Alegerile au avut loc în legislativul local, aşa numitul Soviet Suprem, şi în consiliile locale. Ne vom concentra la cele de vârf, dat fiind faptul că cele locale nu sunt reprezentative pornind de la interesul nostru, dat fiind faptul, că structurile locale puţin condiţionează atmosfera în regiune. Analiza o vom efectua de comun cu Alexandru Guscin, doctor în ştiinţe, conferenţiar universitar, şef adjunt la catedra „statele postsovietice” a Universităţii Umanistice de Stat din Federația Rusă.
Materialul prezintă interes din mai multe puncte de vedere. Este lipsit de puncte de abordare radicale, şi în genere, este aproape singurul prin care FR a reacţonat la eveniment. Nu ne referim la cele pur informaţionale, plasate de AS „Regnum”, sau unele ziare.
Deci, potrivit lui Guscin, pornind de la contradicţiile acute în interiorul „republicii” şi „unei tensiuni sporite” pe exterior, alegerile în Sovietul Suprem au devenit evenimentul politic principal în actualitatea politică a „RMN”. Rezultatele acestor alegeri au demonstrat unele modificări extrem de serioase vis a vis de balanța celor mai importante forţe locale, ce neapărat va lăsa amprente serioase asupra factorilor interni de dezvoltare şi, parţial, ai celor din exterior.
Statalitatea transnistreană Guscin o declară un fenomen unic în felul său. Argumentele invocate. Conflictul care a condiţionat apariţia acestui „stat” a avut mai degrabă un caracter economic şi ideologic, decît etnic – prin aceasta se deosebeşte mult de conflictele din Caucaz. Afară de asta, Transnistria, în detrimentul mai multor probleme ce le-a întâmpinat (cum ar fi nerecunoaşterea, provincialitatea şi pregătirea superficială a cadrelor de conducere, exodul populaţiei) a demonstrat o relativă dezvoltare pozitivă. O anumită perioadă de timp s-au evitat escaladări serioase în „politica externă”. Indiferent de respingerea planurilor de soluţionare ale lui Kozac şi Iuscenco, a existat în acţiune formatul 5+2, iar conflictul în ansamblu într-adevăr a devenit „îngheţat”. Paradigma pluralistă de dezvoltare, aplicată în regiune, care a permis trecerea lentă de la un „preşedinte” la altul în 2011, conservarea relaţiilor cu RM şi UE, susţinerea constantă din partea FR, nu au asigurat evoluţii stabile în condiţiile situaţiei de enclavă şi nerecunoaşterii politice.
Alexandru Guşin, spre deosebire de alţi autori, inclusiv cei din regiune, apreciază factorul statutului destul de aproape de realitate.
Situaţia a devenit extrem de tensionată odată cu investirea în funcţie de preşedinte a lui E. Şevciuc, care a declanşat un conflict grav între administraţie şi cartelul de companii private „Şerif”, furnizor a 52% din totalul livrărilor la bugetul regiunii. Datorită activităţii reprezentanţilor conducerii, în special a unor proiecte cum ar fi modificarea tarifelor şi a sistemului de impozitare, precum şi aplicarea directă a resurselor administrative, prin atacurile mijloacelor mass-media, conflictul a evoluat furtunos.
Foarte mult au contribuit şi schimbările în conjunctura externă. Ucraina, în urma evoluţiilor cunoscute, tratează regiunea drept o enclavă pro-rusă, care ar putea fi utilizată de acesta în acţiuni subversive antiucraineşti. Pornind de la o asemenea abordare, Kievul consecvent aplică măsuri de izolare a regiunii, ceea ce a provocat mari probleme în activitatea economică a acesteia. La moment, cînd se scria articolul, A. Guscin încă nu cunoştea unele lucruri şi a declarat că la fel dăunător va influenţa situaţia în economie ridicarea la 1 ianuarie 2016 a regimului preferenţial în relaţiile agenţilor economici transnistreni cu UE. Cercetătorul a menţionat factorul dat în trecere, printre altele, ca mai apoi să ne propună un tablou bine dotat cu cifre, din care reiese integral profunzime catastrofa în care s-a cufundat regiunea.
Alegerile parlamentare au decurs în condiţiile unei crize economice serioase, ce a şi condiţionat de fapt, eşecul guvernării în ansamblu şi a Preşedintelui personal. Cu 16% au decăzut indicii în industrie. Volumul PIB s-a redus cu 19%, cu mult depăşind acest indicator în Ucraina. Situaţia s-a agravat şi ca urmare a reducerii volumului de ajutorări din partea FR. În 2011 către Rusia erau adresate 26% de exporturi şi 46,3% de importuri a Transnistriei, apoi în 2015 (prima jumătate a anului), aceste indici s-au redus cu 24% (exportul a căzut cu 20%, iar importul cu 25%). Transnistria exportează în România 15% din cele produse, pe când în FR – doar 8%. Analiza propusă de A. Guscin nu demonstrează partea obiectivă a problemei. Dacă ne referim doar la cifrele indicate, apoi nu vedem motivul crizei. Da, s-au redus exporturile în FR, în schimb s-au majorat cele adresate în UE, în special în România.
Ar părea, pornind de la cele spuse de Guscin, că situaţia poate fi balansată. Nu, ea nu poate fi balansată, fie că UE încă 10 ani nu va anula preferinţele comerciale pentru regiune. Transnistria este afectată de acţiunile Kievului şi a Chişinăului, prin care au fost stopate torentele de contrabandă. Nu industria ruinată sau agricultura extensivă formează potenţialul regiunii, ci contrabanda nelimitată. Situaţia actuală a demonstrat obiectivitatea acestei afirmaţii, şi nu concluziile lui Guscin. Domnia sa din nou acceptă un pilon fals în sistemul de analiză, ce, până la urmă, va afecta întreaga construcţie. Să urmărim.
Rezultatele scrutinului în abordarea lui A. Guscin, observator din FR:
În prim rând prezenţa majoră a alegătorilor la urne, ce ar însemna, că lumea este în aşteptarea schimbărilor. Guscin consideră, că cifra oficială de 47% are unele aspecte în planul secund. Ea reflectă integral populaţia, însă, în situaţia, când o mare parte din aceasta este plecată, la urne s-au prezentat mai mult de 85% din cei prezenţi în teritoriu. Îl completăm pe Guscin şi menţionăm, că în teritoriu rezultatele finale pe nimeni nu i-a mirat. Asta înseamnă că şi pensionarii, care constituie majoritatea, s-au pronunţat contra actualei guvernări.
Apoi, campania a decurs într o atmosferă de contradicţii dură, practic dînd peste cap normele. Compania antioligharhică, utilizată de guvernare, a format în condiţiile crizei economice şi financiare o reacţie adversă, sporind atractivitatea reprezentaţilor „Şerifului”. Nimeni nu pune la îndoială că la „Şerif” se fură, însă acest holding n-a redus pensiile şi salariile. În situaţia, când Moscova evident a redus din ajutoare, dar nu a indicat cine se face vinovat pentru asta, alegătorul a ales să susţină o forţă reală, care deja asigură existenţă multor mii de angajaţi.
Cel de al treilea rezultat – o înfrângere catastrofală a partidului prezidenţial „Vozrojdenie”. Din 33 de deputaţi, aleşi la 29 noiembrie şi care se poziţionează în opoziţie către preşedinte, doar trei sunt „independenţi”, restul – membri ai partidului „Obnovlenie”- de fapt, strutura politică a „Şerifului”. Aşa zişii independenţi, la fel vor derapa către „Obnovlenie”, consolidînd şi mai mult formaţiunea.
Cvadro. Legislativul transnistrean dispune de împuterniciri considerabile, inclusiv pentru a declara impeachment preşedintelui. Asemenea dispoziţii au şi fost fixate în mediul corpului de deputaţi. La 4 decembrie curent, Antiufeev Galina şi-a expus părerea sa vis-a-vis de data convocării de către Preşedintele Şevciuc a primei sesiuni a noului Soviet. Doamna spera că Şevciuc va convoca sesiunea mai devreme de 23 decembrie, pe când era numită. „În caz contrar, spunea deputatul, va trebui să recurgem la anumite măsuri şi noi ştim la care”.
Mecanismul procedurii de impeachment e greoi, ce minimalizează eventualitatea acţiunii în cauză – însă şi fără decizii cardinale, poziţiile preşedintelui sunt extrem afectate. Sunt de acord cu A. Guscin, care consideră că rezultatul dat se datorează atât nivelului inferior de profesionalism a echipei, cît şi inaptitudinii de a analiza strategic. Noi am menţionat mai sus, că în condiţiile reducerii asistenţei şi atenţiei din partea Moscovei, ruinarea relaţiilor cu „Şerif” a fost o acţiune absolut greşită.
Cea mai inconcretă concluzia a lui Guscin este a cincea. Afirmînd corect că Rusia a redus din asistenţa Transnistriei, actualei echipe prezidenţiale, Guscin caută explicaţii în spaţiul zvonurilor, potrivit cărora la Moscova, în mediul elitelor ruseşti, sunt diferite opţiuni referitor la atitudinea către regiune. De parcă nu ar şti că la Moscova de mai mulţi ani este o singură părere, în special referitor la subiectele importante. El mai face referinţe la contextele ucrainean şi moldo-european a intereselor Rusiei, însă asta şi mai mult încurcă situaţia. Şevciuc a fost ce, care a redus relaţiile politice cu Moldova şi UE la zero, ba şi la negativ, dacă ţinem cont de faptul că partea economică a evoluat. Practic, regiunea a asigurat autofinanţarea, fără a submina relaţiile cu Rusia în favoarea UE. Ar părea că acest moment necesită a fi menţionat, iar Şevciuc lăudat. Faptul că fenomenul a fost trecut cu atenţia, denotă că aspectele date sunt minore ca importanţă pentru Rusia. Ea are anumite planuri, care vor fi realizate indiferent de cine personal deţine mandatele de deputaţi la Tiraspol.
Alexandru Guscin consideră că situaţia ar putea evolua în una din cele două direcţii. „Şeriful” promovează la funcţia de prim-ministru omul lor, iar apoi coordonează la Moscova candidatura viitorului preşedinte. Şevciuc, în acest caz, „guvernează” termenul rămas. Şi altă variantă, cînd Moscova propune propria candidatură la funcţia de prim-ministru, pentru a nu admite o dominare deplină a „Şerifului” la guvernarea regiunii. În timpul rămas pînă la expirarea mandatului, Moscova ar putea identifica un nou preşedinte, care ar corespunde sarcinilor şi situaţiei.
Spre final, A. Guscin face careva afirmaţii care sunt într-atât de interesante, încât le propunem integral. El spune, că evoluţiile în Transnistria sunt mult condiţionate de un joc mult prea complicat între Moscova şi Occident, care evoluează cu succese mai puţin pronunţate, şi care rămâne în continuare pentru Transnistria un factor negativ. Tentativele de a asigura actuala balanţă în regiune, în situaţia unei economii precare şi relaţiilor nestabile cu Moldova, vor determina o scădere dramatică a nivelului de viaţă a populaţiei. O constatare demnă de apreciere, ca următoarea să trezească întrebări. El afirmă, pe de altă parte, că în regiune mai persistă o atracţie prorusă destul de puternică. Contradicţia dată şi mai mult tensionează situaţia. Guscin consideră că problemele reflectate ar putea influenţa opoziţia în atitudinile proprezidenţiale din anul ce vine. Ea ar putea accepta careva concesiuni Moscovei, pentru a asigura un consensus intern în perspectiva identificării unei candidaturi optimale la prezidenţiale. Astfel, Guscin face concluzia că din rezultatele alegerilor din 29 nioiembrie 2015 a avut de pierdut doar E. Şevciuc, care nu prea are argumente pentru a solicita realegerea la funcţia supremă.
Aspectul foarte important, ce ţine de relaţiile cu Chişinăul şi UE, nu a fost pe măsură abordat. Probabil, la Moscova încă nu sunt gata de a recunoaşte că a pierdut nu Şevciuc, ci a perdut opţiunea prorusă. Această afirmaţie ne o permitem pornind de la mai multe declaraţii referitor la conţinutul relaţiilor economice UE-Transnistria după 1 ianuarie 2016. Un careva Ilie Bogdanov, observator politic al relaţiilor Rusia- Transnistria scria la 7 decembrie curent pentru AS „Novosti Pridnestrovia”, că „este elaborat un nou mecanism juridic, care permite păstrarea statutului actual ai producătorilor transnistreni pe pieţele europene”. Bogdanov face referinţă la Dimitrii Boltruşco, „vice-ministrul” economiei transnistrean, care a specificat că certificatele de proveniență a mărfurilor transnistrene vor fi eliberate ca altă dată (fără implicarea reprezentanţilor RM- I.L.). El a mai menţionat că este elaborat un nou mecanism juridic, care permite păstrarea agenţilor economici transnistreni pe pieţele europene. Vice-ministrul presupune că UE a manifestat indulgenţă pornind de la eventualele consecinţe ale stopării preferinţelor. Pierderile regiunii ar fi atins de la 50 la 80 milioane dolari SUA, suma echivalentă cu costul capitolului „cheltuieli” a bugetului local. Partea transnistreană cu asemenea argumentare doar informează, că regimul de preferinţe a rămas intact. Însă, detaliile acestei decizii nu se afirmă.
Am putea, fiind optimişti, să presupunem că îndelungatele consultări ale reprezentanţilor UE cu guvernarea de la Tiraspol s-au încununat cu anumite înţelegeri, care vizează în perspectivă reglementarea conflictului şi integrarea teritorială a statului. Nu cred, deoarece dispunem de declaraţia lui Vitalie Ignatiev, proaspăt numit „ministru de externe” transnistrean, din 7 decembrie curent, lansată ca replică la „Declaraţia Consiliului de miniştri al OSCE cu privire la statutul politic a Transnistriei”. Materialul are şi un titlu, respectiv: „Nimeni nu poate preveni reglementarea şi a impune părţilor o direcţie, în care aceste nu doresc să meargă”. Potrivit lui Ignatiev, documentul (Declaraţia OSCE- I. Lehu), a fost adoptată în afara formatului de negocieri, la care este parte şi Transnistria.” Astfel de declaraţii, afirmă Ignatiev, „nu apropie reglementarea”.
Din nou nu prea este prilej pentru concluzii pozitive. UE, RM, conservând regimul de preferinţe comerciale pentru regiune, au salvat-o de la degradare şi, posibil, de la o catastrofă. Reacţia o vedem în afirmaţia lui Ignatiev. Sunt ferm convins că, integral, noua componenţă a Sovietului Suprem va spijini acestă poziţie obraznică. Din nou sunt ratate posibilităţile reale de a obţine efecte reale şi nu declaraţii pustii.
Ion Leahu