Relaţiile politice între Chişinău şi Tiraspol din nou semnalează o degradare, egală cu un nou fenomen de confruntare. Subsemnatul nu o singură dată a menţionat, că regimul secesionist nu este capabil a reacţiona adecvat la o atitudine constructivă, nu poate fi partener pentru procesul de reglementare. Indiferent care vor fi propunerile Moldovei, Tiraspolul le va cataloga, acceptînd doar cele care vor satisface interesele. Interesele personale ale liderilor şi ale unor grupări criminale din conducerea regiunii. Oricare altă abordare a scopurilor procesului de reglementare din start este lipisită de perspectivă a fi susţinută la Tiraspol, ba mai mult, poate obţine o tratare extrem de periculoasă pentru evoluţiile situaţiei în regiune.
Ne referim la stuaţia ce s-a format ca urmare a unor tentative destul de modeste a societăţii civile din dreapta Nistrului a „corecta poziţia autorităţilor în procesul de reglementare”. La 21 august curent un grup de ONG-uri din Chişinău au lansat apel către Guvernul Republicii Moldova de a nu trece „liniia roşie a reglementării transnistrene”. Între altele se solicita a nu „recunoaşte statalitatea regiunii transnistrene, a respinge orice fel de garanţii unilaterale, propuse sau coordonate în procesul de negocieri ”. La 26 septembrie curent aşa numita „Cameră socială a Transnistriei” a dat publicităţii „răspunsul” la declaraţia respectivă. Procesul nu este unul deloc simplu. Ca şi oricare acţiune antimoldovenească, „răspunsul” a fost aranjat la un nivel înalt în conformitate cu procedura aplicată în regiune. Declaraţia a fost supusă „examinărilor” în cadrul consiliilor sociale locale, ultimile fiind axate la eliberarea anumitor opinii şi aprecieri. „Propunerile” respective şi viziunile membrilor „Camerei” au constituit conţinutul textului „Declaraţiei” de răspuns. Fără a prezenta careva argumente, autorii declaraţiei au trecut direct la afirmaţiile de genul următor: „Declaraţia provocatoare a unui grup de intelectuali proromâni, este un indicator al atitudinii reale a elite moldoveneşti către procesul de reglementare, care, în opinia lor, constituie în exclusivitate paradigma unei absorbiri violente a Transnistriei de către Republica Moldova, şi transformarea ulterioară ai acesteia într-un supliment lipsit de orice drepturi a clanurilor oligarhice de la Chişinău”. „Astfel, se spune în declaraţie, reprezentanţii societăţii civile din RM, contribuie la consolidarea „obrazului curat” a guvernării moldoveneşti, care în loc de a efectua negocieri cu Tiraspolul, intenţionează a strangula economic republica nistreană”. „În loc de a ajuta negocietorii a stabili un dialog constructiv cu partenerii din Transnistria, semnatarii de la Chişinău cer în mod ultimativ renunţarea la un dialog funcţional cu admnistraţia republicii. Considerăm că astfel, a.n. intelectualitate progresistă din Republica Moldova demonstrează propriul său chip, care este un naţionalism primitiv, care nu are şi nu poate avea nimic comun cu un nivel înalt de cultură şi gîndire”.
Evident, constatările îşi găsesc o continuare în anumite concluzii, în mare parte absolut previzibile. „Astfel de acţiuni – se mai spune în document – demonstrează infantilismul societăţii civile moldoveneşti, şi ar putea condiţiona acutizarea conflictului moldo-transnistrean. În situaţia dată „Camera socială” a Transnistriei se adresează către statele-garante şi mediatoare în procesul de reglementare cu solicitarea de a evolua cu aprecierile respective a Declaraţiei referitor la „Linia roşie”. La fel, considerăm necesar a accentua, că organizaţiile nonguvernamentale transnistrene şi pe viitor vor consolida eforturile pentru realizarea completă şi definitivă a prevederilor referendumului din 17 septambrie 2006.” „Apelurile isterice şi atacurile revanşarde aşa zişilor reprezentanţi ai societăţii civile moldoveneşti demonstrează necesitatea efectuării unor acţiuni concrete în direcţia dată. Cu această ocazie structurile nonguvernamentale din Transnistria se pronunţă în susţinerea Decretului Preşedintelui cu privire la realizarea prevederilor Referendumului din din 17 septembrie 2006”.
Aşa e societatea din regiune, puternic influenţată de starea actuală a psihicului social din FR. Propria agresivitate primitivă o atribuie oponenţilor. Cunosc foarte bine capacităţile economice ale Rusiei, care nu permit şi nu vor permite încă mulţi ani a vorbi despre încorporarea Transnistriei. Însă, lor le e mai mult pe plac a se distra cu fantezii la subiectul „aderarea la Rusia” decît a discuta realităţile reintegrării cu Moldova.
Poziţia dată (consolidarea eforturilor pentru apropierea de Federaţia Rusă) nu a lipsit şi din materialele ce au oglindit vizita de la sfîrşitul lui septembrie curent a lui E. Şevciuc la Mosova, în cadrul căreia el a avut întîlnire cu D. Rogozin şi a evoluat cu un interviu la AŞ din Moscova „Rossia segodnea” („Rusia de astăzi”). În lipsa comunicatului oficial integral, ne referim la crîmpeele ce au fost date publicităţii de presa transnistreană. Astfel, AŞ „Novosti Pridnestrovia” comunică, că „Şevciuc a discutat cu Rogozin problemele situaţiei actuale a regiunii, în contextul influenţei factorilor negativi externi”. Din start se indică vinovaţii – factorii externi, cu toate că pe parcurs vor apare şi alte direcţii. O atenţie deosebită ar fi fost acordată situaţiei în care se află cetăţenii FR care locuiesc în Trasnistria. Subiectul e cu caracter absolut propagandistic, odată ce nici Şevciuc, nici Rogozin nu sunt capabili a interveni cu careva soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei acestei categorii de locuitori a regiunii, separat de restul populaţiei.
Evident, că s-a acordat o anumită atenţiei realizării unor proiecte sociale în regiune de către FR prin intermediul organizaţiei noncomerciale „Integrarea Euroasiatică”. S-a discutat şi perspectiva colaborării ruso-transnistrene în direcţia dată. Potrivit informaţiilor oficiale, în cadrul întrunirilor bipartide cu funcţionari din guvernul rusesc, Şevciuc urma să discute măsuri axate la protejarea întreprindeilor de stat, la dezvoltarea businesului mic şi mijlociu, perfecţionarea sistemului de deservire medicală şi stabilizarea situaţiei pe piaţa valutară. Astfel, în agenda lui Şevciuc au fost incluse probleme care au o careva perspectivă de soluţionare, şi poartă un caracter evident electoral în favoarea sa.
În Transnistria au mai rămas cîteva întreprinderi, care destul de condiţional pot fi considerate drept „proprietate a statului”. Este vorba de Uzina metalurgică, de ciment, uzina „Electromaş”. Întreprinderile abia îşi asigură existenţa, însă susţinerea lor este percepută ca un contrapunct „Şerifului”, structurii particulare mai puţin agreate de o parte din populaţie. Cei care au aptitudinea de a analiza, nu mai cred în miracolele promise de Şevciuc, însă în regiune opiniile obiective nu sunt salutate. Mult mai importante sunt unele afirmaţii ale lui Rogozin ce ţin de cauzele situaţiei. În discuţia cu Şevciuc el a declarat că „problemele cu care se confruntă FR ca urmare a sancţiunilor, impuse de SUA şi sateliţii acestora, se răsfrîng şi asupra situaţiei în Trasnistria. Noi cunoaştem asta şi, în funcţie de posibilităţi, ne străruim să vă acordăm ajutoare”. Şevciuc a confirmat că situaţia nu este una deloc simplă. În ultimul timp se constată o coordonare a acţiunilor între Kiev şi Chişinău, fenomen care, în conjugare cu problemele existente în regiune, majorează mult presiunile asupra sistemului economic a republicii. În special au de suferit întreprinderile mari, care în mod deosebit depind de activitatea transportului. Accentuăm din start, că Şevciuc permanent este impus a schimba atitudinea către intreprinderile mari din regiune. Acestea sunt rivaliil lui politici şi el nu ratează posibilităţile pentru a le dezaproba în opinia alegătorilor, însă anume aceste întreprinderi îi sunt aliaţi în acţiunile contra Chişinăului. Situaţia reală este una intermediară, businesul mare din regiune găseşte limbă comună cu Chişinăul. E regretabil că Chişinăul nu are suficiente mecanisme pentru a transforma aceste relaţii în factori în favoarea sa, cel puţin la nivel propagandistic. Lui Şevciuc anume asta îi reuşeşte. De comun cu Rogozin ei afirmă că în situaţia precară în care a ajuns sunt de vină „factorii externi” – Chişinăul, Kievul, SUA, UE numai nu Moscova şi Tiraspolul.
Dialogul Şevciuc – Rogozin ne permite să evidenţăm şi unele aspecte, la care Tiraspolul nu recurge direct. Şevciuc a abordat problema proiectelor în domeniul melioraţiei, numită de această dată una strategică pentru Trnansnistria în calitate de regiune agrară. „Noi, spune Şevciuc – vedem perspectiva în dezvoltarea acestui domeniu economic. Pornind de la exemplul Rusiei, constatăm că, cu anumite eforturi, sectorul agrar ar putea asigura extinderea Produsului Intern Brut şi majorarea veniturilor la bugetul consolidat”. Cu această ocazie Şevciuc a solicitat asistenţa pentru expertizarea proiectelor în domeniul agriculturii.
Aici nu ar trebui să ratăm ocazia pentru a aminti că, anterior, accentele se puneau pe dezvoltarea industrială. Există Protocoalele „Sirnov-Jucov”, „Şevciuc-Rogozin” – acte care vizează planuri de asistenţă a FR la relansarea social-economică a regiunii transnistrene. Potrivit acestor documente, procesul se vedea prin prisma reactivităţii întreprinderilor industriale, obţinute ca urmare a comenzilor de stat din partea FR. Ba mai mult, se aştepta încorporarea întreprinderilor locale în cele din FR, sau includerea acestora în planul de activitate la anume probleme, care la fel prevedea (în special în domeniul industrial-militar) finanţarea din FR şi asigurarea cu piaţă de desfacere. Este şi un exempl: uzina „Pribor” din Bender, parte coponentă a uzinei „Salut” din Sankt-Petersburg. Însă, fenomenul „Pribor”, care funcţionează la un nivel insuficient, nici pe departe nu încheie lista întreprinderilor care aşteptau asistenţa de la FR. Evident că, fără această asistenţă, economia locală nu are de unde deveni prosperă.
Şi, iată, o nouă direcţie? Pornind de la faptul, că în agricultură activează o mare parte a populaţiei locale, că ramura înscrie anumite succese economice – destul de modeste, dar reale, datorite capitalului privat, am putea presupune că şi de această dată are loc sofistica preelectorală şi nu o abordare serioasă a unor planuri economice. Cu toate că Rogozin a reacţionat pozitiv la solicitările lui Şeviuc, a promis organizarea studierii problemelor respective de către experţii din FR şi, în baza acestor studii, trasarea anumitor acţiuni.
El a evidenţiat faptul că în Transnsitria s-a asigurat respectarea drepturilor cetăţenilor FR care au avut posubilitatea de a-şi exprima opţiunile electorale în teritoriu. Astfel, factorul altui stat nu mai contează. Cetăţenii FR se simt în regiune ca acasă, au condiţii privilegiare pentru a-şi realiza drepturile.
Evident că nu a fost trecută cu atenţia tema alegerilor prezidenţiale în Transnistria. Rogozin a constatat că situaţia este mult dominată de existenţa problemelor economice. Potrivit demnitarului rus, „sancţiunile ilegale” impuse FR de către UE şi SUA, au condiţionat, pe de o parte reducerea capacităţilor FR de a acorda sistenţa necesară, iar din altă parte – au provocat turbulenţă la nivel regional, inclusiv în Ucraina şi Moldova – ceea ce ar fi sporit nivelul lor de agresivitate faţă de Transnistria. Potrivit materialului, Rogozin s-a arătat convins că alegerile nu vor fi umbrite de careva evenimente negative, în prim plan din exterior. FR, în calitatea sa de garant al stabilităţii, este cointeresată în o asemenea evoluţie a evenimentelor. „Eu – a promis funcţionarul rus – mă voi familiariza în cadrul vizitei cu situaţia şi vom vedea, de ce mai este nevoie pentru a realiza prevederile calităţii FR de garant, ca cetăţenii Transnistriei să-şi realizeze dreptul la vot fără careva cataclisme”.
„În genere, noi sperăm – a continuat Rogozin – că situaţia va evolua spre normalizarea relaţiilor FR cu UE. Sancţiunile nu favorizează pe nimeni, la modul obiectiv ele sunt adresate contra populaţiei simple din FR, statele UE, Ucraina, Moldova şi Transnistria, respectiv ultima fiind aruncată într-o izolare inadmisibilă, mult mai profundă ca anterior. Însă, noi totuşi vedem lumina la capătul tunelului, şi suntem convinşi că dezlegarea e mult mai apropiată; este vorba nu de un timp îndelungat, dar de ceva luni, ca totul să se schimbe, să revină la locurile sale fireşti în interesul populaţiei, inclusiv a celei din Transnistria”.
Ce ar însemna afirmaţiile lui Rogozin referitor la eventualele ridicări a sancţiunilor? Promisiuni încurajatoare, dar lipsite de sens? Ar putea. Însă Şevcuic a perceput afirmaţiile la direct şi, la rîndul său a presupus că, în acestă situaţie (ridicarea sancţiunilor), Kievul şi Chişinăul vor renunţa la limbajul ultimativ, contribuind la ameliorarea situaţiei economice şi, ca rezultat, la asigurarea unui trai decent pentru cetăţeni.
La final Rogozin i-a promis lui Şevciuc că, fiind la Chişinău, el neapărat va cere conducerii Moldovei, care manifestă interes pentru relansarea relaţiilor economice bilaterale, deblocarea regiunii transnistrene, ridicarea impedimentelor aplicate circulaţiei mărfurilor transnistrene.
Cu ocazia vizitel la Moscova Şevciuc a evoluat la centrul informaţional rusesc «Россия сегодня (Rusia astăzi)» cu o conferinţă pentru presă, în cadrul cărei a reiterat conţinutul discuţilor cu Rogozin. Pentru noi prezintă interes abordarea lui a procesului de reglementare a diferendului nistrean. Potrivit lui Şevciuc, „reglementarea ar putea porni în caz că ambele părţi vor fi cointeresate, că vor fi excluse sancţiunile şi blocada; asta ar permite a extinde baza conlucrării economice şi doar apoi, am putea aborda şi alte probleme cu un conţinut complicat, politic”. Referitor la termene nu putem vorbi, odată ce partenerii noştri nu sunt stabili în abordări.
Am putea să ne bucurăm că Şevciuc, vorbind despre reglementare, nu a repetat versiunea sa cu „divorţul civilizat”, dar a admis abordarea problemelor complicate în relaţiile cu Moldova. Nu costă nimic aceste afirmaţii, odată ce integral discursul cu Rogozin nu a notat măca ceva pozitiv referitor la relaţiile cu Moldova. Cert rămîne un lucru – Tiraspolul nu rezistă la condiţiile de activitate în cadrul legal, impuse de Chişinău. El este impus ori să accepte aceste condiţii, alunecînd spre acceptarea aspectului politic a transformărilor, ori să caute posibilitate de a opri procesul, inclusiv prin renunţarea la acordul cu UE. Chişinăul trebuie să reziste şi să nu accepte schimbarea poziţiei sale la acest capitol.