10.09.2015: Tiraspol AMENINŢĂ că va interzice accesul în regiune a maşinilor înregistrate în dreapta Nistrului

Autorităţile de la Tiraspol ameninţă că vor interzice accesul în regiune a automobilelor înregistrate în dreapta Nistrului. Despre acest lucru a anunţat reprezentantul politic din partea Tiraspolului, Nina Ştanski, în cadrul întrevederii cu vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov. 

Reacţia lui Ştanski vine după ce Poliţia de Frontieră a anunţat că, din 1 septembrie, proprietarii maşinilor cu numere de înmatriculare transnistrene nu mai au dreptul să iasă din ţară.

Pretinsul ministru de externe de la Tiraspol susţine că această atitudine este iraţională şi va afecta procesul de negocieri.

Autoritățile de la Chișinău au replicat că decizia este în conformitate cu regulamentele rutiere şi convenţiile internaționale, iar în acest fel este eliminată evaziunea fiscală.

“Este o revenire la o normă care a funcţionat înainte de 2009 şi în cadrul unei atmosfere de relaxare , de îmbunătăţire a relaţiilor dintre Tiraspol şi Chişinău s-a făcut o excepţie de la această normă, dispoziţia despre care vă spuneam repune în funcţiune norme existente şi fireşti”, a a menţionat vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov.

 

Sursa: http://www.publika.md/tiraspol-ameninta-ca-va-interzice-accesul-in-regiune-a-masinilor-inregistrate-in-dreapta-nistrului_2396831.html