Stratfor: Calea de rezervă a trupelor ruseşti pentru a ajunge în Transnistria. Kievul declară război Moscovei?

Experţii Stratfor estimează că o eventuală interzicere a zborurilor ruseşti de către Kiev ar reprezenta o declaraţie de război împotriva Rusiei, iar instalarea sistemelor de rachete antiaeriene S-300 la graniţa cu Transnistria creează toate condiţiile pentru apariţia unei astfel de situaţii.

Potrivit analizei Stratfor, Ucraina intenţionează să instaleze sisteme de rachete antiaeriene de tip S-300 în regiunea Odesa, în apropiere de frontiera cu regiunea transnistreană, conform unui raport publicat pe 10 iunie. Retorica privind suportul Rusiei acordat teritoriului separatist al Republicii Moldova a devenit tot mai agresivă în condiţiile în care teritoriul capătă o tot mai mare importanţă în contextul impacului dintre Rusia şi Occident. Teritoriul situat între Ucraina şi cel propriu-zis al Moldovei a devenit important pentru Rusia şi Occident în încercarea de a îmbunătăţi poziţia privind securitatea şi pârghiile politice în competiţia pentru sfera de  influenţă de la periferiile fostelor state sovietice.

Cu alte cuvinte, nu este vorba despre un conflict militar imediat între Ucraina şi Transnistria, dar prezenţa militară rusă în teritoriul separatist este un factor important în competiţia dintre Rusia şi Occident. Staţionarea sistemelor aeriene de apărare în regiunea Odesa a Ucrainei va afecta deplasarea şi rotaţia trupelor în Transnistria, în special de când tranzitarea acestora este interzisă pe teritoriul ucrainean. Anterior, Rusia avea două căi separate de acces pentru completarea şi rotaţia forţelor militare din Transnistria: pe cale terestră, prin Ucraina, şi pe cale aeriană, prin capitala Republicii Moldova, oraşul Chişinău, de unde îşi urmau drumul pe cale terestră spre Transnistria. Astfel, accesul pe teritoriul ucrainean a fost interzis. Calea de acces prin Republica Moldova este cea mai sigură acum: Moldova nu a recunoscut teritoriul separatist şi evident că este îngrijorată de staţionarea trupelor ruseşti în Transnistria. Astfel, din forţele armate ale Rusiei, Transnistriei şi Moldovei, care staţionează în regiune, militarii ruşi au făcut cale întoarsă de la Aeroport după ce au ajuns la Chişinău. Până acum, aceste restricţii prevăzute pe suport logistic nu au redus din forţele militare ruse prezente în Transnistria, scrie Stratfor.

Potrivit Stratfor, o pistă aeriană de decolare de la Tiraspol permite Rusiei să stabiliească o punte aeriană care pentru deplasarea trupelor, echipamentului şi proviziilor în teritoriul separatist. Deşi pista de decolare este într-o stare deplorabilă, avionele de pasageri au folosit-o în ultimii câţiva ani, demonstrând că aceasta poate primi şi avioane robust militare de tip cargo. Mai mult, Rusia a limitat sumele alocate pentru proviziile soldaţilor ruşi din Transnistria. În ceea ce priveşte necesităţile pentru consum şi combustibil, trupele formate din cei 1.400 de soldaţi se bazează mai mult pe resursele locale de aprovizionare.

„Principalul motiv pentru care Rusia are nevoie de o rută aeriană suplimentară este de a efectua rotaţia trupelor şi, în cazul unei eventuale crize, este de a consolida forţele militare din Transnistria şi pentru a livra echipament şi tehnică militară din regiune. Calea pe care am numit-o „podul aerian” însă ar putea fi contestată”. Astfel, în intenţia de a ajunge în Transnistria, Rusia trebuie să traverseze un spaţiu aerian străin. „Cea mai directă cale este prin traversarea spaţiului aerian al Ucrainei, deasupra regiunii Odesa. Un traseu mai lung vizează tranzitarea speţiului aerian al României şi al Republicii Moldova. Iată de ce instalarea sistemelor de apărare aeriană S-300 ale Ucrainei la graniţa cu Ucraina contează pentru Rusia”. Experţii Stratfor estimează că o eventuală interzicere a zborurilor ruseşti ar reprezenta o declaraţie de război împotriva Rusiei. „Instalarea sistemelor S-300 creează toate condiţiile pentru apariţia unei astfel de situaţii”, conchid experţii internaţionali.

 

Sursa: http://adevarul.ro/moldova/politica/stratfor-calea-rezerva-trupele-rusesti-ajunge-intransnistria-kievul-declara-razboi-moscoveic-1_559fe13ff5eaafab2c6fc880/index.html