Regiunea transnisteană a intrat pe ultima sută de metri a cursei electorale. Scrutinul planificat pentru decembrie curent, în calitate de super sarcină are misiunea de a decide cui îi revine puterea administrativă – actualei guvernări, în frunte cu Eugenii Şevciuc, sau cartelului “Şerif”, structură care a monopolizat o mare parte, ca să nu spunem integral, a economiei regionale.
Indiferent de faptul că alegerile “prezidenţiale” vor avea loc doar la finele anului viitor, cele “parlamentare” sunt destul de importante, odată ce “Sovietul Suprem” – parlamentul local despune de împuterniciri considerabile, care-i permit implicarea decisivă în probleme de principiu, cum ar fi forma de proprietate asupra valorilor în producere, comunicaţii, mass media, întreprinderi industriale, centrale energetice etc.
Mitingul din 7 noiembrie curent, organizat de partidul comuniştilor la Tiraspol şi consacrat celei de a 98 aniversare a revoluţiei din 1917, a decurs avînd ca teze de bază “naţionalizarea economiei”și “detronarea oligarhilor”. Ţinând cont că ideile comuniştilor sunt îmbrăţişate de populaţia de vîrsta a treia, care la moment constituie cel mai mare şi activ segment social, am putea presupune că rezultatele scrutinului nu mai sunt absolut previzibile ca de altă dată. Da, populaţia este pauperizată la infinit şi un colet cu produse alimentare de 2-3 kg, oferit de firma “Şerif” sau alt agent politico-economic, ar putea decesiv influenţa opinia alegătorului. Însă, în 2011 a fost ales nu Anatolie Kaminschii, favoritul Moscovei, ci E. Şevciuc, persoana aflată în desgraţie în capitala FR. Aceste “anomalii” şi alimentează scepticismul referitor la previzibilitatea rezultatelor scrutinului. Cu o singură excepţie – ca şi altă dată, nici o şansă de a accede în “legislativul” transnistrean nu au forţele promoldoveneşti, indifferent de faptul, există fizic acestea, sau nu.
Partenerii Republicii Moldova au contribuit considerabil la crearea condiţiilor pentru apariţia unor asemenea forţe şi, respectiv, perspective. UE a respins extinderea preferinţelor comerciale agenţilor economici transnistreni după 1 ianuare 2016. Ucraina a sistat circulaţia necontralată a mărfurilor prin segmentul respectiv a frontierei, ba a şi acceptat apariţia vameşilor moldoveni la un punct de control, transformându-l în unul mixt. În rezultat, regiunea a fost plasată în faţa unei dileme destul de severe. Ori acceptă condiţiile Acordului UE-Moldova de liber schimb şi devine parte component a Republicii Moldova, ori acceptă impozitarea respectivă a exportului în pieţele UE, ceea ce din start ar însemna cedarea indiscutabilă în faţa concurenţilor, şi falimentarea irecuperabilă.
Timp pentru a decide a rămas puţin şi conducerea regiunii a recurs la ultimile acţiuni pe care le mai poate efectua. Evident că prim pas a fost deplasarea lui E. Şevciuc la Moscova, cu intenţia de a obţine o careva clarificări.
Întîlnirea lui Şevciuc cu D. Rogozin, reprezentantul special al preşedintelui FR pentru Transnistria, a avut loc la 3 noiembrie curent. Potrivit datelor oficiale, s-a discutat situaţia care s-a creat în urma acţiunilor de presiuni asupra economiei şi transnportului transnistrean, comise din exterior de către Ucraina şi Moldova. În opinia lui D. Rogozin, consecințele unor asemenea acţiuni sunt deosebit de periculoase, ţinând cont de faptul că au loc în regiunea unde se concentrează contradicţiile între două părţi aflate în conflict (Moldova şi Transnistria), şi unde se efectuează operaţiunea de menţinere a păcii.
În contextul dat, am dori să accentuăm următoarele. Pornind de la situaţia economică, ar fi absolut firesc să vedem din partea lui Rogozijn intenţii de a influenţa pozitiv anume această latură. Declaraţiile funcţionarului rusesc sunt de altă natură. El spune că tratativele ar putea avea efect pozitiv, doar în condiţiile “păcii şi stabilităţii” în Transnistria – ceea ce nu poate fi asigurat în situaţia în care Ucraina şi Moldova limitează libera circulaţie a cetăţilor FR, plasaţi cu traiul în regiune; recurg la intentarea dosarelor penale funcţionariulor transnistreni, ce complică relaţiile economice externe a agenţilor din regiune – contribuind astfel, la “destabilizarea” situaţiei şi agravarea pauperizaţiei populaţiei. Vedem doar constatări şi ameninţări la adresa Ucrainei şi a Moldovei. Nici un cel mai mic pas spre căutarea compromisului.
Pentru a ambala acest rezultat sumbru în o promisiune de speranţă, s-a declarat că, în calitate de prioritate în relaţiile ruso-transnistrene pe viitor, va fi identificarea soluţiilor pentru stimularea exportului transnistrean pe pieţele tradiţionale din FR. Este destul de interesant de a vedea, care ar putea fi eficienţa acestor soluţii în condiţiile excluderii Ucrainei şi a Moldovei din procesul de elaborare ai acestora.
În condiţiile lipsei a informaţiilor veridice, pentru a contura acţiunile acestor parteneri, ne adresăm la cele indirecte. Ceva timp în urmă ziarul de la Chişinău “Nezavisimnaia Moldova”, porta-voce a partidului comuniştilor din RM, a găzduit un interviu cu Natalia Nichiforova, ex-vice-primministru pentru politica socială – considerată cea mai experimentată în anturajul lui E. Şevciuc. Aceasta a declarat că puterea va fi impusă a căuta compromise cu “Şerif”. Faptul, că asemenea declaraţii s-au făcut pentru presa din Chişinău – şi anume în presa comuniştilor, ar putea însemna anumite aşteptări de la această formaţiune politică. A specifica mai profund caracterul acestor aşteptări vom putea îndată cum se va desena “coaliţia” de guvernare în Parlamentul RM. La moment este clar altceva. Pentru a nu lăsa prea mult optimism referitor la atitudinea actualei guvernări către carterul “Şerif”, administraţia secesionistă a intentat mai multe dosare penale la adresa acestei structuri, drept acuzaţie invocănd “sustragerea fraudoloasă a surselor financiare din stat”. Noi acceptăm noţiunea de ”stat” cu privire la regiunea transnistreană doar în contextual situaţiei concrete, pentru a nu scăpa firul. Agenţia de ştiri “Novosti Pridnestrovia” ne fericeşte cu informaţia potrivit căreia ancheta îi atribuie “Şerifului” suspiciuni potrivit cărora aceasta din 2010 a încheiat 9 contracte fraudoloase cu agenţi economici, cu viză de reşedinţă în offshor-uri, în temeiul cărora au transmis acestor agenţi bani cashi în sumă de 254 464 946 dolari SUA. Banii, potrivit sursei, au fost obținuți ilegal, prin acţiuni de contrabandă, transportaţi în exteriorul “republicii”.
Deci, organele abilitate cunosc numărul şi conţinutul contractelor; firmele, cu care s-au încheiat aceste contracte; în ce timp şi cum s-au efectuat tranzacţiile. Evident, apare întrebarea – de ce nu s-a întreprins nimic pentru a nu admite sustragerea acestor sume? Pentru a da înţelegerea valorilor de care vorbim, vă declar că mulţi ani la rind bugetul regiunii nu a depăşit 100 milioane dolari SUA la capitolul cheltuieli, care niciodată nu a fost realizat mai deplin de 70% din simplul motiv că nu se adunau asemenea sume la buget. În cazul indicat, aproape 300 milioane, scoase nestingherit din “ţară” pe timpul guvernării lui Şevciuc. Nu se exclude că presingul financiar ar fi inventat pentru a convinge cartelul “Şerif” a fi mai induljent şi nu a submina administraţia actualului lider secesionist. Infracţiunea prevede ani grei de puşcărie, iar justiţia în regiune, în anumite cazuri, acţionează fulger.
Oricum ar fi, oficializarea de către autorităţi a sumei fabuloase de 254 milioane extrasă din regiune, demonstrează elocvent caracterul criminal a regimului şi al structurilor formate de acesta. În opinia noastră, noutatea ar fi trebuit să influenţeze situaţia în jurul regiunii.
Publicarea acestor fraude colosale, ar trebui – cel puţin în opinia noastră, să fie luată în consideraţie şi de partenerii noştri de dezvoltare. Cel puţin atîta timp cît va dura aşa numită anchetă şi problema „excrochării” va dispare din mass-media. Însă contactele Tiraspolului cu exteriorul continuă a fi realizate, indiferent de cele spuse. La 4 noiembrie curent Tiraspolul este vizitat de un grup de diplomaţi austrieci, în frunte cu Haidemaria Gurer, directorul departametului Europei de Est în cadrul Ministerului de Externe a Austriei şi Gerhard Reiwger – ambasadorul republicii alpine în Moldova. Oaspeţii au ţinut a se documenta la capitolul poziţia Tiraspolului în perspectiva preluării în 2017 de către Austria a preşidenţiei în OSCE. Evident, s-a atins şi complexul de probleme ce ţine de reluarea negocierilor în formatul 5+2. Ar fi foarte interesant de a obţine comentariile oficialilor de la Viena referitor la declaraţia făcută de Vitalie Ignatiev, ad interim „ministru de externe” al Transnistriei. Potrivit acestuia, Transnistria este cointeresată în contactele directe cu „partenerii” din Austria la cel mai larg spectru de probleme examinate. ”Considerăm că„colaborarea noastră reciprocă în contextul preşidenţiei Austriei în 2017 în OSCE va obţine un nivel mult mai înalt de actualitate şi importanţă”. Caracterizînd dinamicul procesului de negocieri, Ignatiev a declarat că datorită poziţiei destructive a RM, acesta nu înscrie careva succese. Reprimările Moldovei se reflectă negativ asupra relaţiilor Transnistriei cu exteriorul (în special cu Austria), subminînd proiectele comune, în special în domeniul ecologiei (ridicarea cîtorva tone de pesticide, rămase de pe timpurile sovietice, procesa cărui finalizare o încurcă doar Tiraspolul).
Reprezentanţa Austriei va da publicităţii informaţia cu privire la această întîlnire. Îndiferent cum va fi ea redactată, două lucruri rămân intacte. Primul – Transnistria există, este un factor, cu care se discută probleme de importanţă internaţională. A doua – negocierile se mişcă anevoios, datorită poziţiei destructive a Republicii Moldova. Chişinăul poate la rîndul său să dezmintă ştirea cît doreşte – autoritatea Austriei e mai influentă. Mai ales dacă, îndată după Austria, un comunicat de presă va fi publicat de şeful departamentului a Comisarului Suprem pentru refugiaţi în RM. La trei noiembrie curent şi acesta a vizitat Tiraspolul, urmărind scopul de a se documenta referitor la modul în care Transnistria cunoaşte practica mondială de asigurare a drepturilor refugiaţilor. Ignatiev a declarat oaspetelui că Tiraspolul deţine o experienţă bogată de conlucrare cu ONU şi structurile acesteia. Potrivit „ministrului” transnistrean, „Transnistria dispune de lotul necesar ale actelor normative, pentru a face faţă în domeniul dat”. Mai trebuie altă știre publică?, dacă părţile s-au despărţit declarînd disponibilitatea de a contacta pentru a aprofunda relaţile în aspectele de interes comun. Cei care consideră că aspectele ce vizează relaţiile externe, vizează prea puţin atitudinea populaţiei față de administraţie, greşesc. Fără îndoială, doar aceste două vizite vor completa considerabil segmentul proşevciuc la viitoarele alegeri.
Ar fi foarte interesant de a şti: organele internaţionale acreditate în Georgia, la fel atât de iresponsabil contactează regimurile separatiste în Abhasia şi Osetia de Sud?