Ion Leahu: Reanimarea noţiunii de butoi cu pulbere

Republica nerecunoscută se transformă în butoi cu pulbere la scara europeană. Teza aparţine lui Konstantin Sivcov, membru corespondent ai Academiei de Știinţe militare din Federația Rusă, doctor în ştiinţe militare.

Integral, materialul publicat în ediţia nr.43 (609) a ziarului din FR „Voenno-promăşlennîi curier” este dedicat problemelor electortale, însă încă nimeni din cei antrenaţi în proces nu a exagerat într-aşa o măsură – ca să nu spunem, fără nici o măsură. Autorul începe cu următoarea afirmaţie:  „În republica moldovenească transnistreană” se acutizează confruntările între puterea executivă şi cea legislativă, între preşedinte şi comunitatea de afaceri. Oricare alt conflict contemporan, fie cel din Ucraina sau din Siria, nu este agravat de posibilele altercaţii Rusia – NATO, într-attît de mult.

Comunitatea experţilor şi-a concentrat atenţia către Ucraina şi Siria, şi le-a scăpat că Ucraina şi Chişinăul brusc au înăsprit regimul traficului mărfurilor la hotare. Este evident din care motiv – acolo nu se trage şi evenimentele par mai mărunte, locale. Însă lucrurile, afirmă Sivcov, sunt absolut de o altă natură.

Consecinţele blocadei.

Urmează argumentarea, care o redăm integral, în special fiind mult impresionat de factura utilizată. Datele cu care operază Sivcov, categoric contravin celor ce au fost date publicităţii de către Misiunea OSCE încă la finele anilor 90, cînd au fost evacuate în FR mai multe eşaloane cu tehnică şi altă avere militară. Rapoartele, perfectate de militarii de la Misiunea OSCE în urma vizitelor la depozite, demonstrau că în teritoriu au mai rămas incomparabil mai puţine arme, armament, tehnică de luptă. Ce ar putea însemna această debandadă de „sinceritate”, manifestată de autor? Cu analiza şi versiunile venim îndată cum vă prezentăm datele. Sivcov declară, că agravarea situaţiei în Transnistria, ar putea condiţiona provocări la adresa securităţii naţionale ruseşti cu un grad incomparabil mai înalt ca Siria cu Ucraina luate împreună. În regiunea transnistreană este amplasat Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR), compus din: (aici Sivcov repetă datele, cu care operează „analiştii ruşi” în ultimul timp) un batalion de pacificatori (efectivul 400 persoane), se ocupă de opăeraţiunea de menţinere a păcii; două batalioane în componenţa unităţii militare 13962 (GOTR), 1500 persoane – (o cifră nouă, anterior se spune –pănă la 1200-I.L.), antrenaţi în asigurarea pazei depozitelor de la Colbasna. Oficial, potrivit declaraţiilor reprezentanţilot Districtului Militar de Vest al Ministerului Apărării al FR, gruparea militară rusească în RM este constituită din două batalioane: batalionul 92 şi batalionul 113. În cadrul batalionului 92 se află şi subunităţile de logistică. Cifra sumară a efectivului nu depăşea 1200 persoane. În această cifră se încadra şi efectivul detaşamentului de helicoptere şi al subdiviziunilor logistice. Datele lui Sivcov sunt de altă natură. 400 plus 1500 fac 1900, ce ar echivala cu efectivul a 6 batalioane, ori 2 regimente. Două regimente şi două batalioane, cum se afirma anterior, inclusiv în rapoartele  Misiunii  OSCE, sunt lucruri absolut diferite, din toate punctele de vedere.

Sivcov răstoarnă şi înformaţiile privind cantitatea şi conţinutul bunurilor militare, aflate în depozitul de la Colbasna. Comunitatea de experţi la acest capitol s-a ghidat de datele ofiţerilor Misiunii OSCE din RM, care, repet, au fost date peste cap de informaţiile lui Sivcov, potrivit căruia acolo ar fi concentrate: mai mult de 100 tancuri (potrivit OSCE, GOTR de tancuri nu dispunea, acestea fiind descompuse sau transmise trupelor transnistrene, de la 18 la 40 unităţi, însă nicidecum nu „mai mult de o sută”). Afară de 100 de tancuri, Sivcov ar fi găsit acolo 50 de Maşini blindate pentru infanterie; 100 de TABuri; 200 Complexe antiaeriene; complexe antitanc cu propriul sistem de circulaţie; sisteme de rachete „Grad”; o mulţime de piese de artilerie; 35 de mii de camioane şi şasiuri pentru acestea; 500 de unităţi de tehnică de geniu; 1300 tone de muniţii ingenereşti; 30 mii de mitraliere, pistoale-mitraliere şi alte tipuri de arme uşoare; 21 500 tone de muniţii (proiectile, bombe, mine, grenade, cartuşe), dintre care mai mult de 50% cu termenul de păstrare expirat. Ei, această listă face ceva lumină la capitolul „de unde”? Din raportul Misunii OSCE – numai că Sivcov, din anumite considerente, a apelat la lista care reflecta conţinutul iniţial a depozitelor, ce revine anilor 92-94. El a ignorat faptul că au avut loc evacuări, că 15-20 de eşaloane au plecat spre Rusia. A avut loc comercializarea ilegală a multor tipuri de armament, în special a rachetelor „Grad”. Foarte mult s-a cedat trupelor transnistrene. Da, preponderent ele conţineau tehnică de geniu, ingenerească, dar totuşi ceva a fost evacuat. Apoi, la Colbasna nu mai sunt tancuri, blindate, camioane. Preponderent sunt depozitate obuze, mine, muniţii, arme uşoare (mitraliere, pistoale-mitraliere, cartuşe). Deci, prima aberaţie a lui Sivcov, numerarul, conţinutul denaturat. Care ar fi scopul? Îl developăm, pornind de la aliniatul ce urmează.

Terminînd cu enumărarea „averii”, Sivcov patetic declară: „noi nu putem lăsa această regiune fără supraveghere, dat fiind faptul, că din populaţia de 500 mii de persoane, mai mult de 150 mii sunt cetăţeni ai FR. Asigurarea securităţii lor este datoria statului FR, consfinţită de Constituţie”. În caz, că cineva va comite o diversiune, sau ca urmare a unei negligenţe (se are în vedere depozitele de la Colbasna), consecinţele ar putea fi identice celor „ce au avut loc în urma bombardametului nuclear în  Hiroşima şi Nagasaki”, iar responsabilitatea îi va reveni Rusiei. Deci, a devenit clar – Sivcov ameninţă cu posibilitatea unor consecinţe grave şi prin asta justifică prezenţa militară a FR fără termen. Nu e deloc nouă afirmaţia. Noi sunt detaliile, în care, cum se ştie, se ascunde Michiduţă.

FR a avut posibilitate să evacueze acest depozit de 10 ori. Mai multe state europene la chemarea OSCE au format un fond special pentru evacuare sau distrugere pe loc a componenţei depozitelor. Ucraina a semnat un acord special care garanta tranzitarea nestingherită de către aceste eşaloane a teritoriului statului respectiv. Moldova s-a angajat să presteze vagoane. Cum am mai indicat, procesul s-a şi pornit, însă a fost stopat din două considerente. Prima. Smirnov nu a primit garanţii că va obţine partea sa din comercializarea valorilor, în caz că acestea părăsesc regiunea. Secundă. La Moscova s-au mai modificat poziţiile şi au apărut şi alte scopuri, legate de armament, depozituri, regiune. Această averie nu mai era privită doar ca sursă de venit, ci şi ca un instrument eficient de influenţă. Mai la concret, de şantaj.

Şi încă un moment: Sivcov atenţionează la posibilitatea deflagrării în urma unor intenţii duşmănoase sau a simplei negligenţe şi ameninţă cu „consecinţă” mai ceva ca în Japonia. Da, totul este posibil, şi este adevărat: majoritatea muniţiilor, minelor şi bombelor sunt la limita păstrării (termenul tehnic a expirat cu mulţi ani înainte). Însă, nu poate fi vorba de ceva asemănător cu Hiroşima, nici pe departe.  Doar în situaţia, în care toate 17 depozite subterane vor exploda într-un moment, doar în acest caz – practic imposibil – efectul ar fi unul groaznic. Şi totuşi, departe de Nahasaki. Cu atît mai mult, că odată cu învechirea muniţiilor, scade considerabil capacitatea explozibilului. Printre altele, ar fi o temă de discuţie aparte, poate cu prezentarea unui studiu academic, obiectiv, ce ar putea permite o polemică mai dură cu reprezentanţii Tiraspolului şi a Moscovei.

Desfăşurînd lanţul de sperietori, Sivcov concluzionează: Acţiunile comune ale Ucrainei şi a Moldovei în vederea instaurării blocadei, ar condiţiona o catastrofă economică pentru Transnistria şi izolarea de Rusia a GOTR. În caz că Ucraina mai înăspreşte regimul de tranzit, FR poate apare în faţa unei dileme: a „ceda” regiunea şi a recunoaşte înfrîngerea, ori a perfora barierile pentru a asigura „comunicaţiile”, aplicând toate metodele din dotare, înclusiv cele militare. Solicit atenţia la „consecinţele” primei variante, expuse de „academicianul” rusesc. „Acesta ar însemna integrarea sporită a „rmn” în Moldova cu o probabilă includere ai acestei în NATO, ce ar condiţiona majorarea pericolelor militare la adresa FR; o cădere bruscă a autorităţii Preşedintelui, guvernului şi a guvernării în ansamblu, creării condiţiilor pentru o destabilizare de proporţii a situaţiei şi, ca consecinţă, a unei explozii sociale.”

Evident că academicianul militar exclude categoric soluţionarea tuturor problemelor prin   evacuarea trupelor ruseşti şi reintegrarea teritorială a RM (indiferent de faptul că Moscova, oficial, nu a renunţat la teza integrităţii teritoriale a RM) şi se concentrează completamente la  cea secundă, la „operaţiunea militară, care va avea drept scop străbaterea accesului către Transnistria de pe litoralul Mării Negre”. Accentuăm, Sivcov din start exclude o cale paşnică, ce ar putea fi o reflexie a punctului de vedere oficial, dar ne-dat publicităţii.

Operaţiunea respectivă, potrivit lui Sivcov, „ar putea avea loc pe teritoriul Ucrainei sau a RM. În ambele cazuri aceste operaţiuni vor fi de o scurtă durată. Atât Kievul, cît şi Chişinăul, nu au cum replica desantului maritim rusesc. Însă, concomitent, devine inevitabilă imixiunea NATO în conflictul dat, ceea ce ar însemna confruntarea directă NATO–Rusia. Trupele alianţei nord-atlantice dispun de o prioritate în acest areal, ce ar condiţiona pierderea militară a Rusiei, care, pentru a evita o asemenea evoluţie, ar putea recurge la aplicarea armei nucleare”. Se declară atît de liber, de parcă ar fi vorba de o călătorie de distracţie…

Probabil, pornind de la caracterul apocaliptic a concluziilor prezentate, academicianul rusesc ne propune în calitate de argumentare, o analiză mai profundă a situaţiei în regiune. El recunoaşte, că în regiune are loc un conflict intern în care sunt implicate toate laturile puterii. Confruntările sunt declanşate atît între preşedinte şi Parlament, cît și între preşedinte şi businesul major – în special monopolistul local cartelul „Şerif”. Indiferent de inteţiile lui Sivcov de a tăinui conţinutul conflictului, el nu poate ascunde faptul că la mijloc e tentativa lui Şevciuc şi adepţilor acestuia de a adresa spre ei torentele financiare locale. În condiţiile cînd Ucraina nu „reacţiona” la activitatea fabuloasă de contrabandă, bani se adunau suficient pentru a asigura strictul necesar la buget şi a satisface poftele celor cu puterea. Aplicarea măsurilor de control au condiţionat scăderea volumului de venit, orientat la buget, ceea ce a condiţionat anumite acţiuni ale puterii, în special majorarea tarifelor la carburanţi, a ratei impozitelor, iar în unele cazuri şi secestrarea unui volum de acţiuni – ce a condiţionat schimbarea proprietarului. Eliminarea unor asemenea proprietari cum ar fi Alişer Usmanov a condiţionat scăderea investiţiilor externe pînă la 50%. 

Potrivit autorului, contradicţiile între reprezentanţii businesului, în special firma „Şerif” şi executivul regiunii, au atins un grad inadmisibil. Lumea de afaceri a ameninţat că va opri activitatea şi va disponibiliza mii de cetăţeni. Guvernarea a promis deschis aplicarea capacităţilor sistemului de reprimare. În Rusia, scrie Constantin Sivcov, mulţi observatori l-au susţinut pe Şevciuc, care le-ar fi arătat oligarhilor unde le e locul. Însă, iată momentul adevărului: consecinţă a acestor coliziuni, a devenit prăbuşirea completă a economiei regiunii. Deci, nu „blocada”, nu acţiunile RM şi a Ucrainei, ci lupta pentru torentele financiare în interior a format starea de criză şi consecinţele acesteia în Transnistria. Însă Sivcov, chiar şi din concluzia corectă, face prognoze false. Potrivit lui, „activizarea contradicţiilor între structurile puterii şi lumea  de afaceri va contribui la acutizarea tuturor probleme, factor de care neapărat vor intenţiona să profite adversarii. Nu se exclude ca destrămarea „rmn” ar genera pentru Rusia un şir de probleme şi provocări. Este mare posibilitatea tentativei RM de a relua controlul asupra regiunii, fapt care iar servi în calitate de permis pentru aderarea la NATO. Evident că, la rîndul său, vor demara altercaţiile cu GOTR, care realizînd prerogativele sale, va apăra suveranitatea RMN. Ca urmare, se vor declanşa conflicte armate de proporţii  NATO-Rusia”.

Pentru a evita o asemenea evoluţie a situaţiei, Sivcov propune:

– Restabilirea tranzitului a mărfurilor militare prin Ucraina;

– Asigurarea regiunii transnistrene cu cele necesare;

– Consolidarea relaţiilor la nivel de Soviet Suprem a Transnistriei şi Duma de Stat a FR;

– Aplicarea măsurilor ce sunt la dispoziţia FR, pentru a depăşi conflictul elitelor transnistrene.

Cheltuielele inevitabile pentru a realiza acest plan sunt incomparabil mai mici cu cele, care vor fi efectuate în caz de conflict armat cu NATO.

Academiceanul rus face o rezumare logică, însă apare întrebarea: Dacă este posibilă deraparea situaţiei la conflict armat între FR şi NATO, nu ar fi logic a contribui la integrarea teritorială a RM, la lichidarea regimului secesionist şi scăparea de o povară, cum este această regiune? Nu – o asemenea variantă nobilă nici pentru o clipă nu găzduieşte sistemul de gîndire a doctorului în ştiinţe militare rusesc Constantin Sivcov. Cum ar putea propune ca Rusia să se dezică de teritoriu, care îl rîvneşte în colonie? 

A tradus şi a comentat Ion Leahu.