Austriei în OSCE trage la cîntar ca Germania din orice punct de vedere. Viena nici pe departe nu este motivată a se implica în acest dosar. Poate, s-ar fi schimbat poziţia altor actori ai negocierilor? Excludem SUA, care încă nu degrabă va fi gata a face cunoştinţă cu acest colţ al Europei, şi rămîn Moscova şi Tiraspolul. De fapt, este greu a separa factorii respectivi, însă Moscova deseori permite Tiraspolului a comite scurgerea de informaţii, pentru a „tatona terenul”. Şi de data acesta, la afirmaţiile Ministrului de externe al Austriei şi ale lui Pavel Filip au reacţionat la Tiraspol.
La 9 februarie 2017, Vitalie Ignatiev, din nou „ministru” ad-interimar al relaţiilor externe de la Tiraspol, a convocat un brifing, în cadrul cărui a punctat „pilonii” actualei politici externe a „rmn”, care este nu altceva decît „procesul de negocieri cu Chişinăul” (I.L.). Materialul este semnat de Irina Iordanova.
Potrivit lui Ignatiev, poziţia Tiraspolului nu va fi modernizată, rămînînd „deschisă, predispusă compromisului, axată la lucruri concrete”. „Noi avem ce propune, preponderent, agenda negocierilor o constituie iniţiativele noastre”. Sunt propuse problemele care acut se reflectă asupra populaţiei regiunii. Cît ţine de Moldova, spune în continuare „ministru Ignatiev”, aici ne confruntăm cu anumite aşteptări nefondate. Au sunat şi declaraţii referitor la soluţionarea politică timp de unu-doi ani a conflictului moldo-transnistrean (definiţia dată „conflict moldo-transnistrean se utiliează destul de rar. I.L.). Ignatiev declară că partenerii externi admit o anumită activizare a procesului de negocieri, condiţionată de evenimentele electorale ce au avut loc în ambele maluri ale Nistrului. Tiraspolul, spre deosebire de Chişinău, nu are nevoie de impulsionare din exterior. Nu noi am tergiversat întîlnirea reprezentanţilor politici, care se tot amîna de către reprezentantul Chişinăului, anume cu referire la „alegeri”. În cadrul întîlnirii ne-a reuşit să abordăm integral problemele incluse în protocolul de la Berlin, în special am discutat aspectul feroviar, o problemă cu un caracter absolut umanitar (opinia lui Ignatiev), respinsă insistent de Chişinău. Foarte elocvent a fost comentariul lui Ignatiev asupra situaţiei referitoare la apostilarea diplomelor. El afirmă că Chişinăul nu acceptă prezenţa în denumirea „universităţii” din Tiraspol a noţiunii „de stat”. La acest capitol poziţia Tiraspolului ar fi următoarea: deciziile există, însă nimeni, în pofida mofturilor Chişinăului, nu va schimba „denumirea istorică” a universităţii. (Universitate instituţia a devenit recent, neavînd nimic comun cu istoricul „Institut pedagogic din Tiraspol). La fel de interesantă este abordarea reprezentantului Tiraspolului a problemei dosarelor penale. El propune un moratoriu asupra oricăror cauze penale referitor la „cetăţenii Transnistriei”, fără a aminti de cei din dreapta Nistrului. Ignatiev spune că este necesar a hotărî problema într-un astfel mod, ca cetăţenii să nu se confrunte cu probleme nici în teritoriul Moldovei, nici în aerogara din Chişinău, nici aflîndu-se în alte state. De cetăţenii RM, securitatea cărora nu este asigurată nici în zona de activitate a pacificatorilor, nici nu se pomeneşte. În asemenea cazuri pentru ei sunt aplicate „legile” Transnistriei.
Agenda întrunirii din 7 februarie a reprezentanţilor politici a Chişinăului şi Tiraspolului a fost completată cu încă cu o probemă: Tiraspolul a iniţiat discuţii referitor la evacuarea a 5 tone de amoniac trecut la deşeuri, utilizat anterior la fabrica de carne de la Tiraspol. O întrebare de rutină, soluţionarea căreia este în competenţa departamentelor de protecţie a mediului, este ridicată la nivelul respectiv, dar dintr-un singur motiv: potrivit lui Ignatiev partea rusă și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la realizarea proiectului. Deci, o acțiune simplă, în care o locomotivă cu o cisternă remorcată, timp de 2-3 ore, aduce lichidul la staţia de epurare, va fi folosită de Moscova pentru a-şi reitera „prezenţa şi disponibilitatea” de a bineface. Nu s-a uitat de participarea structurilor de protecţie civilă a FR la demolarea funicularului la Rezina, la fel acţiune fake în folosul Rusiei. Vom vedea, cum se va descurca Chişinăul de această dată. Să nu fie nici o lecţie însuşită? Ignatiev din start afirmă că Tiraspolul ar prefera ca acţiunea să nu provoace „politizarea inoportună”, adica să nu împiedice Moscovei de a-şi realiza cele propuse.
Referitor la Președinţia OSCE a Austriei. La 4 februarie Sebasian Kurz, Ministrul de Externe al Austriei, concomitent preşedintele OSCE, a vizitat Tiraspolul. Potrivit celor relatate de Ignatiev la conferinţa de presă, reprezentanţii Tiraspolului ar declarat că Transnistria categoric exclude apariţia în agenda negocierilor în formatul „5+2” a oricăror probleme politice, fiind disponibili de a se axa la cele „umanitare”, din domeniul economiei, pentru a contribui la majorarea nivelului de trai a populaţiei şi, ca urmare – la „consolidarea încrederii reciproce între maluri”.
Afirmaţia ce urmează nu prea se înscrie în contextul acestor declaraţii ale lui Ignatiev. Potrivit lui Wolf Dietrih Heim, reprezentantul special al Preşedintelui OSCE, anul curent va fi unul eficient. Vor avea loc cel puţin 2 întruniri în formatul „5+2”, prima reieşind din declaraţiile anterioare ale lui Gh. Bălan, reprezentantul Chişinăului la tratative, fiind preconizată în prealabil în primăvara. Ignatiev şi la acest capitol a remarcat, că întrunirea depinde nu de fixarea unor sau altor date, ci de modul în care ei, Chişinăul şi Tiraspolul, vor coordona agenda. Tiraspolul ar fi cel cointeresat în urgentarea procesului. Putem afirma, că Tiraspolul nu şi-a schimbat poziţia cu nici un pas. Odată ce Ignatiev manifestă o asemenea fermitate, este firească întrebarea: care evenimente, declaraţii au alimentat optimismul domnului Prim-Ministru a RM referitor la eventualele abordări a „statutului” juridic a regiunii?
Pentru a argumenta incertitudinea, apelăm încă la un comentariu la temă, efectuat de reprezentantul Transnistriei Pavel Uvarov, odată ce în dreapta Nistrului evenimentul a trecut cam fără atenţia comunităţii de comentatori. Lăsăm partea generală, constatările deja cunoscute: vizitele, discursurile, promisiunile. Un anumit interes prezintă momentul, observat de Uvarov – prima vizită a lui Sebastiat Kurz în calitate de Preşedinte a OSCE a fost efectuată anume în Moldova, ce ar putea însemna că reprezentantul Austriei anume această direcţie a fi indicat-o drept prioritate în activitatea sa la funcţia de Preşedinte a OSCE. Nu putem trece cu vederea şi afirmaţia domnului Preşedinte Sebastian Kurz, că intenţionează personal să se familiarizeze cu conţinutul conflictului trasnistrean. E salutabil, pornind de la faptul că, anterior, cum am menţionat, Viena doar găzduia negociatorii, fără a participa la proces. Potrivit lui Uvarov, o asemenea abordare ar putea însemna că Viena îşi propune planuri ambiţioase la capitolul „conflictele îngheţate”, şi consideră că cel transnistrean este mai realist din punctul de vedere al soluţionării. Cum se vor derula evenimentele, vom vedea timp de zece luni ce urmează. Şi, îndată Uvarov ne declară că sarcina primordială în activitatea dată este obţinerea realizării prevederilor Protocolului de la Berlin din 2016. Indiferent de intenţiile participanţilor la negoieri, ei nu pot trece de acest protocol.
Chişinăul benevol a întrat în capcană, iar pentru a scăpa va fi nevoit să recurgă la măsuri deloc acceptabile de parteneri. Ca consecinţă, o eventuala iritare a partenerilor de atitudinea Chişinăului este inevitabilă. RM ar fi obligată să pregătească explicaţiile şi modul de depăşire a declinului.
În opinia europenilor pragmatici, participanţilor la un oarecare proces, a se mişca înseamnă a soluţiona treptat o problemă după alta, dar tot din acest şir. Cam în ordinea în care acestea sunt formulate în protocolul de la Berlin. Evident că reprezentantul Vienei, doritor de rezultat concret, se va axa anume pe aceste realităţi. Putem fi de acord cu Uvarov, care consideră că soluţionarea măcar uneia dintre aceste probleme, ar fi un succes enorm pentru Austria şi pentru cei care văd procesul de soluţionare separat de identificarea statutului regiunii. Din păcate, anume Chişinăul a contribuit să-i posteze pe partenerii noştri – reprezentanţii UE, SUA şi ai Ucrainei tot de partea regimului secesionist şi a Moscovei. Dacă în protocolul de la Berlin, în drept cu problema plăcuţelor de înmatriculare era fixată problema şcolilor cu predare în baza programelor RM, situaţia era clară. La moment, Uralov declară că el nu aude din partea Chişinăului despre existenţa unor asemenea probleme. Austriacul Sebastian Kurz la fel o să solicite explicaţii, din care motiv Chişinăul a ratat ocazia şi a acceptat intenţiile Tiraspolului de a nu examina această (şi altele) probleme, din care motiv ele nu figurează în protocolul de la Berlin. În caz că Chişinăul nu va găsi argumente pentru a schimba radical situaţia, pentru a scoate de pe masa de negocieri acest Protocol, el va fi moştenit în 2018 de către Italia, care şi mai mult este influenţată în decizii de Rusia.
La acest capitol necesită a fi făcută o remarcă importantă. O ţară cu probleme mari, cum este Republica Moldova, pentru a supraveţui are nevoie de prieteni. De state care i-ar oferi asistenţa în mai multe domenii. Ratarea posibilităţilor de a se afirma în calitatea de stat – preşedinte a OSCE din cauza poziţiei stupide a Chişinăului, esenţial răreşte rîndurile statelor-prieteni a Moldovei.
Evident, că şi Uvarov a observat predispunerea domnului Pavel Filip şi, ceva mai rezervată, a lui Igor Dodon, de a declanşa negocieri referitor la statutul juridic a regiunii. Evident, tratarea este previzibilă: nu s-a decis nimic la capitolele convenite anterior, cum ar fi problemele economice, culturale, da se propune a recurge la aspectul politic. O asemene descindere ar fi fără perspective, consideră Uvarov.
Ce ne rămâne nouă? Formal, premize că participanţii la negocieri în formatul „5+2” ar accepta o asemenea agendă nu sunt. Berlinul nu în zadar a propulsat acel protocol, ca cu uşurinţă să renunţe la el. Moscova păstrează calmul. La 7 februarie curent, practic paralel cu vizita la Tiraspol a lui Sebastian Kurz, Grupul Operativ de Trupe Ruse în Transnistria, efectuează competiţie a lunetiştilor. Mizeria evenimentului constă în faptul că actualele competiţii au ca scop a evidenţia cei mai performanţi „meşteri” care ulterior vor participa la competiţii între structurile de forţă a „Republicii Transnistrene Moldoveneşti”. Probabil, Moscova identifică situaţia potrivită pentru a declara că structurile militare transnistrene sunt parte componentă a armatei ruse. În acestea condiţii, cînd forţele armate constituie ceva unic, indiferent de cinismul rusesc, cum putem aştepta că Moscova va accepta vreo formă de integrare a regiunii transnistrene cu restul Moldovei. Cu excepţia, evident, situaţiei în care se realizează „transnistrizarea” malului drept. Probabil, în sensizarea unui asemenea scenariu, parte a căruia ar putea fi noul preşedinte a RM Igor Dodon, guvernarea RM afirmă că soluţionarea diferendului nistrean nu poate fi alta decît în cadrul formatului „5+2”. Prin asta se încearcă a exclude oricare acord separat între Chişinău şi Moscova. Dacă e aşa, de ce nu se renunţă la protocolul de la Berlin, cît mai este timp de a schimba agenda în cadrul preşidenţiei Austriei? De ce nu se propune confirmarea tezei, prezente în Acordul din 21 iulie 1992, potrivit căreia „regiunea transnistreană este parte componentă a RM” şi lansarea unor noi negocieri, care ar porni de la faptul integrităţii teritoriale a RM? Cu Italia în calitate de Preşedinte a OSCE asta va fi mult mai anevoios.
Articolul este publicat în cadrul proiectului „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.
