În 16 decembrie 2016 a avut loc învestirea noului preşedinte al Transnistriei, Vadim Nikolaevici Krasnoselski, care a învins cu un scor de trei ori mai mare pe preşedintele în funcţie, Evgheni Şevciuk. În perioada imediat următoare sunt aşteptate schimbări cardinale în componenţa guvernului transnistrean, precum şi creşterea influenţei în regiune a holdingului “Sheriff”, care a susţinut campania electorală a lui V. Krasnoselski. Holdingul “Sheriff” este deţinut de doi oligarhi transnistreni: Viktor Guşan şi Ilia Kazmalî, care nu s-au implicat niciodată în mod public în politică. Toată Transnistria este acoperită de reţeaua de supermarketuri şi staţii de alimentare cu carburanţi ale “Sheriff”. Noul preşedinte, V. Krasnoselski, pe care, după cum se consideră, îl susţine “monopolul”, este asociat de oameni cu belşugul şi banii. Acum “Sheriff” poate că va deveni pe deplin “stăpânul” Transnistriei, dacă luăm în calcul şi faptul că în 2015 susţinătorii lui V. Guşan au strâns 80% din voturi la alegerile parlamentare din Transnistria. Conducătorii firmei “Sheriff” îşi păstrează principalele active financiare în Germania, iar exportul producţiei proprii este orientat în proporţie de 70-80% spre Moldova şi ţările Uniunii Europene, şi problema Rusiei este că interesele noilor autorităţile din Transnistria ar putea fi strâns legate nu de Moscova, ci de Occident.
Situaţia legată de alegerile transnistrene a fost încinsă până în ziua scrutinului. Cursa electorală a căpătat trăsăturile unui conflict dur între Şevciuk şi Krasnoselski. E.V. Şevciuk a criticat aspru cel mai mare (şi unicul) holding din Transnistria, “Sheriff”. De exemplu, au fost montate peste tot pancarte cu lozinca “Vom înapoia poporului cei 250 de milioane de dolari” – după cum susţine Şevciuk, în perioada lui Igor Smirnov, “Sheriff” a beneficiat de facilităţi excesive la importul de mărfuri în Transnistria. Ca urmare, timp de 10 ani, republica nu a primit la buget peste 1 miliard de dolari. Şevciuk i-a propus firmei “Sheriff” să achite benevol cheltuieli la buget, în sumă de 250 milioane de dolari. Programul lui electoral a descris că în acest caz ar putea fi mărite salariile bugetarilor cu 10%, pensiile – cu 20% şi ar putea fi realizate o serie de proiecte sociale importante.
La rândul său, structurile aparţinând “Sheriff”-ului au dus o luptă activă împotriva preşedintelui în funcţie, iar candidatul “Sheriff”-ului, V, Krasnoselski şi-a construit campania electorală pe enumerarea meritelor companiei “Sheriff”. El aminteşte cu regularitate proiectele sociale pe care compania le realizează, noile capacităţi de producţie pe care “Sheriff” le-a deschis şi cele pe care intenţionează să le deschidă în curând. În sprijinul lui Krasnoselski a acţionat şi primul preşedinte transnistrean, Igor Smirnov.
Dar şi aşa, fără criticile electorale din partea lui Krasnoselski şi postului de televiziune TSV, ce aparţine holdingului “Sheriff”, anti-ratingul preşedintelui Transnistriei era mare, întrucât el a fost considerat principalul vinovat de deteriorarea situaţiei economice din Transnistria. Economia transnistreană a început să aibă probleme după schimbarea puterii în Ucraina, în februarie 2014. Noua conducere de la Kiev a început să restricţioneze exporturile şi importurile de mărfuri în/din republica nerecunoscută. După cinci ani la conducere, Evgheni Şevciuk a devenit foarte impopular din cauză că nu a reuşit să împlinească principala solicitare a poporului Transnistriei: recunoaşterea oficială a independenţei Transnistriei de către Moscova sau aderarea republicii la Rusia. Al doilea aspect important care s-a întâmplat în mandatul lui E. Şevciuk este deteriorarea considerabilă a situaţiei economiei: creşterea preţurilor, reducerea numărului locurilor de muncă, şi în final Evgheni Şevciuk a devenit autorul iniţiativei financiare celei mai dezagreabile pentru transnistreni: tăierea cu 30% a pensiilor şi salariilor bugetarilor în 2015.
În timpul campaniei electorale fiecare candidat din Transnistria a subliniat “relaţiile lor strânse” cu Kremlinul, însă niciunul dintre oficialii din Rusia nu a indicat care dintre candidaţi ar fi preferatul. Kremlinul nu are nicio strategie pentru Transnistria, pentru Moscova nu este atât de important cine anume va fi la putere într-o anumită republică ex-sovietică, în general, important este ca acel om să fie dispus la dialog în privinţa anumitor poziţii de actualitate. Pe termen scurt, politicienii transnistreni înţeleg că, în pofida numeroaselor promisiuni, Rusia nu va recunoaşte Transnistria şi nu o va anexa la Federaţia Rusă.
Campania electorală prezidenţială s-a caracterizat prin faptul că în procesul electoral s-au implicat organele de aplicare a legii din Transnistria: MAI şi Comitetul Securităţii de Stat / KGB-PMR au recomandat cetăţenilor să comunice informaţiile privind, în particular, exercitarea de presiuni asupra alegătorilor şi membrilor comisiilor electorale şi mituirea lor, fraudarea alegerilor şi alte acţiuni ilegale legate de alegeri. Pentru semnalarea unor asemenea fapte a fost promisă o recompensă mare.
La final, în 12 decembrie, au fost anunţate rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale, potrivit acestor date Vadim Krasnoselski a strâns 62,3% din voturi. Adversarul lui principal, preşedintele în funcţie al statului nerecunoscut, Evgheni Şevciuk, a obţinut 27,38%. Mulţi vorbeau despre posibilitatea unei intervenţii în forţă în cazul înfrângerii lui E.V. Şevciuk, însă poziţiile lui erau prea slabe, chiar şi în aparatul puterii. “Sheriff” a mituit sistematic pe conducătorii cheie din ministere şi instituţii. E. Şevciuk s-a împăcat cu înfrângerea, iar după vizita la D.O. Rogozin, la Moscova, a fost numit adjunctul lui pentru realizarea proiectelor Rusiei în Transnistria, fapt ce subliniază implicarea lui activă, în continuare, în politica externă a Transnistriei.
În ceea ce priveşte viitorul construcţiei statale a Transnistriei, V.N. Krasnoselski vorbeşte despre independenţă şi eforturile de a obţine aderarea ei la Rusia. V. Krasnoselski a promis să obţină, în calitate de primi paşi, “consolidarea ramurilor puterii”, transparenţa bugetară, iar în politica externă, – să poarte negocieri cu Moldova exclusiv pe baza principiului independenţei Transnistriei. În plus, el consideră întru totul realistă perspectiva aderării republicii la Uniunea Vamală. Noului preşedinte, în vârstă de 46 de ani, îi va fi dificil să împlinească speranţele pe care le-a dat locuitorilor, de acea se intenţionează după alegeri se să recurgă la criticarea guvernării lui E. Şevciuk şi la arestarea unor oficiali şi acuzarea lor de delapidarea banilor de la buget. Este important de remarcat influenţa pe care o va avea asupra deciziilor lui V.N. Krasnoselski şi primul preşedinte al Transnistriei, I.N. Smirnov, care încearcă să-şi amplifice influenţa asupra lui V. Krasnoselski şi încearcă să-şi promoveze proprii susţinători în funcţiile de conducere din Transnistria.
Odată cu venirea la putere a lui V. Krasnoselski, apar noi speranţe de soluţionare a problemelor: atât aspectele demografice şi exodul populaţie apte de muncă, perspectivele tineretului, dezvoltarea infrastructurii şi modernizarea producţiei şi altele. Peste 70% dintre participanţii la un sondaj efectuat în Transnistria consideră că au nevoie cel mai mult de reformare politica economică şi sistemul fiscal, precum şi sănătatea şi sistemul pensiilor.
Vadim Krasnoselski a remarcat că Transnistria va fi un stat social cu o economie de piaţă, unde vor fi respectate toate formele de proprietate şi “toţi vor avea condiţii egale, va fi încurajată concurenţa şi dezvoltarea”, iar realizarea programelor sociale trebuie să fie o prioritate a Guvernului. Acum noul Guvern va trebui să soluţioneze o serie de sarcini în condiţiile în care economia transnistreană se află într-o recesiune profundă, caracterizată de scăderea producţiei, deficitul bugetar mare, climatul de afaceri nefavorabil, preţul mare al serviciilor medicale. De aceea Guvernul trebuie să realizeze un set de măsuri de stabilizare. O altă sarcină serioadă a Guvernului va fi atragerea de investiţii, acum volumul investiţiilor în economie fiind sub 15% din PIB, adică de două ori mai mic decât nivelul necesar Transnistriei, par pentru stimularea creşterii economice trebuie diminuat povara fiscală din economie. Acum nivelul ei este de circa 35%, depăşind considerabil indicatorul din ţările cu o economie în curs de dezvoltare. Problema impozitelor mari este resimţită deosebit de acut în industrie, unde presiunea fiscală asupra valorii adăugate ajunge la 50-60%. Aceasta înseamnă că tot profitul şi o parte din fondul de amortizare al industriaşilor se duc pe achitarea impozitelor. Evident că la o asemenea povară fiscală şi ţinând cont de riscurile investiţionale în Transnistria, este pur şi simplu absurd să investeşti în active de producţie. În scopul economisirii banilor publici şi creşterii eficienţei cheltuirii lor, în perioada imediat următoare Guvernul va iniţia un audit al cheltuielilor publici. Pentru acest audit se intenţionează invitarea unor experţi ruşi, iar rezultatele acestuia vor sta la baza realizării corecţiilor bugetare fără scăderea veniturilor reale ale transnistrenilor.
Peste 73% dintre participanţii la recentul sondaj sociologic din Transnistria consideră că cea mai importantă chestiune este stabilitatea monedei naţionale. Noua orientare privind cursul de schimb a rublei va fi stabilită pornind de la situaţia economică reală. Vadim Krasnoselski se aşteaptă ca stabilizarea cursului monedei naţionale să aibă o influenţă pozitivă asupra economiei şi să favorizeze reluarea activităţii a mii de întreprinzători individuali. Noua propunere de curs al rublei va fi înaintată în Parlament de Banca Centrală chiar în ianuarie. Potrivit prognozelor experţilor, se aşteaptă o diminuare a acestuia de la 15,50 ruble la 12,60 ruble pentru un dolar SUA. Astfel de evaluări sunt date, evident, pornind de la conştientizarea lipsei de alternativă a situaţiei Transnistriei şi a situaţiei ei interne dificile în plan economic. Transnistria depinde atât de vecinii ei, cât şi de preferinţele comerciale ale Uniunii Europene. În situaţia actuală, cu atât mai mult în condiţiile reducerii vizibile a schimburilor de mărfuri cu Rusia, pentru Transnistria este practic imposibil să se reorienteze rapid în politica sa economică spre Uniunea Eurasiatică.
Este important faptul că noul preşedinte al Moldovei, Igor Dodon, l-a felicitat deja pe V. Krasnoselski pentru victoria în alegeri şi şi-a exprimat dorinţa să se întâlnească în curând la Tiraspol. I. Dodon susţine ideea federalizării pentru soluţionarea conflictului transnistrean, adică “legalizarea” republicii nerecunoscute în calitate de subiect federal în cadrul Moldovei. Reglementarea învechitei probleme transnistrene va fi examinată în cadrul vizitei la Moscova, unde a fost invitat de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Pe de altă parte, trebuie să se ţină cont de poziţia lui V. Krasnoselski, un susţinător al independenţei Transnistriei, întrucât această direcţie politică a fost aleasă de populaţie în cadrul referendumului din 2006.
Ambele părţi sunt convinse că se va reuşi, cu eforturi comune, relansarea procesului reglementării transnistrene din punctul mort. Mulţi din Parlamentul Moldovei se tem de venirea transnistrenilor în politica moldovenească, cărora ar trebui să li se facă loc în Parlament şi în Guvern. Sunt şi alţii care se tem că aceasta va pune capăt lichidării statului moldovenesc şi unirii lui cu România. Deşi recent, prim-ministrul României, Dacian Cioloş, a declarat că planurile de unire cu Moldova “nu trebuie ascunse sub preş”.
Igor Dodon: “Pe ambele maluri ale Nistrului trăiesc reprezentanţii unui singur popor, în istoria noastră comună au fost perioade dificile. Însă eu cred că sunt mai multe lucruri care ne unesc decât ne dezbină. De altfel, după alegerile din SUA, ultimele evenimente din Europa, în regiune a apărut o conjunctură politică ce permite trecerea la soluţionarea acestei probleme învechite. În ceea ce priveşte poziţia UE, m-am întâlnit cu experţi din Germania care va preda preşedinţia în OSCE, cu colegi de-ai lor din Austria, care o vor prelua. Ei m-au asigurat că vor continua iniţiativele germane în privinţa măsurilor de consolidare a încrederii. Sper că anul viitor noi vom obţine, cu eforturi comune, schimbări pozitive în reglementarea transnistreană. Socialiştii au propus planul lor, care este bazat pe forma de guvernământ federală, după exemplul Rusiei, Germaniei, SUA”.
Afirmaţiile foarte ferme ale lui I. Dodon nu îi bucură pe politicienii transnistreni. V. Krasnoselski nu trebuie să uite şi de relaţiile dificile cu Ucraina. Analizând lucrurile, putem trage concluzia că pe teritoriul Ucrainei, Moldovei şi Transnistriei s-a instaurat definitiv puterea oligarhilor. Iar cele trei oligarhii nu sunt deloc dispuşi să intre în conflict unul cu altul. Oligarhul Viktor Guşan, deţinătorul de facto al “Sheriff”-ului, cea mai mare parte a timpului o petrece la Chişinău şi Bucureşti, este co-proprietarul unui operator de telefonie mobilă din Ucraina. Problema este că Transnistria este o enclavă care prezintă interes pentru că este locul în care se pot face afaceri imposibil de făcut în orice stat civilizat. În această calitate, Transnistria este necesară multora: acest proiect niciodată nu ar fi putut funcţiona fără ajutor discret în statele vecine Moldovei. Formal, Dodon poate întreprinde demersuri de apropiere de Transnistria. Totuşi, Plahotniuc nu este interesat de soluţionarea acestei chestiuni, ci de menţinerea situaţiei actuale. De aceea, cel mai degrabă, vor fi declaraţii ale lui I. Dodon, însă nu va fi întreprins niciun demers real de reintegrare a Transnistriei. Şi în Ucraina există un lobby interesat de cooperarea cu Transnistria. Nu există nici un vector al unor forţe care să fie interesate de încetarea existenţei acestei zone gri. Europa e nevoită să respecte convenţiile şi să menţină sancţiunile împotriva Rusiei, există şi un interes din partea oficialilor europeni, interesaţi ca procesul reglementării în Moldova să nu se mai termine. Adică, în fapt, nimeni nu este interesat ca Transnistria să se schimbe cumva.
Ultimii 10 ani Transnistria i-a trăit în condiţii dificile – cu speranţa în integrare cu Rusia şi concomitent în condiţii de blocadă, care, după criza ucraineană, a căpătat forme şi mai dure. Totuşi, mulţi locuitori ai Transnistriei îşi pun tot mai mult întrebări despre cât trebuie să aştepte, dacă, în general, trebuie să se aştepte la repetarea “scenariului crimeean” pentru Transnistria. Moscova nu va trece în prezent la demersuri decisive privind recunoaşterea Transnistriei. Aceasta s-ar putea produce în cazul unei deteriorări bruşte a situaţiei politico-militare în regiune. În linia sa de politică externă, Rusia consideră Transnistria mai degrabă în legătură cu politica faţă de Moldova.
Dacă va avea voinţa politică, Ucraina ar putea lansa un dialog cu Moldova şi organiza un nou format principial de negocieri privind Transnistria, în formatul “2+0”. Aceasta înseamnă că Chişinăul şi Kievul se înţeleg cu privire la demersuri comune, fără implicarea Tiraspolului, şi pun Transnistria în faţa faptului împlinit: “veţi trăi anume aşa, iar dacă nu ascultaţi nu veţi mai putea părăsi locul”. Cu presiuni ferme din partea celor două state, soarta Transnistriei ar fi putut fi decisă, dar s-ar putea schimba raporturile de forţe din jurul Transnistriei din cauza recentelor schimbări radicale din SUA, Uniunea Europeană şi Moldova. Astfel, situaţia politică externă din jurul Transnistriei rămâne extrem de dificilă. Prevestitoare sunt cuvintele lui E. Şevciuk care este convins că “nu va trece nici doi ani şi iată, cum totul în jurul Transnistriei se va schimba! Şi Moldova, şi Ucraina vor fi altele!”. Nu este exclus ca în această nouă situaţie el să vadă pentru el şi o şansă de revanşă.