KGB-ul transnistrean recomandă transnistrenilor să nu participe la acțiuni de protest, organizate de formațiunile politice de la Chișinău și să se abțină de la călătoriile în Chișinău, pentru a evita eventuale provocări, se scrie într-o notă al KGB-ului de la Tiraspol.
Potrivit structurii de forță, în ultima vreme s-au înmulțit tentativele de atragere a cetățenilor transnistreni în protestele anumitor formațiuni politice din RM.
Amintim că de câteva săptămâni, în Chișinău are loc un protest organizat de Platforma Civică „Demnitate și Adevăr”. Susținătorii și simpatizanșii DA au instalat câteva sute de corturi în Piața Marii Adunări Naționale.
Ieri, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Partidul Nostru, au organizat un miting în centrul capitalei, unde au cerut demisia actualei guvernări și demisia președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.