Membrii delegației autoproclamatei republici Osetia de Sud, care au participat la parada militară de la Tiraspol, dedicată pretinșilor 25 de ani de independență ai rmn, au fost expulzați ca indezirabili, aplicându-li-se interdicție de a intra în Moldova pe o perioadă de zece ani. În cadrul verificărilor, asupra acestora a fost descoperit și proiectul unui „acord de colaborare” între cele două pretinse state, inclusiv în domeniul militar, scrierealitatea.md.
Din componența delegației Osetiei de Sud, pe aeroportul din Chișinău ar fi fost stopați și expulzați din țară Igor Kociev, deputat în Parlamentul Osetiei de Sud și Kazbulat Țhovrebov, pretins ministru osetin al Afacerilor Externe.
În procesul verificărilor, asupra acestora a fost descoperit un proiect al Acordului de „prietenie și colaborare” între autoproclamatele Osetia de Sud și republica moldovenească nistreană. Una din clauzele proiectului prevedea „cooperarea în domeniul militar, inclusiv pe linia structurilor de apărare”. „Părțile vor analiza posibilitatea desfășurării unor antrenamente comune și schimb de exeperiență în domeniul militar”, se mai arată în document.
Deschide.md aminteşte că iniţial vice-premierul Victor Osipov, a cerut structurilor de forţă de la Chișinău să manifeste loialitate și să nu creeze probleme delegaţiilor, care vor veni, la ceremoniile organizate mâine la Tiraspol.
A doua zi după publicarea articolului nostru, lucrurile au căpătat brusc o altă întorsătură. Biroul pentru Reintegrare al Guvernului a emis un comunicat prin care a calificat manifestațiile desfășurate pe 2 septembrie curent la Tiraspol ca fiind orientate spre subminarea principiilor recunoscute de comunitatea internațională de suveranitate, independență și integritate teritorială a Republicii Moldova.
Astăzi, ministrul Apărării, Anatol Şalaru a anunţat că va cere explicaţii de la Ambasada Rusiei în Moldova, după ce un ataşat militar rus participat la parada de la Tiraspol. Anatol Şalaru zice că acest gest este unul neprietenesc din partea Moscovei.