Iulian Chifu: Cinismul Rusiei: statele amputate plătesc separatismul din buzunarele contribuabilului din Republica Moldova și Ucraina

Federația Rusă a reușit să producă un număr de scheme economice prin intermendiul cărora statele suverane independente în cadrul cărora a creat regiuni separatiste pro-ruse, apărate de armata rusă, sunt cele care plătesc pentru administrațiile separatiste.

 

În ambele cazuri, Republica Moldova și Ucraina, schema include achiziționarea de resurse energetice, electricitate sau cărbune.

 

În Republica Moldova, Centrala termoelectrică Cuciurgan, situată în stânga Nistrului, a fost privatizată de separatiști prin intermediari, către firma de stat rusă RAO-AES, componentă a sistemului energetic rus controlat de noii lideri ai Rusiei, siloviki, reprezentanții structurilor de forță, cei care l-au adus sau pe care i-a adus Vladimir Putin în pozițiile de putere. Astfel, centrala ia gaz din Rusia, gaz neplătit și adăugat la datoria Republicii Moldova, mai grav, gaz necontabilizat de nimeni, iar curentul electric este vândut în dreapta Nistrului, în regiunile administrate de autoritățile legitime de la Chișinău.

 

Din această schemă, Republica Moldova se înarcă cu datoriile la gaz, în timp ce, pe de altă parte, plătește energia electrică către Cuciurgan, la prețul cerut. Nu mai vorbim despre intermediari, prețul megawatului și cine încasează diferențele de preț, împărțite frățește între potentați din Rusia, de la Chișinău și Tiraspol, în adevărate scheme de furt din buzunarul cetățenilor Republicii Moldova cu câștiguri substanțiale la fiecare Megawat.

În cazul Ucrainei, noua schemă care finanțează separatismul vine din cărbune. Minele de cărbune sunt acum sub controlul separatiștilor ruși și a reprezentanților trupelor ruse din Donetsk și Lugansk, iar Ucraina cumpără cărbunele pentru producerea de energie termică de la separatiști. Aranjamentul, expus de către Volodymyr Omelchenko, directorul studiilor energetice la Centrul Razumkov din Kiev, finanțează existența administrațiilor separatiste și pe mercenarii, voluntariiși militarii ruși din regiune. Autoritățile de la Kiev au sub control 55 din cele 90 de mine de stat din Donbas. Cărbunele este folosit pentru producerea a un sfert din electricitatea din Ucraina și e vital pentru producția de oțel și încălzirea locuitorilor din orașe, care funcționează numai pe antracit, tipul de cărbune extras din abundență în regiunile estice.

Din septembrie, Ucraina primește lunar 600.000 de tone de cărbune în fiecare lună.

Prețurile sunt de 1.100 grivne (51 dolari) pe tonă plus valoarea adăugată și taxe, în timp ce o tonă este vândută în regiune cu între 600 și 800 grivne, deci autoritățile legitime și cetățenii ucraineni plătesc un preț cu între 50% și 90% mai mare decât cel din regiune. Nu mai vorbim despre faptul că acest tip de condiționare menține locurile de muncă ale localnicilor și produce resurse suplimentare celor aflate în general în sistem.

Mai trebuie menționat că, atât în cazul Cuciurgan, cât și în cazul Donbas, tehnologia utilizată este de foarte proastă calitate, cu o eficiență redusă, pierderi mari, în condițiile în care, de exemplu, o centrală alternativă pe gaz are dimensiuni și randament mult mai bun dacă e modernă și cu randament mare. În privința cărbunelui, activitatea minieră a fost întotdeauna subvenționată de către statul ucrainean, astfel încât întreaga Ucraină plătea pentru susținerea estului “industrializat” și continuă să o facă azi susținând cu plata fiecărei tone de cărbune, separatismul pro-rus din Est.

 

Sursa: http://www.evz.ro/cinismul-rusiei-statele-amputate-platesc-separatismul-din-buzunarele-contribuabilului-din-republica-moldova-si-ucraina-pulsul-planetei.html