Expert german: „Berlinul va reveni la acordurile de la Masenberg privind Transnistria”

Ucraina nu are resursele necesare pentru a se ocupa de pericolul pe care îl reprezintă segmentul de graniţă cu regiunea separatistă transnistreană, susţine un expert german intervievat de publicaţia Nezavisimaia Gazeta, informează Agora.

„Ucraina nu are resurse necesare pentru a se ocupa de Transnistria – are un conflict la sud. Germania, aflată acum la președinția OSCE, intenționează să înghețe conflictul din sudul Ucrainei, pentru a nu-l lăsa să se extindă. Berlinul va reveni la acordurile de la Masenberg privind Transnistria, încheiate de președintele rus de atunci, Dmitri Medvedev, și cancelarul german, Angela Merkel. Prin urmare, dezghețarea conflictului transnistrean nu se prevede. Mai degrabă va fi intensificat formatul de negocieri «5 + 2»”, a analistul politic german Alexandr Rahr.

Expertul susţine că în cercurile politice germane se discută despre necesitatea de concentrare a atenţiei asupra conflictelor din fostul spaţiu sovietic pentru a stopa orice tentativă de dezgheţare a acestora.

De cealaltă parte, directorul Centrului de Cercetare a Problemelor Societății Civile de la Kiev, Vitali Kulik, crede că „Ucraina urmărește cu mare atenție ceea ce se întâmplă în Transnistria, în special, și în Republica Moldova, în general. Kievul nu va admite începerea unei confruntări, nici din partea Rusiei, care nu are acces în regiune atât pe calea aerului cât și terestru, nici din partea Republicii Moldova și nici din partea României”.

 

Sursa: http://infoprut.ro/43167-expert-german-berlinul-va-reveni-la-acordurile-de-la-masenberg-privind-transnistria.html