Ion Leahu: Transnistria în Uniunea Europeană

Evenimentul, produs la începutul anului 2016, a trecut cam fără atenţia presei.

Merită a fi menţionat materialul din 09.12.2015, publicat în ziarul moscovit „Nezavisimaia Gazeta” de către Svetlana Gamova, observator devotat regiunii şi adept consecvent al intereselor Federației Ruse în acest teritoriu. Nu e de mirare că materialul a fost intitulat „Transnistria pleacă în Uniunea Europeană”, avînd un subtitlu: „Bruxelesul acordă Transnistriei preferinţe similare cu cele a Moldovei”. Indiferent de ecourile „tragice” din titlu, Gamova a accentuat la fapte – facto, care permite a înţelege şi celor neiniţiaţ, ce se întâmplă cu regiunea. Potrivit Jurnalului oficial al U, din 1 ianuarie 2016, la care face trimitere Gamova, toţi agenţii economici din Republica Moldova (inclusiv din regiunea Transnistreană), vor exporta mărfurile produse către statele UE profitând de un singur regim de liber schimb. Gamova, cu referinţă la Dumitru Braghiş, ambasadorul RM în FR, face o remarcă la acest capitol: Transnistria va profita de acest regim cu UE, dar, va continua exporturi şi în FR, cu condiţia că va perfecta anterior actele de provenienţă la Chişinău. În linii mari, am putea închea aici materialul, căci esenţa situaţiei se reduce la această remarcă: exportul transnistrean este controlat, documentat şi autorizat de structurile abilitate ale RM. Tiraspolul şi, evident, Moscova, au depus mari eforturi pentru a nu admite asta – însă, dilema între dezastrul complet sau comerţul cu UE în calitate de structură afiliată RM, a primit anume acestă finalizare. Avînd constatarea de mai sus, ne putem concentra şi la alte două deloc mai puţin importante, aspecte. Primul: ar însemna această rezolvare, că la orizont ar fi apărut finala conflictului şi, respectiv, perspectiva reintegrării?        

Pentru a găsi un răspuns rezonabil, ar trebui să examinăm mai multe aspecte. La moment, ne limităm la cel economic şi mai puţin politic. Nu ne aventurăm în cel mai important aspect – cel social, pentru a nu scăpa momentele de principiu din cele indicate aspecte.  

S. Gamova descrie tabloul economic făcînd referinţă la mai mulţi factori, în special şi la Dumitru Calac, ziarist la cotidianul „Economicescoie obozrenie”(un fel de „The Economist”) din Chişinău, care accentuează că la 1 ianuarie 2016 expira termenul de valabilitate al preferinţelor comerciale de care anterior profita regiunea. Anume acest moment şi provoca marea bătaie de cap la Tiraspol, unde nu găseau soluţie pentru a evita colapsul. Extinderea termenului de valabilitate a preferinţelor a devenit pentru Transnistria mai mult ca un colac de salvare, indiferent de declaraţiile lui Calc, potrivit cărora ar fi existat cazuri cînd agenţii economici, admişi în pieţele europene, le-ar fi abandonat în folosul celor din CSI. Necesită o argumentare suplimentară şi altă afirmaţie a autorilor în cauză, potrivit căreia Moldovei e mai simplu a se manifesta pe pieţele europene, din motiv că ea prestează produse agricole, pe când Transnistria – mărfuri industriale. Ca să nu uităm, fixăm aici încă o declaraţie a lui Calac: Producătorii din RM care au acces în UE, pot comercializa şi în CSI, dar achitând anumite taxe ce nu se percepeau anterior. În aliniatul ce urmează, Calac face o declaraţie ce contravine acestor afirmaţii anterioare. El spune că Transnistria este scutită de taxe vamale la export în FR, problema e doar în traversarea teritoriului Ucrainei, ce este imposibil fără specimentele de însoţire a RM. Deci, totul e simplu. Anterior Ucraina manifesta indulgenţă, şi Tiraspolul exporta liber spre FR. Actualmente se cere prezentarea marfei (şi, respectiv, provenienţa ei), cît şi plata taxelor în favoarea Chişinăului.

Nu rezistă criticii şi alt aspect, activ propulsat la Tiraspol. Chipurile, Tiraspolul a purtat negocierile respective cu UE şi a atins efectele scontate. Calac este nevoit să recunoască că la 12 noiembrie 2015, Ministrul Economiei a RM a prezentat Directoratului General al Comisiei Europene  pentru comerţ (DGTRADE) complexul de măsuri care reglementează comerţul cu UE, ratificat apoi la Bruxeles, iar la 18 decembrie 2015, semnat de Prim-ministru a RM Gheorghe Brega. De Tiraspol nici vorbă, dacă excludem angajamentele acestuia de a asigura accesul liber al structurilor abilitate către mărfurile şi serviciile provenite din UE, cît şi exercitarea unor corectări în procedurile comerciale şi fiscale. Pornind de la colaborarea mai profundă a structurilor guvernamentale moldoveneşti cu agenţii economici transnistreni, unii experţi din RM s-au şi grăbit a face prognosticuri că „implicarea Transnistriei în zona de liber schimb ar avea amprente pozitive asupra reglementării diferendului nistrean şi a reintegrării statului”. Afirmaţiile optimiste sunt subminate de autorii acestora, care declară că Tiraspolului, pentru a supraveţui (în condiţiile cînd el este blocat de Ucraina şi RM, care asigură accesul comercial către UE) nu-i rămâne nimic decît a merge în direcţia indicată. Cu atît mai mult că FR a redus considerabil asistenţa sa financiară, ce s-a reflectat asupra pensiilor şi altor proiecte sociale. Afirmaţia este consonantă declaraţiilor lui E. Şevciuc făcute în cadrul conferinţei de presă la finele anului 2015. El a menţionat că anul ce vine va fi mai complicat, odată ce se reduc dramatic toate sursele şi bazele de alimentare. Este prognozată o dublare a deficitului bugetar la capitolele sociale.  Menţionînd că relaţiile între Tiraspol şi Kiev şi Chişinău lasă de dorit, Şevciuc le-a calificat drept prioritare. Evident că nici Gamova, nici Calac nu ar putea să-şi permită să finalizeze cu această constatare. Ei au menţionat că situaţia în care se află regiunea prorusească, recent a fost examinată la Moscova, în special de către conducătorii Camerelor  pentru Industrie şi Comerţ. Ar fi fost semnat şi un plan de interacţiuni al structurilor vizate, care, printre altele, vizează şi extinderea relaţiilor Transnistriei cu regiunile FR. Ca alternativă comerţului cu UE!

Considerăm că este cazul de prezentat careva date, care caracterizeată economia transnistreană, ce ne-ar putea permite mai argumenta să prezentăm opiniile referitor la perspectivele realizării proiectului „reintegrarea RM” prin implicarea Transnistriei în comerţ liber cu EU. O facem cu utilizarea datelor prezentate de Agenţia transnistreană de ştiri, „Olvia-pres”.

Starea economică.

Anul care s-a scurs a fost cel mai anevoios pentru Transnistria.

Industria.  

Absolut toți indicii au fixat căderi în sectorul industrial, condiţionate de riscurile logistice, instabilitatea valutară şi reducerea solicitărilor de mărfurile produse. Comparativ cu 2014, nu cel mai pozitiv an, s-au fixat căderi a volumului de producere cu 15.6%. Careva creştere a acestor indici s-au fixat doar în industria poligrafică şi în electroenergie. Prima poate să nu fie luată în consideraţie, odată ce ocupă în gama producerii un volum mizer.  Producerea energiei electrice a crescut cu 20%, şi asta în condiţiile, în care principalul consumator, Uzina metalurgică de la Rîbniţa cu 50% şi-a redus activitatea, respectiv micşorînd consumul energiei. În calitate de salvator a evoluat Republica Moldova, care a respins colaborarea cu partenerii din Ucraina şi a acceptat propunerea Termocentralei de la Cuciurgan (proprietar, Societatea pe acţiuni din Rusia „RAO EЭS ROSIA”), indiferent de tarifele indiscutabil nefavorabile. Deci, fixăm prim factor: în industria grea unicul produs acceptat pe „exterior” este energia electrică, care pleacă doar în Moldova, pe malul drept a Nistrului. Metalul de la Rîbniţa, în actualele condiţii de piaţă, care nu se vor schimba într-o perioadă previzibil îndelungată, nu are nici o şansă să devină competitiv.

Industria uşoară.

Producţia acestei ramuri şi anterior se exporta predominant în Vest, însă acect fapt nu a salvat-o de reducerea volumurilor. Comparativ cu 2014, producerea ţesăturilor a scăzut cu 27%, iar a confecţiunilor cu 12.5%. Întreprinderile care activează integral pentru export, utilizînd materia primă a furnizorului (fapt care garantează realizarea), la fel au cedat din volum cu 20%.

Cu 25.8% au diminuat investiţiile în mijloacele de bază de producere. Cel mai important proiect s-a manifestat perfecţionarea uzinei de ciment de la Rîbniţa, costul 2 milioane dolari SUA, însă şi asta nu a influenţat pozitiv starea intreprinderii. Atenţionăm la un obiect, care reflectă un subiect aparte – relaţiile cu FR, care ar fi de perspectivă. Mai sus am indicat, că ar exista un plan aparte al relaţiilor cu această ţară, considerat ca alternativă celor cu UE. „Şi-a majorat volumul de producere uzina „Electromaş”, una din puţenile uzini-constructoare de maşini, care încă mai funcţionează. Însă efectele financiare sunt mult sub aşteptări, datorită orientării spre pieţele din FR şi devalorizării rublei, factori care au lovit puternic în starea întreprinderii.”    

Noi am fi considerat că la acest capitol comentariile suplimentare ar fi de prisos. Dar nu şi autorii raportului de la Tiraspol, care declară nefiind traşi de limbă, că „cedarea poziţiilor a rublei ruseşti au dezinteresat prestările pe pieţele din FR a mărfurilor transnistrtene, inclusiv a celor din sectorul agroindustrial”.

Agricultura

Este cazul de menţionat, că ramura agricolă are careva perspective. În pofida secetei, roada cerealelor doar cu 0.8% a cedat celei precedente, atingînd cota de 295 mii tone, iar la culturile tehnice este fixată o creştere de 7%, ce constituie 64 mii tone. Pentru o populaţie de aproximativ 300-350 mii de locuitori, poate fi considerat suficient, aproape de normă.   

Aspectul financiar

În 2015 s-a fixat o scădere esenţială a veniturilor la bugetele de toate nivelele. Astfel, la bugetul de stat consolidat, în 9 luni între ianuarie şi septembrie 2015 s-a alocat 1 696,6 milioane ruble nistrene), pe cînd în aceeaşi perioadă a anului 2014 s-au perceput 2 412.5 milioane. În total veniturile s-au redus cu 21,5% sau cu 464,2 milioane ruble, atingînd cota doar de 1 693,9 ruble.

Din 50 cei mai importanţi plătitori de impozite, 34 au defalcat sume cu 446 milioane ruble mai puţin ca în anul precedent. Situaţia a devenit dramatică în sfera veniturilor populaţiei, care a scăzut cu 25.4% – ceea ce a condiţionat căderea cu 26.1% a comerţului cu amănuntul. Băncile locale au fixat o diminuare a depozitelor cu 290 milioane ruble.

Astfel, recesiunea e la ea acasă în Transnistria în toate domeniile. Oricare referinţă la asistenţa din partea FR deja este evident că e fără acoperire reală.

Consecințele politice

În situaţia dată, liderul regional E. Şevciuc îşi formează obiectivul victoriei la alegerile prezidenţiale şi obţinerii mandatului secund. Avînd 33 de adversari din 43 total în legislativ, evident a fost impus să facă anumite concesii, pentru a evita demiterea prematură din funcţie. Cele mai evidente cedări sunt modificările în componenţa personală a executivului, în special în blocul „de forţă”, renunţarea la politica de promovare a doamnelor cu exteriorul de model, în lipsa oricăror aptitudini profesionale. Decizia lui Şevciuc de a-l demite pe Anatolie Luchieanenco din funcţia de  Ministru al apărării nu provoacă careva emoţii. Un militar cu erudiţia limitată a fost schimbat cu altul la fel. Noul numit „general” Gomeniuc Oleg a  „crescut” în sera transnistreană. Născut la 25 august 1960 în s. Colbasna, în 1982 a absovit Școala superioară militară antiaeriană din Leningrad. A făcut servicu militar în mai multe districte din URSS, iar în 1993 a revenit în Transnistria la o funcţie modestă de şef a secţiei apărare antiaeriană în „minister”. La 3 iulie 2013 este promovat la funcţia de şef a stafului major, prim-vice ministru, iar la 30 decembrie 2015 – devine „ministru”. A activat în cadrul Comisiei Unificate de Control, unde s-a manifestat incapabil de a accepta compromise rezonabile. Repetăm, un executor a cedat funcţia altuia, dar tot atât de susţinător a „statalităţii transnistrene” ca şi predecesorul.

Mult e altă situaţie cu „ministrul de interne”. Şevciuc cu bucurie a semnat ordinul de demitere din fucţia de Ministru de Interne a lui Genadie Cuzimicev. Însă, unii ziarişti au caracterizat evenimentul drept o tentativă de lovitură de stat. Se cunoaşte că anume cu aportul lui Cuzimicev, căruia i-au fost cedate nu numai internele cu structurile de destinaţie specială, dar şi Vama – principala sursă de venit, Şevciuc a ieşit invingător din altercaţiile cu super cartelul „Şerif”.  În principiu, anume acest „Şerif” a devenit principalul promotor a vectorului extern proeuropean, ce ne permite să indicăm că Cuzimicev ar fi fost sacrificat opţiunii proeuropene. Într-o oare care măsură, e „lovitură” de stat, sau cel puţin de graţie.

La funcţia de ministru de interne este promovat Stanislav Romaniuc, anterior șef la Comitetul de anchetă transnistrean. Şi el e din Transnistria, născut la 8 septembrie 1979 la Bender. Absolvent al şcolii de miliţie şi institutului juridic local, a activat la diferite funcţii în organele de interne. Nu deţine careva capacităţi, care ar permite de aşteptat de acest Romaniuc simpatii către integrarea teritorială a RM, sau normalizarea relaţiilor cu Chişinăul.  

Luate în amsamblu, actualele modificări în „guvern” demonstrează disponibilitatea lui Şevciuc de a ţine cont de interesele „Şerifului”. La rîndul său, actualul lider al regiunii, pentru a tinde la mandatul secund, are nevoie de a realiza câteva acţiuni majore, între care în prim plan casarea restanţelor la salarii în sfera bugetară. Reieşind din cele indicate, surse previzibile pentru asta nu sunt. Dublarea restanţelor la bugetul pensiilor din start exclude identificarea surselor necesare. Chişinăul, intrînd în procersul de identificare ai surselor de energie electrică de alternativă, ar pune Tiraspolul complet pe „jar”.  Posibil, „Şeriful” ar putea probabil găsi mijloacele necesare, dacă ar fi respectiv motivat. În caz că Chişinăul ar găsi modalitatea de a formula corect doleanţele sale, „Şeriful” ar putea propulsa în legislativ unele decizii importante, cum ar fi adoptarea deciziei de formare a statului Republica Moldova, în care cu drept de autonomie să fie inclusă Transnistria.

La moment, cele indicate sunt doar doleanţe ale autorului, Ion Leahu.