La 11 decembrie curent în Transnistria vor avea loc alegerile şefului administraţiei secesioniste. Cum am menţionat cu diferite ocazii, fenomenul nu ne interesează, odată ce în regiune nu pot avea loc alegeri libere, nu poate fi promovată la funcţia respectivă o persoană care ar admite posibilitatea reglementării diferendului, în special prin reintegrarea statului. Şi, dacă şi acordăm o atenţie acestui eveniment, apoi doar pornind de la necesitatea de a confirma odată în plus intenţia Moscovei a avea permanent la îndămînă această măciucă (Transnistria) pentru a influenţa Chişinăul. În situaţia, în care Federaţia Rusă, din mai multe motive, nu poate să-şi permită recunoaşterea şi încorporarea “statului Transnistria”, tehnologii “luptelor ideologice” de la Moscova, fiind extrem de inventivi, propun diferite priorităţi situative indicate a forma şi menţine în regiune tonusul social-politic necesar.
În perioada curentă, afectată de o criză financiar-economică profundă, ar părea că Moscova ar trebui să pedaleze anume aceste aspecte, să promită “marea şi sarea”, în funcţie de rezultatele alegerilor. Cu atît mai mult că, reieşind din mai mulţi factori, putem constata că Kremlinul a decis pe cine mizează: pe Vadim Krasnoselischi, speacherul Sovietului Suprem. Moscova însă a preferat să se concentreze asupra unor factori mult mai importanţi, care, obiectiv, i-ar permite realizarea mai multor situaţii: A demonstra, că populaţia din regiune este susţinută; Că de reintegrarea cu Moldova nici nu poate fi vorba; Că indiferent de statutul Transnistriei, Moscova o va percepe în calitate de stat suveran, cu care are relaţii reciproc avantajoase. Este o investiţie efecientă şi nu atît de costisitoare, cum ar putea fi în cazul în care Moscova decide a repeta evoluţiile ce au avut loc în Abhasia şi Osetia de Sud.
Poziţia dată a fost expusă în materialul semnat de Boris Sergheev şi publicat de către portalul “Rabcor” la 7 decembrie curent. Sergheev, aplicînd diferite forme de influenţare, a promovat consecvent două linii principale: 1. Rusia, prin operaţiunea de pacificare, asigură pacea; 2. Prin intermediul acestei operaţiuni Rusia a ridicat relaţiile cu Transnistria la cel mai înalt nivel, echivalent cu cele interstatale. De recunoaştere nici nu este nevoie, gradul de apropiere şi aşa e maximal posibil avantajos.
Deci, trecem la principalele momente din articol, întitulat “Operaţiunea de pacificare în Transnistria – temelia de nezdruncinat a păcii la Nistru”. Unele pasaje le vom omite, odată ce nu e cazul de tirajat inexactităţile premeditate.
În 2017 operaţiunea de pacificare la Nistru, efectuată cu participarea dominantă a Federaţiei Ruse, va marca 25 de ani. Experţii, politicienii şi jurnaliştii practic univoc recunosc acest mecanism de menţinere a păcii drept unul crucial şi cel mai eficient în lumea contemporană. La asta indică faptele potrivit cărora, în timpul operaţiunii, nu a avut loc nici o altercaţie armată între părţile aflate în conflict, nu şi-a pierdut viaţa nici un angajat a contingentelor militare, iar situaţia în zona de securitate în continuare este prognozabilă, controlată şi dirijată. Așa apreciere ne propune autorul B. Sergheev, care are puţin comun cu realitatea.
Potrivit declaraţiei unuia dintre şefii delegaţiei FR în Comisia Unificată de Control (CUC), pe parcursul efectuării operaţiunii, au avut loc cel puţin 10 situaţii conflictuale, la care au participat reprezentanţi ai structurilor de forţă ale regimului transnistrean – înarmaţi. Altercaţiile nu au degenerat în conflicte de amploare doar datorită faptului că administraţia de la Tiraspol şi-a atins scopurile fără a recurge la forma respectivă. Iata aceste momente – cauzele care au condiţionat evitarea unui nou conflict armat – sunt extrem de importante pentru examinare, însă cei din tabăra tiraspoleană le evită cu mare precauţie. Fix aşa e şi cu restul calificativelor la adresa operaţiunii din partea lui Sergheev.
Însă, continuă autorul de la „Rabcor”, ultimii cinci ani au devenit cei mai complicați pentru misiunea de menţinere a păcii, care se confruntă cu ameninţări şi limitări fără precedente din partea Moldovei şi a Ucrainei. Înrăutăţirea dramatică a relaţiilor între FR şi Ucraina negativ s-a răsfrînt asupra operaţiunii. La 21 mai 2015 Kievul a denunțat acordurile ruso-ucrainene cu privire la tranzitarea militară a teritorului Ucrainei, ceea ce a periclitat grav funcţionarea Trupelor Militare Mixte. La rîndul său a profitat de ocazie şi Moldova, care a recurs la subminarea operaţiunii, limitînd rotaţia şi modificarea efectivului contingentului de pacificatori. (Nu putem să nu intervenim. Sergheev intenţionat confundă contingentele pacificator şi al grupului operativ de trupe ruse. Restricţiile indicate vizează anume contingentul acestui grup, care staţionează în regiune contrar voinţei autorităţilor RM şi a deciziei Preşedintelui FR Boris Elţin din 1991, care și-a asumat obligaţiunea de a retrage trupele în 2001.-I.L.).
Urmează o afirmaţie care face parte din arsenalul propagandistic, neavînd nimic comun cu realitatea. Potrivit lui Sergheev, situaţia complicată în care s-au pomenit trupele ruse ca urmare a acţiunilor Kievului, a condiţionat anumite acţiuni din partea Federaţiei Ruse şi a Tiraspolului. Apare poziţionarea formaţiunilor în aspectul colaborarării „interstatale”. Dat fiind faptul că prezenţa pacificatorilor întotdeauna se precepea ca unica garanţie a stabilităţii şi securităţii, ameninţările apărute la adresa pacificatorilor, au devenit o probă şi pentru conducerea „republicii nistrene”. În 1992 Rusia a oprit vărsarea de sînge în Transnistria; la scurgerea a douăzeci de ani, Transnsnistria a primit posibilitatea de a ajuta Rusia. Să vedem cum.
Conducerea Transnistriei a realizat un complex de măsuri (cum spune Sergheev, din anumite considerente ele nu pot fi nominalizate în presă), care au permis evitarea „demontării prezenţei militare ruseşti pe malurile Nistrului, ba o şi consolidează”. Sergheev accentuează că, în condiţiile unui deficit colosal la bugetul regiunii, realizarea sarcinii respective nu a fost deloc simplă. Urmează o serie de aberaţii, indicate a demonstra nişte lucruri abstracte, care nicidecum nu sunt capabile a neutraliza stoparea tranzitului militar al Ucrainei. Transnistria nu dispune de valori materiale, care ar putea compensa închiderea acestui tranzit. Necătând la asta, Sergheev scrie:
Conducerea regiunii a efectuat o reexaminare a modului în care se aborda operaţiunea de menţinere a păcii, ceea ce a permis atitudinea conducerii regiunii în mod sistematic şi consecutiv. (Accentuăm – culegerea deşartă de fraze este chemată a afirma că în dosul lor ar exista ceva plin de sens). S-ar fi lărgit suportul informaţional, s-a mărit numărul acţiunilor sociale consacrate operaţiunii. La 28 iulie 2012 la Bender este dezvăluit primul semn comemorativ pacificatorilor, la care a participat personal preşedintele E. Şevciuc. (De parcă cu aceste adunări, semne şi concerte ale artiştilor amatori ai putea hrăni efectivul). Tematica pacificatorilor nu lipseşte la şedinţele diferitelor organe ale „RMN”, la foruri ale experţilor, devine permanentă în proiecte televizate, cum ar fi „Diplomaţia Publică”. Prin decretul lui Şevciuc din 2012 este stabilită ziua pacificatorului; podul feroviar peste Nistru la Bender este numit „Podul pacificatorilor ruşi”. La Bender este inaugurat monumentul generalului A. Lebed, fostul comandant al Armatei 14, (care nu are nimic comun cu operaţiunea de menţinere a păcii.I.L.).
Este cazul de menţionat că cele declarate de autor, nu trec fără efecte. Rezistenţa majorităţii populaţiei regiunii la procesul de reintegrare a acesteia în componenţa RM, mult se datorează exact acţiunilor şi procedeelor propagandistice. Însă viaţa nu e constantă, evoluţiile cer deseori reevaluarea valorilor, pentru a înainta. Anterior, propaganda rusească şi transnistreană nu-şi prea permitea critici la adresa foştilor lideri transnistreni. Sergheev, probabil, a primit învoirea de a opera cu anumite date, pentru a consolida imaginea pozitivă a lui Şevciuc. El scrie că I. Smirnov, fostul preşedinte transnistrean, manifesta o atitudine negligentă şi faţă de pacificatori, şi personal către generalul Lebed. Da, cu Lebed ei nu au găsit limbă comună, fenomen care ar putea fi examinat altă dată. Ne referim doar la cele spuse de Sergheev, la fel destul de interesante. El pentru prima dată a atins public un subiect, care a format prima mare fisură în relaţiile delegaţiilor FR şi a Moldovei în CUC. Este vorba de înstrăinarea unui lot de pământ, ce aparţinea Staffului Comun a forţelor de menţinere a păcii la Bender, în folosul companiei „Şerif” pentru plasarea unei staţii „Peco”. Suntem ferm convinşi că acţiunea, care evident demonstra coruperea militarilor ruşi şi a superiorilor acestora, nu ar fi intrat în materialul examinat, dacă beneficiar terenului de pământ nu ar fi „Şerif”. Posibil, după alegeri cineva va regreta că a abordat subiectul, însă miza e atît de mare încît sunt utile toate mijloacele. Fără a tremura, mîna lui Sergheev ne scrie că şi la Tiraspol „Şerif” a obţinut un teren impunător din contul fondului de spaţii al unităţilor militare ale FR. S-au demolat cazarmele unui regiment, însă apartamentele de lux, construite pe o suprafaţă de cîteva hectare eliberată, au adus cuiva venituri esenţiale. Repetăm, subiectele respective nu au mai fost date publicităţii, iar toate tentativele delegaţiei RM de a le plasa în agenda CUC, categoric se respingerau de partea rusă.
În schimb, administraţia continua propaganda. La 13 iulie 2012 E. Şevciuc decretează atribuirea oraşului Bender titlului „Oraş al gloriei militare”, iar în 2016 la Bender este amplasată prima piatră în viitoarea „alee a pacificatorilor”. Sergheev menţionează că o asemenea atenţie către Bender este condiţionată de mai mulţi factori, între care şi strategici. Evident, oraşul e pe malul drept al Nistrului şi serveşte în calitate de un obstacol în plus pentru opţiunile anti-estice.
În 2014 „ministerul afacerilor externe” transnistrean a lansat monografia „Probleme actuale ale politicii externe a „rmn”, semnată de „ministrul” V. Ignatiev, lucrarea fiind apreciată drept „prima, care deţine o expunere complexă a istoriei şi particularităţilor procesului de menţinere a păcii pe malurile Nistrului”.
Tiraspolul în mod conştient din 2012 se opune vehement tentativelor Chişinăului de a include în agenda formatului „5+2” problemele operaţiunii de pacificare. Ei explică poziţia lor prin nedorinţa de a comasa două platouri de negocieri separate: CUC gestionează operaţiunea de pacificare şi nu se implică în problemele politice; formatul „5+2” evită problemele de menţinere a păcii. Pornind de la faptul că CUC se întruneşte permanent şi ar putea compensa inactivitatea formatului, separatiştilor şi FR le este foarte convenabilă separarea impusă. Abordarea aceasta a trecut unele limite; astfel, Sergheev reproşează unor funcţionari transnistreni că ar dat curs invitaţiilor OSCE la diferite conferinţe internaţionale, evident politice. Actualmente, potrivit lui Sergheev, aşa ceva nu va mai avea loc, CUC va fi limitată în relaţiile internaţionale.
Urmează un capitol din care se pot extrage zeci de argumente care denotă depăşirea cadrului legal al acestei operaţiuni de menţinere a păcii. Chişinăul ar putea, operând cu aceste date, părăsi contingentul mixt militar, şi încheiind astfel operaţiunea.
În detrimentul tentativelor RM de a bloca acţiunile de fortificare şi consolidare a efectivului militar din partea FR, cu asistenţa Transnistriei, Comandamentului rusesc i-a reuşit a moderniza infrastructura posturilor fixe (conform deciziilor de la Odesa din martie 1998, acestea urmau a fi lichidate încă 10 ani în urmă), a perfecţiona dotarea materială a efectivului şi a-l asigura cu armament nou din dotare, obținund la acest capitol conformitatea cu standartele actuale, practicate în interiorul FR. Se întreabă, de unde au apărut armele moderne? Dacă Ucraina a oprit tranzitul, dacă, în conformitate cu normele aplicate în CUC, un cartuş nou nu poate fi introdus în contingentul militar fără aprobarea CUC şi Comandamentului militar unificat? Se aplică duble standarde. În acest caz, Operaţiunea de pacificare nu poate fi continuată. Ori, sursele trebuie căutate acolo, unde se realizează energia electrică malului drept a Nistrului?
O atenţie deosebită merită parada militară de la Tiraspol din 9 mai 2015, la care concomitent au participat militarii din Transnistria şi tehnica de luptă militară ce aparţine Grupului operativ de trupe ruse. La parada comună din 9 mai 2016 a participat deja şi efectivul de militari din grupul rusesc.
Atenţie. Sergheev (probabil pentru asta a şi fost iniţiat materialul) scrie că asemenea acţiuni demonstrative (paradele comune) nu ar fi putut avea loc fără coordonarea şi acceptarea de către comandamentul militar rusesc la cel mai înalt nivel. Această acordare este derivată de la nivelul imposibil anterior al colaborării între Tiraspol şi Moscova atît în aspect militar, cît şi cel politic.
Încă un argument la acest capitol sunt aplicaţiile militare din noiembrie curent cu genericul „Militarul comunităţii-2016” (de această dată Transnistria se poziţionează ca subiect al Comunităţii Statelor Independente -I.L.). S-au petrecut competiţii la dirijarea tancurilor. GOTR nu dispune oficial de tancuri, respectiv, nu are de unde avea echipaje. Dar, dacă a participat, înseamnă că le are? Misiunea OSCE era obligată să obţină un răspuns clar – de unde GOTR are tancuri?
Autorul rezumă că, în detrimentul tentativelor permanente ale Kievului şi Chişinăului de a scoate reprezentanţa militară a FR din regiune, nu sunt argumente că aceste tentative ar putea avea succes. Fenomenul se datorează politicii promovate de Tiraspol, care a ridicat relaţiile cu Moscova la un astfel de nivel de încredere şi colaborare, care permite operativ a reacţiona şi a bloca orice acţiune neprietenoasă a Chişinăului, Kievului sau a Occidentului.
Apoi, actuala abordare a problemelor pacificatorilor din partea Tiraspolului a provocat o reacţie corespunzătoare la Moscova. La moment, are loc o cooperare strînsă între militarii din ambele state – lucru care confirmă şi caracterul de aliaţi a relaţiilor între FR şi Transnistria. Aceste relaţii vor fi fortificate pentru a realiza operaţiunea de pacificare, pentru a asigura pacea în regiune, şi a realiza interesele strategice ale Federaţiei Ruse şi Transnistriei.
Tezele de bază ale acestei afirmaţii au fost îndată preluate de agenţia de ştiri „Novosti Pridnestrovia”. În subtitlul materialulul, apărut tot la 7 decembrie, au fost plasate tezele de bază: colaborarea între FR şi Transnistria în domeniul efectuării operaţiunii de menţinere a păcii şi a securităţii regionale, vor evolua.
Este ceva nou în toate cele spuse? Da, cum am menţionat, Moscova a permis să se declare că Tiraspolul a devenit aliat militar şi politic. Oficializarea acetei situaţii cu toate consecinţele ce sunt inevitabile, va avea loc în funcţie de unele evenimente ce au loc să se producă, sau nu, la Chişinău.