Vitali Ignatiev: mediatorii internaționali „urmează o idee utopică”, încercând să păstreze granițele Moldovei sovietice”

Așa-numitul ministru de externe în administrația separatistă de la Tiraspol Vitali Ignatiev a declarat că mediatorii internaționali la negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean „urmează o idee utopică”, încercând să mențină „granițele Moldovei sovietice”. Ignatiev a făcut declarația într-un interviu acordat regizoarei germane Steffi Wurster, care filmează un documentar despre misiunea de pacificare de la Nistru, transmite agenția oficială de la Tiraspol Novosti Pridnestrovia.

„Prognozele noastre sunt realiste, spre deosebire de colegii noștri moldoveni și unii parteneri internaționali care, nu știu de ce, urmează ideea utopică de păstrare a granițelor Moldovei sovietice”, a spus negociatorul șef de la Tiraspol, adăugând că în cei 26 de ani de când s-a separat de Moldova, regiunea transnistreană a revenit „un stat funcțional și pe deplin realizat”.

Vitali Ignatiev a mai spus că negocierile nu vor aduce niciodată rezultate, dacă nu se va ține cont de „voința” exprimată de populația regiunii la referendumul din 2006 pentru independență și apropierea de Rusia.

La începutul lui iunie, la Berlin, sub președinția germană a OSCE a avut loc o rundă de negocieri în formatul 5+2 pentru reglementarea transnistreană, prima după o pauză de doi ani, pe care participanții la discuții au calificat-o drept productivă. Chișinăul și Tiraspolul au semnat un protocol prin care s-au angajat, între altele, să găsească o soluție în chestiunea recunoașterii diplomelor de studii și a plăcuțelor de înmatriculare a automobilelor din Transnistria.

Tiraspolul și Rusia însă continuă să se opună inițierii discuțiilor asupra soluționării politice a conflictului și identificării unui statut pentru raioanele de est ale Republicii Moldova.

 

Sursa: http://www.europalibera.org/a/27812863.html