Ivan Babich: PROBLEMELE ECONOMICE ŞI CAUZELE PRINCIPALE ALE REDUCERII CU UN SFERT A VOLUMULUI OPERAŢIUNILOR COMERCIALE EXTERNE ÎN TRANSNISTRIA

Actuala situaţie economică a Transnistriei este dificilă, acolo unde reprezentanţii afacerilor mici şi mijlocii simt situaţia politică, economică şi monetară instabilă, şi ca urmare sunt nevoiţi să-şi închidă afacerile sau să-şi schimbe domeniul de activitate. Dar cei mai mulţi pleacă în alte state unde se stabilesc definitiv.

Evgheni Şevciuc după alegerile din decembrie 2011 a pus în faţa echipei sale câteva sarcini care rămân importante şi astăzi: stabilizarea economiei, menţinerea cursului de schimb al rublei, stabilirea unor „reguli de joc” în economie egale pentru toţi, rezolvarea problemelor legate de infrastructura urbană şi rurală, îmbunătăţirea situaţiei în sănătate şi educaţie.

Din păcate, bugetul Transnistriei pentru anul 2016 a fost adoptat de deputații Consiliului Suprem cu un deficit care nu este asigurat de veniturile bugetului nici pentru articolele privind protecţia socială.

O problemă serioasă, care există încă din timpul preşedintelui Igor Smirnov, este împreunarea afacerilor cu organele legislative, acolo unde un deputat poate desfăşura în acelaşi timp şi activităţi comerciale.

Corpul deputaţilor din Transnistria a primit imunitate şi inviolabilitate într-o măsură mult mai mare decât în multe state moderne. Împreunarea afacerilor cu organele guvernamentale este o formă de organizare politică destul de înapoiată, aceasta duce la apariţia unor conflicte între interesele statului şi publice şi a mediului de afaceri, la devieri economice, la disproporţii fiscale, la soluţii ineficiente.

Statele care au ajuns la un nivel ridicat de trai au separat obligatoriu afacerile de puterea de stat, altfel Transnistria va rămâne o țară a capitalismului periferic profund. Conducerea Transnistriei a întreprins o serie de măsuri pentru a normaliza situaţia şi a oferi condiţii mai mult sau mai puţin normale pentru desfăşurarea activităţilor economice.

La începutul anului 2016 ramura executivă a guvernului a aprobat o serie de modificări legislative care vizează îmbunătățirea mediului de afaceri şi reducerea procedurilor birocratice. Astfel Evgheni Șevciuk, începând cu ianuarie 2016 printr-un decret semnat de el a suspendat inspecţiile fiscale în întreprinderi şi organizaţii comerciale, fapt care ar trebui să ducă la o creştere a activităţii de antreprenoriat.

Guvernul Transnistriei a dezvoltat un program anti-criză care, de asemenea, vizează reducerea sarcinii fiscale pentru antreprenori. Însă o serie de factori externi influenţează stimularea activităţii de afaceri a business-ului transnistrean, dacă luăm ca exemplu oraşul Tiraspol, putem vedea că lucrurile nu stau deloc aşa: la 1 iunie 2016 veniturile bugetului oraşului au scăzut cu 9,1 milioane ruble (sau cu 8,4 %) comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015.

Care sunt cauzele declinului activităţii economice pe care le putem enumera? Universitatea de Stat din Transnistria a efectuat un studiu sociologic, după care a reieşit că 41% din locuitorii Transnistriei care au participat la studiu cred că blocada Ucrainei a dus la agravarea crizei economice.

Aproape la fel de mulţi respondenţi (40,3%) au numit ca principala cauză a problemelor economice – acţiunile Republicii Moldova. Sociologii universităţii au menţionat că un procent mare au adunat şi alte răspunsuri, cum ar fi „monopolizarea anumitor sfere din Transnistria” şi „lipsa concurenţei” (19,1% şi respectiv 15,2%), şi doar 20,2% cred ca principala cauză a crizei economice din Transnistria este „criza financiară globală”. Ministrul Afacerilor Externe al Transnistriei Vitaliy Ignatiev a comentat rezultatele acestui studiu: “Cetăţenii înţeleg că acţiunile restrictive, munca sistematică pentru crearea unor dificultăţi suplimentare pentru Transnistria au loc în favoarea unor directive politice ale conducerii moderne din Moldova şi Ucraina şi reprezintă o provocare serioasă, un factor care reduce potenţialul Transnistriei, nepermiţându-i acesteia să se dezvolte la adevărata valoare şi să desfăşoare activităţi economice.”

De asemenea, el a menționat că Ucraina împreună cu Moldova au blocat exporturile transnistrene în 2006, ceea ce a dus la reorientarea marilor producători din Rusia către piața europeană. Pierderile afacerilor mari din Transnistria rezultate în urma acestor acţiuni comune coordonate de autorităţile moldovene şi ucrainene s-au ridicat la aproximativ 450 milioane dolari. În anii 2004-2006 Moldova a distrus în mod consecvent domeniul transportului rutier de mărfuri din Transnistria prin refuzul de a elibera autorizațiile necesare întreprinderilor. Un total al veniturilor pierdute anual de companiile de transport din Transnistria reprezintă aproximativ 17 milioane de dolari.

La pierderile anuale ale agenţilor economici din Transnistria contribuie şi blocada bancară, ca o consecinţă a neîncrederii partenerilor în oamenii de afaceri transnistreni, ceea ce influenţează negativ asupra volumului investiţiilor străine care intră în republică. Pe 18 martie 2015 Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a adoptat un decret privind închiderea frontierei între Transnistria şi Ucraina pentru transportul de produse accizabile.

De asemenea se aşteaptă ca Ucrainei să impună sancțiuni care să interzică tranzitul trenurilor rusești prin Transnistria, fapt care va micşora de asemenea veniturile bugetului din Transnistria. Volumul operaţiunilor comerciale externe din Transnistria a scăzut cu aproape 200 milioane de dolari (reprezintă 25%) de la începutul anului 2016. Totodată indicatorul operaţiunilor de export este mai jos faţă de anul trecut cu aproximativ 20 milioane dolari (-8%), în timp ce importurile de mărfuri a scăzut cu mai mult de 30%. De la începutul anului 2016 au avut de suferit în mod semnificativ relaţiile comerciale cu statele membre ale Uniunii Vamale (cu Federaţia Rusă au scăzut cu 39%, cu Belarus a scăzut cu 34%).

Rolul operaţiunilor comerciale externe ale Transnistriei cu statele membre ale Uniunii Vamale rămâne în continuare foarte important, de 41%. Unul dintre partenerii cheie ai Transnistria rămâne Republica Moldova. Volumul operaţiunilor comerciale cu RM a scăzut cu 22%, în acelaşi timp importul din Moldova a scăzut cu mai mult de 10 milioane dolari (30%), exportul cu aproximativ 20 milioane dolari (15%), ceea ce reduce nivelul interesului antreprenorilor din Transnistria și Moldova şi al parteneriatului între antreprenorii din Transnistria și Moldova. Cu partenerul tradiţional al Transnistriei Uniunea Europeană comerţul a scăzut uşor, aici scăderea operaţiunilor comerciale a fost de 4%. Un moment pozitiv poate fi considerată activarea relațiilor comerciale cu România, Germania, Italia și Polonia.

 

În Transnistria continuă să se importe combustibil și energie, materii prime și produse alimentare, textile și produse pentru construcţia de maşini. Un loc important în exporturile transnistrene îl ocupă metalele şi produsele din metal, precum şi produsele alimentare şi materiile prime.