Iulian CHIFU: Lipsa reintegrării în RM împinge Tiraspolul la faliment

“Aplicarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană în regiunea transnistreană face parte din războiul geopolitic împotriva Transnistriei, Rusiei şi aliaţilor săi”, a acuzat liderul separatiştilor transnistreni, Evgheni Șevciuk, dând în acelaşi timp asigurări că Tiraspolul “nu va trăda Moscova”. Într-un mesaj adresat cetăţenilor din stânga Nistrului, în contextul crizei economice cu care se confruntă regiunea şi al pretinselor “alegerilor parlamentare” ce urmează să aibă loc la 29 noiembrie, Șevciuk a acuzat Republica Moldova şi Uniunea Europeană că încearcă “să submineze statul şi viitorul ţării”, precum şi “independenţa economică” a regiunii separatiste.

În fapt, regiunea nistreană se îndreaptă spre faliment. Un lucru lesne de așteptat după ce economia sa este construită exclusiv pe alocări bugetare de la Moscova, circa 75% din buget, alocări care au fost diminuate drastic de la începerea aventurii în Ucraina. Apoi majoritatea sumelor care mențin regiunea se bazează pe neplata gazului către Moscova, trecut la datoria publică a Republicii Moldova, căreia centrala electrică de la Cuciurgan, privatizată ilegal către firma rusă RAO AES, îi revinde electricitatea produsă pe banii ei, odată ce gazul e trecut tot în contul datoriei Chișinăului față de Gazprom.

În fine, funcționarea regiunii separatiste, dar și acumularea unor averi importante ale liderilor din regiune se mai bazează pe subvenționarea masivă a produselor de larg consum, a celor energetice, dar și pe spălarea de bani și afaceri făcute cu potentați de la Chișinău și Kiev. Altfel spus, subminarea bugetelor Republicii Moldova și Ucrainei susține regiunea și averile potentaților de la conducerea ei. Odată cu blocarea tranzitului produselor accizabile pe zona separatistă și odată cu blocarea(în fapt limitarea dratică) a contrabandei din partea ucraineană către Tiraspol, și aceste sume au fost oprite să mai părăsească bugetele naționale pentru a alimenta separatismul pro-rus.

Mai nou, perspectiva ca la 31 decembrie regiunea separatistă să nu mai beneficieze de regimul preferențial de tarife cu UE, odată cu intrarea Republicii Moldova în acordul de liber schimb aprofundat și cuprinzător-DCFTA, face ca întreprinderile din regiunea separatist fie să se relocheze în dreapta Nistrului, fie autoritățile separatist să permită accesul și controlul autorităților legitime ale Republicii Moldova asupra operațiunilor financiare ale acestora pentru a evita subvențiile și a respecta regulile pieții. Adică integrarea agenților economici din regiunea separatistă în spațiul unic economic al Republicii Moldova, după ce deja cetățenii regiunii separatiste, într-o proporție covârșitoare, au revenit la actele de identitate oficiale emise de Republica Moldova pentru a beneficia de libera circulație. Rolul autorităților locale separatiste devine, astfel, unul decorativ, odată ce pierd controlul asupra cetățenilor și a companiilor mai mari de nivelul unui chioșc cu gogoși.

Aşa-zisul preşedinte de la Tiraspol a subliniat că noul regim de comerţ liber cu UE, care urmează să fie pus în aplicare în regiunea din stânga Nistrului începând cu ianuarie 2016, este parte a unui război geopolitic. “Preţul cedării noastre va fi pierderea statalităţii şi a libertăţii fiecărui locuitor al republicii moldoveneşti transnistrene. Indiferent de cum ne vor ameninţa, nu ne vor face să ne trădăm pe noi, să trădăm statul nostru sau Rusia”, a mai declarat Sevciuk.

Interesant este și faptul că, la Chișinău și Bruxeles, unii eurocrați chiar se gândesc să găsească formule pentru a prelungi situația curentă, adică să mențină excepțiile ce duc la supraviețuirea regimului separatist. În timp ce Ucraina a blocat circulația automobilelor neînregistrate oficial la Chișinău, misiunea OSCE de la Chișinău face presiuni la autoritățile legitime ale Republicii Moldova pentru a admite înregistrările în regiunea separatistă și circulația acestor automobile, cu acordul Chișinăului, peste hotare. Transpare evident că scopul nu este soluționarea conflictului, ci conservarea încetării focului și consacrarea separatismului nistrean, eventual organizat statal sau inclus federal în Republica Moldova.

 

Sursa: http://deschide.md/ro/news/editorial/20380/Iulian-CHIFU–Transnistria-%C3%AEn-vrie-lipsa-reintegr%C4%83rii-%C3%AEn-RM-%C3%AEmpinge-Tiraspolul-la-faliment.htm