Să mori de râs: separatiştii din Transnistria reclamă Europei decizia Ucrainei de a sancționa mașinile care circulă pe teritoriul său cu numere de înmatriculare din Transnistria, deportarea de către autorităţile moldoveneşti a cetăţenilor din autoproclamata republică, precum şi controlul vamal la frontiera dintre Ucraina și Transnistria. Pe post de receptacul al reclamaţiilor enumerate a fost Pirkka Tapiola, şeful Misiunii UE în Republica Moldova, care a avut, recent, o întrevedere cu oficialul de la Externele pretinsei republici.
Chiar dacă regiunea în cauză încearcă alipirea de Rusia, o altă temă discutată cu oficialul european a fost mecanismele de export a mărfurilor produse de întreprinderile transnistriene în UE.
Menţionăm că de curând a fost semnat un acord potrivit căruia, începând cu data de 1 ianuarie, agenții economici din Transnistria vor beneficia de vechile preferințe comerciale cu UE. Şeful Externelor din regiune, Vitalii Ignatiev, susține – citat de serviciul de presă al Transnistriei – că părțile au discutat și detaliile pentru punerea în aplicare a prezentului acord. El nu a ezitat să arunce vina asupra autorităților de la Chișinău pentru relațiile tensionate dintre cele două părți:
„Considerăm aceste lovituri drept contraproductive, care lovesc negocierile și perspectivele de dialog. Acest lucru afectează securitatea economică, libertatea de circulație, precum și securitatea cetățenilor. În prezent, negocierile se află într-un impas adânc din cauza că partea moldovenească bruiază funcţionarea normală atât la nivelul grupului de experți, cât și la nivelul reprezentanților politici”.
Ignatiev a menționat că aceste lucruri nu le permit să dezvolte soluții pe care le-ar putea pune „pe masa Conferinței permanente”, subînţelegând negocierile din formatul „5+2” cu privire la reglementarea moldo-transnistriană, în care Transnistria și Moldova sunt părți, iar Rusia, Ucraina și OSCE – mediatori, UE și SUA – observatori.