Ostaticii grafiei chirilice
Summit-ul UE de la Vilnius a crescut interesul faţă de Republica Moldova. Echipele de jurnalişti străini nu mai contenesc să vină aici. Nu vor întâlniri oficiale. Analizează Moldova şi oamenii ei. Vor să vadă cât de mult ne asemănăm şi dacă nu cumva suntem periculoşi pentru UE. La plecare, la aeroport, mă bat pe umăr şi emit „sentinţa”: „Prea multă confuzie!”. La Chişinău – destul de numeroşi politicieni sunt care apără „limba moldovenească” de limba română în limba rusă. În stânga Nistrului – limba română se predă cu grafie chirilică. Încălcându-se drepturile fundamentale – creşte încă o generaţie cu mentalitatea deformată. ONG-iştii nu văd nici un indiciu despre existenţa vreo unui plan de stat care ar opri sau diminua amploarea acestui proces.
În stânga Nistrului se întâmplă lucruri stranii chiar şi pentru cei de pe malul drept care nu merg prea des în raioanele de est ale Republicii Moldova. În autoproclamata „rmn” (republică moldovenească nistreană) funcţionează numai 8 instituţii de învăţământ cu predare în alfabet latin, respectiv subordonate autorităţilor centrale constituţionale. Majoritatea sunt în limba rusă (122 şcoli), doar 3 în limba ucraineană şi 32 de şcoli în română/moldovenească cu grafie chirilică.
Unelte de îndoctrinare
În toate şcolile fâlfâie steagul unei republici nerecunoscute de nimeni. La intrare, pe pereţi au porterul imens al şefului grupării separatiste Evghenii Şevciuk, dar şi poveţe despre patriotism, copiate din cărţile lui Lenin şi toată simbolica sovietică a statului-fantomă, în mare parte depăşită de istorie. Nu lipseşte nici „imnul Transnistriei” care începe cu cuvintele: „Trăiască Nistrenia-mamă…” – un pachet întreg de îndoctrinare a tinerei generaţii, copiat de la sovietici. Toate vin să-l convingă pe elev că Transnistria e ţară, Şevciuk e preşedinte, Moldova e duşmanul numărul 1, iar Rusia e prietenul care trimite generos ajutoare.
În unele şcoli are loc înlocuirea vechiului sistem de încălzire cu unul nou. Ţevile şi caloriferele sovietice sunt înlocuite cu instalaţii moderne turceşti. Totul pe banii Rusiei. Banii nu sunt transmişi în mod transparent şcolilor pentru reparaţii, ci sunt alocaţi printr-un program „prezidenţial”, aşa încât şi Evghenii Şevciuk să culeagă din această donaţie lauri de lider grijuliu. Printr-un alt program „prezidenţial” profesorilor le-au fost mărite salariile. Tot din banii generoasei Rusii.
„Atât am putut salva”
Ciudat, dar dascălii nu fug de jurnalişti. Ce-i drept nu se prea lasă fotografiaţi, iar ca să poţi avea o discuţie sinceră cu ei, nu trebuie să-i întrebi numele. „Ştim că unii de peste Nistru ne vorbesc de rău. Da, noi suntem conştienţi de faptul că tolerăm anumite neadevăruri, atârnăm pe pereţi tot felul de slogane de care ne este ruşine. Cel puţin unora dintre noi. Dar ce putem face? De noi nimeni nu are nevoie. Ne-au abandonat aici. Suntem ca nişte ostatici. Da, nu e normal să studiezi limba română în grafie chirilică. Când se îneacă o corabie, salvezi cât poţi. Noi atât am putut salva”, ne-a spus unii dintre profesorii care am discutat pe parcursul mai multor întâlniri, din motive leste ne înţeles, ei ne-au cerut să le păstrăm anonimatul.
În unele localităţi, după lecţiile de la şcoală, periodic merg unii şi la alte lecţii. Se adună pe la casele elevilor, iar profesorii vin le şi predau în limba română cu grafie latină în baza unor manuale ale Ministerului Educaţiei al R.Moldova, trecute pe furiş peste pretinsa vamă transnistreană. Nu o fac din convingeri politice sau patriotice faţă de ţara care i-a abandonat, ci pentru că sunt conştienţi, ei şi părinţii lor, că viitorul nu mai poate fi unul sovietic, cu grafie chirilică, iar şansa de a evada din lagărul separatist este de a accede la studii post-liceale la Chişinău. Grafia chirilică nu mai este utilizată nicăieri. Deci, în lipsa unor alternative, de multe ori le este mai convenabil să accepte mai degrabă studii la o şcoală rusă, care sunt mult mai dotate.
„Încercăm să ne agăţăm de orice aţă, ca să le oferim măcar lor un alt viitor. Nu e deloc uşor să convingi un elev, care s-a născut şi a copilărit aici, că ţara lui e Moldova, nu Transnistria, că altele (decât cele din holul şcolii) sunt simbolurile statale pe care trebuie să le respecte. În pofida eforturilor noastre, ei pleacă din şcoală cu nişte obişnuinţe deformate. Imaginaţi-vă: în şcoală li se cere să cânte, la careuri, un imn… al nimănui despre „Nistrenia-mamă”. Se duc în armată şi jură credinţă cui?… Transnistriei separatiste. Asta nu poate rămâne fără consecinţe”, susţin profesorii.
Chişinăul neputincios
Vicepremierul Tatiana Potâng, responsabil de probleme sociale în Guvernul central de la Chişinău, ne-a spus că autorităţile constituţionale nu pot administra şcolile din stânga Nistrului, deoarece accesul la ele le este îngrădit de către forţele separatiste. „Nu vor să ne spună nici măcar câţi elevi învaţă la aceste şcoli. Refuză absolut orice contact cu noi. Am reuşit să atragem în circuitul legal 8 şcoli de peste Nistru (aici se predă în baza grafiei latine – n.n.) care, ştiţi bine, sunt terorizate permanent. Din această cauză mulţi părinţi renunţă şi îşi mută copiii la şcolile administrate de separatişti. Pentru elevii din celelalte şcoli am facilitat la maximum accesul la studii post-liceale pe malul drept al Nistrului. Toate negocierile se blochează în componenta politică a soluţionării diferendului transnistrean. Directorii acestor şcoli se tem să discute cu noi inclusiv la telefon”, ne-a spus Tatiana Potâng.
Experţii organizaţiei „Promo-LEX” care monitorizează cazurile de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană susţin, însă, că acţiunile autorităţilor constituţionale în regiunea transnistreană sunt invizibile şi descurajante pentru cei care ar îndrăzni, să adopte o altă poziție în public față de regimul ilegal. ,,Are dreptate Dna Potâng, oamenilor le este frică să discute cu reprezentanții Statului mai ales la telefon, care cu siguranță se interceptează. Dacă cei din Tiraspol ar afla despre astfel de discuții, profesorii ar fi învinuiți de ,,trădare de Patrie,, sau li s-ar înscena conflicte de muncă. Drept rezultat, în ambele scenarii profesorii și-ar pierde locul de muncă, care le asigură un minim necesar de supraviețuire. De ce ar risca și care ar fi finalitatea unor astfel de discuții cu autorităților. Experiența ne demonstrează că în astfel de situații autoritățile nu oferă nici un suport victimelor din regiune. În lipsa unei politici complexe a Statului de susținere a locuitorilor din regiune, totul este și pare confuz”, ne-a declarat Ion Manole, directorul Asociației ,,Promo-LEX”.
Incidentul de acum o săptămână de la liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol (una din cele 8 instituţii cu alfabet latin), când miliția locală a invadat instituţia şi au interogat directorul, scoate la iveală un paradox: forţele represive îşi arogă drepturi de autoritate legală (interoghează, percheziţionează, întocmesc procese verbale) în timp ce autorităţile constituţionale nu aplică legea și nu respectă procedurile legale obligatorii. Nu întotdeauna identifică persoanele care încalcă Legea, intrând abuziv în clădirea liceului. Nu sunt citați la procuratură. Culmea, miliţia locală pune presiuni administrative și financiare asupra administraţiei liceelor.
Interviu cu directorul executiv al Asociaţiei „Promo-LEX”, Ion Manole:
– Unde credeţi că s-a greşit de s-a ajuns la această stare de anormalitate, când copiii din regiunea transnistreană sunt nevoiţi să înveţe limba română în baza grafiei chirilice?
– După războiul moldo-rus din 1992, administrația separatistă a forțat toate instituțiile de învățământ din regiune să revină la alfabetul chirilic. Au fost numeroase tentative ale unor colective de pedagogi sau părinți și elevi, care au încercat să apere dreptul lor de a studia conform programului educațional constituțional și de a rămâne în câmpul legal educațional. Însă, din cauza indiferenței și incompetenței autorităților constituționale oamenii au cedat presiunilor, intimidărilor și persecuțiilor la care au fost supuși direct sau indirect de către cei ce au preluat controlul asupra Est-ului țării. În calitate de exemplu o să invoc cazul a 4 școli din raionul Grigoriopol, care prin 1999-2000 au cerut să li se permită să revină sub jurisdicția autorităților constituționale. O singură instituție a reușit acest lucru (actualul Liceu Teoretic ,,Ștefan cel Mare și Sfânt” evacuat ulterior într-o altă localitate). Reprezentanţii celorlalte trei instituţii au cedat după numeroase presiuni şi intimidări, iar autorităţile constituţionale s-au limitat la enunţarea unor declaraţii cu caracter politic. După aceste riscuri asumate în zadar de către locuitorii din Transnistria şi mai ales după atacurile asupra instituţiilor respective în 2004, nu s-au mai înregistrat solicitări de a trece de la alfabetul chirilic la cel latin.
– Există, totuşi, 8 şcoli în regiunea transnistreană unde grafia latină a supravieţuit. De ce în cazul lor s-a putut, iar în cazul altor şcoli de limbă română – nu?
– În cazul acestor şcoli s-a reuşit doar datorită curajului şi insistenţei părinţilor, elevilor şi mai ales a profesorilor acestor 8 instituţii de învăţământ. Pe parcursul ultimilor 10 ani am avut ocazia să discut sau să particip la diverse discuţii despre problemele şcolilor. Uneori chiar am avut impresia că pentru unii funcţionari de la Chişinău ar fi mult mai simplu dacă administraţiile şcolilor ar accepta să treacă sub controlul administraţiei de facto, scutindu-i astfel de eforturi, probleme şi critici. Adevăraţii luptători pentru dreptul la educaţie în Est-ul Republicii Moldova sunt profesorii celor 8 instituţii de învăţământ (Liceul „Alexandru cel Bun”, Tighina; Liceul „Ştefan cel Mare”, Grigoriopol; Liceul „Lucian Blaga”, Tiraspol; Liceul „Evrica”, Rîbniţa; Liceul „Mihai Eminescu”, Dubăsari; Gimnaziul Corjova, Dubăsari; Gimnaziul Roghi, Dubăsari; Gimnaziul Internat pentru copii orfani, Tighina). Anume directorii, profesorii și părinții de acolo sunt cei care au rezistat numeroaselor acțiuni de intimidare, persecutare și amenințare.
– Conform datelor OSCE, în ultimii ani, numărul copiilor la cele 8 şcoli cu predare în baza grafiei latine din regiunea transnistreană a scăzut de la 5.500 la numai 1.500. De ce pleacă copiii din aceste şcoli? Şi unde se duc?
– În general numărul elevilor în întreaga R. Moldova scade constant în ultimii ani, însă atât de dramatică este situaţia numai în instituţiile persecutate din stânga Nistrului. Hărţuirea şi intimidarea părinţilor, dar şi frica multor părinţi de a lăsa copiii lor să înveţe într-o instituţie aflată permanent sub presiune sunt principalele motive pentru care numărul elevilor scade. De asemenea, constatăm şi o scădere a numărului de persoane care gândesc liber. În ultimii 20 ani a crescut o altă generaţie, influenţată şi educată de propaganda locală – o generaţie care nu cunoaşte realităţile şi care respinge orice idee de reintegrare. Familiile tinere nu-şi pot imagina ca odraslele lor să studieze în grafia latină. Totodată, probabil cea mai evidentă cauză a scăderii numărului de elevi în aceste școli este micșorarea dramatică a numărului de vorbitori ai limbii române în acest teritoriu – o consecinţă a politicii dure de rusificare a populației. Deși sunt oficial declarate 3 limbi „oficiale” (moldoveneasca/româna, rusa şi ucraineana) în regiune nu funcționează decât limba rusă.
– Ce şanse de a se integra în circuitul educaţional post-liceal al Republicii Moldova au copiii care studiază în şcolile cu grafie chirilică din regiunea transnistreană?
– Deocamdată şansele sunt destul de reale, deoarece autorităţile constituţionale au creat totuși condiţii accesibile de integrare şi adaptare pentru toţi cei care doresc să studieze ulterior în instituţiile constituţionale. Însă, situaţia se schimbă. Apar aspecte conflictuale între cei din regiunea transnistreană care au studiat în cele 8 instituţii de învăţământ cu grafie latină şi cei ce au studiat în instituţiile subordate regimului separatist, deoarece unii abuzează de beneficiile oferite de Chişinău, în timp ce alții sunt revoltați de acest lucru.
– În regiune, în unele școli Rusia finanţează modernizarea sistemului de încălzire, iar unele state Occidentale și instituții internaționale la fel oferă sprijin financiar pentru diverse necesități ale școlilor. De ce nu face asta Chişinăul?
– Pentru că mulţi funcţionari de la Chişinău nu au nici cea mai vagă idee despre situaţia reală din teren. Iar dacă nu cunosc problemele şi situaţia reală, nu au cum să poată analiza situaţia şi nu pot veni cu propuneri eficiente. Noi am constatat că unii dintre ei nici nu sunt capabili să înțeleagă sensul recomandărilor venite din partea societății civile, din partea locuitorilor din regiune sau a unor instituții internaționale. Finanțarea unor obiective sociale în regiunea transnistreană trebuie ţinută în vizor de către autoritățile constituționale, însă toate aceste proceduri trebuie efectuate conform prevederilor legislației naționale și cu implicarea/participarea structurilor constituționale.
– Cum putem readuce într-un câmp al normalităţii acele şcoli?
– Dacă vorbim de școli, atunci Ministerul Educației de la Chișinău trebuie să analizeze fiecare aspect – de la conținutul manualelor, metodologiile de predare, respectarea drepturilor fundamentale ale elevilor, părinților și profesorilor până la asigurarea și dotarea minimă a instituțiilor de învățământ din regiune, pentru a asigura condiții minime și egale tuturor elevilor și profesorilor, locuitori și cetățeni ai teritoriului de care sunt responsabili, fără nici o excepție sau discriminare. Numai o analiză sub toate aspectele a situației poate genera o listă de pași concreţi necesari pentru revenirea la normalitate. O minune nu poate apărea fără înțelegerea profundă a lucrurilor și fără efort coordonat.
– „Promo-LEX” reprezintă la CEDO interesele copiilor şi părinţilor şcolilor româneşti atacate şi devastate de forţele separatiste în 2004. Ce implicaţii ruseşti s-au constatat în evenimentele de atunci?
– Principala concluzie a Curţii este faptul că regimul separatist nu ar fi putut supravieţui fără sprijinul continuu de natură militară, economică şi politică din partea Federaţiei Ruse. Regretabil este faptul că Rusia continuă politica dublelor standarde. Pe de o parte declară că recunoaşte şi respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a R.Moldova, iar pe de altă parte intervine brutal, obraznic şi ilegal în treburile interne ale statului nostru, contribuind astfel la încurajarea şi tolerarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale a unui număr mare de persoane din R.Moldova. După condamnarea Rusiei în dosarul şcolilor (Catan s.a. c. Moldova şi Rusia) prin care a fost obligată să achite peste un milion de Euro celor 170 de victime, mulţi locuitori ai regiunii au sperat că Rusia îşi va tempera agresivitatea şi va cere administraţiei separatiste să respecte drepturile fundamentale ale omului. Cu regret, constatăm că Rusia mai degrabă este dispusă să achite anumite despăgubiri decât să respecte drepturile omului şi propriile angajamente internaţionale.
– Zilele acestea miliţia locală a descins din nou la liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol. Se pare că forţele separatiste folosesc aceste şcoli ca pârghie de presiune asupra Chişinăului. Cât de mare este pericolul ca scenariul din 2004 să se repete acum?
– Instituţiile de învăţământ subordonate autorităţilor constituţionale rămân cele mai nevralgice pârghii pentru destabilizarea situaţiei. Şcolile, adică profesorii, elevii şi părinţii lor rămân ostaticii regimului separatist, iar acest lucru este grav, inadmisibil chiar, în condiţiile în care sunt implicaţi diverşi actori: OSCE cu mandat foarte clar, Ucraina care poate şi trebuie să ajute la detensionarea situaţiei şi la rezolvarea problemei. Îmi permit să cred că situaţia de astăzi este o consecinţă a incompetenţei de care au dat dovadă, pe lângă autorităţile constituţionale ale R.Moldova, unii actori implicaţi în identificarea soluţiilor: în primul rând Rusia şi OSCE. Cum altfel putem explica faptul că după 20 ani de presupuse negocieri, încă nu există nici un instrument de apărarea a drepturilor celor aproximativ 500 mii de locuitori rămași în regiune? Nu a existat și nu există un instrument de monitorizare a situaţiei sub aspectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Dacă ne referim concret la noile presiuni asupra școlilor, credem că este o consecință a unor recomandări neinspirate, ce se regăsesc într-un raport OSCE. În ianuarie 2013 acestor 8 instituţii de învăţământ, contrar legislaţiei naţionale şi constatărilor Curţii Europene, li s-a recomandat să se înregistreze. Se considera că prin obligarea şcolilor de a se înregistra la Tiraspol, presiunile asupra acestor instituţii de învăţământ vor scădea în intensitate sau vor dispărea. Din start am prevăzut un risc sporit pentru o astfel de procedură şi am rugat pe cei de la OSCE să nu recomande propuneri, care ar complica situaţia acestor instituţii. Astăzi, şcolile sunt sub presiune din nou, iar motivul este faptul că acestea sunt înregistrate şi respectiv trebuie să respecte condiţiile impuse de către administraţia de facto.
Mai mult ca atât, o astfel de procedură este ilegală din punct de vedere juridic, deoarece instituţiile respective sunt instituţii de învăţământ, înregistrate conform legislaţiei naţionale şi Legea nu prevede un alt statut sau o altfel de înregistrare pentru ele pe teritoriul R.Moldova.
Acest material a fost elaborat în cadrul Proiectului „Suport Instituțional Program Drepturile Omului” implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar oferit de Civil Rights Defenders din fondurile Sida.
Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău
Sursa: http://promolex.md/upload/ebulletin/ro/nr78_1387187925ro_.pdf