Eugen Străuțiu: Expertiza non-guvernamentală moldoveană în conflictul transnistrean

EXPERTIZA NON-GUVERNAMENTALĂ MOLDOVEANĂ

ÎN CONFLICTUL TRANSNISTREAN

Introducere

            Conflictul din Transnistria, expri-mat în formă militară în anul 1992 și trecut ulterior într-un stadiu de evoluție pe care literatura de specialitate îl consideră „conflict înghețat”, mobilizează numer-oase energii în vederea abordării analitice și negocierii, cu scopul final al soluționării preferabil pașnice.

            Actorii aflați în acest dialog sunt autoritățile (cele legale de la Chișinău și cele autoproclamate, dar nerecunoscute în plan internațional, de la Tiraspol), organizațiile internaționale (programe speciale fiind implementate de către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Uniunea Europeană, Consiliul Europei, Organizația Națiunilor Unite), statele învecinate sau având interese oficial declarate și recunoscute ca atare (Ucraina și Federația Rusă).

            Se adaugă o categorie extrem de implicată, din ce în ce mai profesionalizată și mai activă, care oferă expertiză actorilor oficiali – dar urmărește în același timp conștientizarea și mobilizarea opiniei publice moldovene și internaționale spre scopuri cât mai obiectiv formulate și justificate: societatea civilă. Excelează în acest sens organizațiile nonguvernamentale (în limbajul comun dar și în cel legislativ, denumirea lor la Chișinău este „organizații obștești”) și presa. Sunt implicate cu puncte de vedere și interese proprii și cultele religioase, asociațiile profesionale și cele cetățenești.

            Nu au fost recenzate, până în prezent, resursele nonguvernamentale angajate în explicarea și modelarea soluțiilor conflictului transnistrean. Un astfel de demers poate fi util pentru guverne, specialiști și opinia publică, atât pentru clarificări teoretice, cât și ca fundament pentru politici și parteneriate care pun în practică soluțiile încheierii conflictului.

În Chișinău

            Majoritatea covârșitoare a organizațiilor nonguvernamentale care întrețin programe și proiecte de cercetare despre Transnistria, în dreapta Nistrului, activează în Chișinău. Acestea sunt asociații care nu focalizează exclusiv activitatea lor spre conflict, derulând cercetare în direcția politicilor publice, interne sau externe. De multe ori, stafful acestor organizații are legături solide în mediul universitar, dar este și partener esențial pentru presa locală și internațională.

            Membrii lor au câștigat o notorietate națională și internațională excepțională, fiind parteneri principali ai guvernului și referință obligatorie pentru organizațiile internaționale implicate în adoptarea de politici referitoare la Transnistria. Sunt cazuri în care experții asociațiilor moldovene au purtat dialoguri publice de pe poziții extrem de solide cu experți străini elogiați în întreaga lume – și au convins pe deplin asupra expertizei și determinării lor[1].

Asociația Promo-LEX[2], constituită ca o organizaţie de drepturile omului şi advocacy în anul 2002, de către un grup de tineri apărători ai drepturilor omului, își declară misiunea „de a contribui la dezvoltarea democraţiei în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societăţii civile”.

Dedicația transnistreană a Promo-Lex este evidentă din inventarierea proiectelor implementate în ultimii ani, între care sunt în curs:

–          „Consolidarea grupurilor de inițiativă de tineret în regiunea transnistreană”, care urmărește încurajarea participării civice a tinerilor; promovarea educaţiei civice în rândurile tinerilor; facilitarea iniţiativelor de constituire a reţelelor de tineret (lansat în 2008-2009);

–          „Centrul de Resurse și Dezvoltare pentru Transnistria”, urmărind promovarea respectării standardelor internaţionale în domeniul drepturilor omului în regiunea transnistreană; stimularea dezvoltării şi creşterii nivelului profesionalismului sectorului neguvernamental din regiunea transnistreană. În cadrul Centrului funcţionează trei departamente: Advocacy şi Relaţii Publice, Juridic şi ONG (inaugurat în 2008-2009);

–          „Libertatea și siguranța persoanei în regiunile de conflict” proiect menit a identifica soluţii adecvate şi viabile pentru promovarea şi apărarea dreptului la libertate şi securitate a persoanei în regiunile de conflict şi post-conflict din Republica Moldova, Georgia, fosta Iugoslavie şi Rusia, prin intermediul schimbului de experienţă la nivel regional dintre experţii din domeniul drepturilor omului (lansat în 2009). 

Proiecte deja finalizate au vizat „Forumul regional al ONG din regiunea transnistreană a Moldovei”, „Educație în domeniul drepturilor omului pentru tinerii specialiști în domeniul dreptului din regiunea transnistreană a Moldovei”, „Asistență juridică gratuită pentru persoanele cu venituri reduse din regiunea transnistreană a Moldovei”, „Pledarea pentru respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Moldovei”, etc.

            Desigur că un asemenea cadru de lucru, susținut financiar de către prestigioase instituții internaționale (precum „National Endowment for Democracy” – Statele Unite ale Americii, Ambasada Regală a Olandei la Kiev, German Marshall Fund, Ambasada Statelor Unite în Moldova, Misiunea OSCE în Republica Moldova), conduce la cărți, studii și articole pe cât de numeroase, pe atât de bine documentate. Doar câteva mențiuni recente: Studiul privind dreptul de proprietate în regiunea transnistreană (2010), Piața mediatică și accesul la mass-media în stânga Nistrului (2011), Rapoartele Drepturile Omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova în anul 2011 și 2012, studiul Libertatea întrunirilor în regiunea transnistreană a Republicii Moldova (2012), Memorandum privind reglementarea conflictului transnistrean şi principiile fundamentale de organizare a statului Republica Moldova – elaborat de reprezentanții societății civile din Moldova (2012) studiul Drepturile recruţilor în regiunea de est a Republicii Moldova (2013).

            Institutul pentru Politici Publice[3] se prezintă ca „o organizaţie non-guvernamentală, independentă, non-profit. Misiunea Institutului constă în a contribui la dezvoltarea în Republica Moldova a unei societăţi deschise, participatorii, pluraliste, bazate pe valorile democratice, prin efectuarea, sprijinirea şi sponsorizarea cercetărilor şi analizelor independente ale politicilor publice, precum şi prin dezbaterea publică şi mediatizarea largă a rezultatelor acestor cercetări.”

            Publică materiale de analiză a conflictului transnistrean începând cu anul 2001: rapoarte militare, juridice, de drept internațional, referitoare la drepturile omului – în limbile română, rusă și engleză.

            În anii 2008-2009, a oferit publicității o serie analitică intitulată Viziunea sintetizată asupra problemei transnistrene.

            Pe de altă parte, în cadrul unor proiecte cu tematică mai generală, conflictul transnistrean este prezent în manieră generoasă. Spre exemplu, proiectul „Managementul conflictelor” (2001) a produs studiul Aspectul militar în soluționarea conflictului din zona de est a Republicii Moldova. Iar proiectul „The Black Sea Peacebuilding Network”, demarat în 2009, este aproape în întregime mobilizat pentru analiza problematicii transnistrene, rezultând 12 studii în 2009, 8 în 2010, 3 în 2011 și 6 în 2012.

            În echipa de coordonare IPP se află personalități prestigioase ale vieții publice moldovene, care s-au impus prin expertiza lor în problematica transnistreană: Arcadie Barbăroșie – director executiv, și Oazu Nantoi – director de programe.

            Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”[4] „reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor”.   

            Analiza conflictelor reprezintă pentru IDIS „Viitorul” o direcție de cercetare prolifică, dacă este să luăm în analiză numărul publicațiilor și calitatea acestora:

–          Lucrarea lui Dumitru Mînzărari, Moldova rătăcită în labirintul încurcat al conflictului transnistrian (2010);

–          Raportul Conflictul transnistrean după 20 de ani. Raportul unui grup de experți internaționali, elaborat în cadrul proiectului „Consolidarea gândirii critice în vederea accelerării procesului de soluţionare a conflictului în Moldova prin implicarea activă a actorilor internaţionali”, care a fost implementat de IDIS „Viitorul” şi Centrul de Studii Estice din Polonia, cu sprijinul financiar al Programului Est-Est: Parteneriat Fără Frontiere al Fundaţiei Soros-Moldova şi al Fundaţiei „Stefan Bathory” din Polonia (2011);

–          Analiza lui Eduard Țugui, Nesustenabilitatea negocierilor privind reglemenatrea diferendului transnistrean sau de ce securitatea contează (2012);

–          Același autor trebuie menționat pentru studiul Demilitarizarea Transnistriei în contextul remodelării echilibrului militaro-strategic european (2011);

–          Studiul lui Nicu Popescu și Leonid Litra, sub egida IDIS „Viitorul” și European Council of Foreign Relations, sub titlul Transnistria: o reintegrare treptată (2012).

Asociația pentru Politică Externă[5], în calitate de „una dintre principalele think tank – uri din Moldova pe domeniul politicii externe care îşi propune să susţină procesul de europenizare, integrare în Uniunea Europeană şi soluţionare a problematicii transnistrene”, susține programul anual „Dialoguri Transnistrene”, a cărui primă ediție este consemnată în anul 2006/2007. În cadrul programului, asociația organizează anual mai multe seminarii, vizite de studiu, școli de vară, prezentări, precum și Conferința Internațională anuală „Reglementarea Conflictului Transnistrean în Contextul Europenizării Moldovei”.

Cea mai prezentă figură publică pe tematica transnistreană pare a fi Radu Vrabie, autorul a numeroase articole și subiectul multor interviuri.

Într-o încercare de analiză sumativă și comparativă a preocupărilor de cercetare și mediatizare a stadiului și soluțiilor conflictului transnistrean, organizațiile nonguvernamentale din Chișinău se remarcă prin:

1.      Calitate. Studiile, rapoartele, articolele întrunesc toate calitățile cercetării științifice de vârf, fiind bine documentate, scrise în formă științifică, pe bază de bibliografie reprezentativă. Instrumentele lor sunt cele ale cercetării academice: proiecte, programe de cercetare, seminarii, conferințe, workshopuri, vizite de documentare, serii de publicații.

2.      Accesibilitate. Majoritatea produselor cercetării sunt disponibile integral online, dar au și versiune tipărită. Titlurile sunt semnalate pe numeroase alte site-uri specializate în prezentarea și vânzarea produselor editoriale.

3.      Ritmicitate. Programele și proiectele se succed într-o planificare bine dozată, proporționată cu resursele umane și financiare, rezultând o preocupare continuă, care produce rezultate publice verificabile.

4.      Vizibilitate. La aceasta contribuie foarte mult site-urile în formă atractivă, actualizate, care publică informația necesară atât specialistului, cât și publicului larg. Se adaugă prezența constantă a experților pe tema transnistreană în mass-media (interviuri în ziare, posturi radio și de televiziune, semnalări multiple pe site-uri și bloguri, dar și articole semnate în nume propriu în publicații destinate publicului larg și în publicații științifice).

5.      Susținere financiară. Programele, proiectele și acțiunile organizațiilor din Chișinău par foarte bine susținute, sursa principală fiind sponsorizarea occidentală: fundații private, ambasade, organizații internaționale. Sunt aproape imposibil de aflat cazuri de finanțare rusă, ucraineană sau venite din alte spații foste sovietice.

6.      Acțiune integrată. Fenomen recent vizibil și apreciabil, agregarea eforturilor organizațiilor interesate de Transnistria produce efecte exponențiale în opinia publică și prin informarea actorilor oficiali. Remarcabilă este Declarația reprezentanților societății civile cu privire la evoluția situației din raioanele de est ale Republicii Moldova[6], semnată de experți individuali și de Consiliul Național pentru Participare, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, Institutul pentru Politici Publice, Institutul European de Științe Politice din Moldova, Asociația pentru Politică Externă.

7.      Capacitate de influențare. Prezența masivă în ziare, radio, televiziune și Internet, desigur că are efectul creării unui puternic curent de opinie publică orientat spre reunificarea Republicii Moldova. Pe de altă parte, oficialitățile centrale (guvern, parlament, președinție) au în organizațiile non-guvernamentale o sursă extrem de profesionistă în teoretizarea modelelor și soluțiilor pentru Transnistria, din care își pot construi elemente valoroase de politici.

În Tiraspol-Tighina 

            Peisajul non-guvernamental în raioanele estice ale Moldovei este sensibil diferit, în scădere, față de cel de la Chișinău. Desigur, capacitatea neguvernamentală a unei zone autoproclamate separată, este prin ea însăși mult inferioară, din cauza suprafeței și numărului populației; dacă există și alte cauze, vom verifica în concluzie.

            Câteva dintre cele mai cunoscute și active organizații neguvernamentale din Tiraspol, de la care am fi avut așteptări cu privire la analiza conflictului transnistrean, nu au deloc această preocupare: Dezvoltarea democrației prin jurnalism cetățenesc[7]sau Agora[8].

            O excepție relativă este Centrul de Resurse de Informație „Common Home”[9], dedicat „problemelor curente în activitățile de consolidare a păcii pe râul Nistru, pe care încearcă să le rezolve prin crearea și coordonarea unor evenimente comune între organizațiile neguvernamentale din Trasnistria, Uniunea Europeană, Moldova, Rusia, Ucraina, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii”. În acest scop, organizează vizite de studiu, stagii de internship în organizații neguvernamentale, conferințe, training-uri, seminarii, mese rotunde, și inspiră think-tankuri comune.

            Între proiectele parțial relevante pentru tema noastră, recent s-a încheiat „Construirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului – training profesional al experților în politici publice”. Celelalte proiecte fac referire la dezvoltare sustenabilă, dezvoltare comunitară, probleme de tineret – și nu vizează analiza și modelarea conflictului transnistrean. Organizația nu a produs analize, modele și scenarii utilizabile de către experți universitari sau politicieni.

            Care sunt cauzele pentru care organizațiile non-guvernamentale din raioanele de est ale Moldovei nu performează în general, și nu sprjiină deloc cercetarea și modelarea în comun cu organizațiile similare din Chișinău a soluțiilor conflictului? Identificăm mai jos doar câteva:

–          Finanțarea internațională este greu accesibilă, întrucât majoritatea liderilor non-guvernamentali nu utilizează limba engleză și nu au experiența întocmirii de proiecte;

–          În loc de cooperare între ONG-urile transnistrene, adesea este vizibil fenomenul de confruntare;

–          Publicul transnistrean este înclinat să nu aibă încredere în politicieni – ceea ce se transferă în neîncredere la adresa organizațiilor neguvernamentale;

–          Insuficienta transparență a organizațiilor transnistrene (ușor de înțeles și numai dacă analizăm site-urile proprii, care lipsesc sau sunt rudimentare, cu date demult depășite);

–          Interacțiunea slabă dintre ONG-uri și presă, dintre ONG-uri și publicul larg;

–          Recuzarea explicită, de către autoritățile separatiste, a prezenței și activității filialelor ale unor prestigioase organizații non-guvernamentale occidentale.

La toate aceste deficiențe și dificultăți semnalate din rândul activiștilor neguvernamentali transnistreni, deducția logică mai aduce în judecată un argument: sectorul neguvernamental nu produce soluții pentru conflictul transnistrean din cauză că oficialii separatiști nu au nevoie de el. Probabil că scenariile și soluțiile vin din altă parte, dincolo de granițele Republicii Moldova.

Concluzii

            Este evidentă o contribuție disproporționată a sectorului non-guvernamental din dreapta și din stânga Nistrului la clarificarea și modelarea soluțiilor pentru conflictul transnistrean. Expertiză, resurse și prestigiu la Chișinău; lipsă de vizibilitate și influență la Tiraspol.

            Activarea acestei resurse la Tiraspol poate aduce progrese semnificative în profesionalismul și onestitatea procesului de negocieri. Cum poate fi deblocată însă această resursă? Fie prin schimbarea politicilor regimului separatist față de organizațiile neguvernamentale (adică prin suplimentarea resurselor și acceptarea unui rol sporit al experților non-guvernamentali în consilierea politicilor oficiale), fie printr-o deschidere strategică față de expertiza non-guvernamentală a străinătății. În acest moment, ambele opțiuni par îndepărtate.

Articolul complet, în formă științifică, în „Studia Securitatis”, 2/2013, pp. 61-67; online http://www.ceeol.com/aspx/issuedetails.aspx?issueid=f173b06b-901f-4fed-b33e-bc5b32a7368a&articleId=61c2f709-164a-436b-a54a-cb35c46c1263