23.11.2016: EXPERŢII DIN MOLDOVA ŞI TRANSNISTRIA AU DISCUTAT LA CHIŞINĂU PROBLEME DIN DOMENIUL EDUCAŢIEI

Grupurile de lucru ale Moldovei şi Transnistriei pentru educaţie s-au întrunit marţi, la oficiul Misiunii OSCE la Chişinău, cu participarea reprezentanţilor participanţilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Surse din cadrul Biroului pentru Reintegrare au relatat pentru INFOTAG că delegaţia din partea Chişinăului a fost condusă de coordonatorul grupului de lucru, viceministrul Educaţiei, Vasile Marina. În cadrul şedinţei au fost discutate aspecte privind funcţionarea şcolilor moldoveneşti cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, subordonate Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova.

Delegaţii au discutat despre asigurarea cu sediu a liceului teoretic „Ştefan cel Mare” din Grigoriopol; reîntoarcerea clădirilor construite din alocaţiile bugetului de stat al RM pentru liceul teoretic „Evrica” din Râbniţa; utilizarea unei părţi din mijloacele financiare achitate pentru chiria sediilor şcolilor moldoveneşti, care studiază în grafie latină, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de instalarea sistemelor antiincendiare.

Potrivit unui comunicat al MAE al Transnistriei, delegaţiei Moldovei i-a fost transmisă „lista generalizată a încălcărilor depistate în cadrul a trei inspecţii de control în şcoli, precum şi s-a propus să fie desfăşurată o întâlnire aparte a specialiştilor din serviciile de control pentru stabilirea termenelor şi mecanismelor de înlăturare a lacunelor indicate”.

Totodată, în cadrul şedinţei au fost continuate discuţiile pe marginea problemei apostilării actelor de studii emise în regiunea transnistreană.

 

Sursa: http://www.infotag.md/rebelion-ro/235358/