(Subiectele privind rezultatele anului 2013, reglementarea conflictului transnistrean, precum şi atitudinea Transnistriei faţă de asocierea RM cu UE, au fost abordate în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate agenţiei „INFOTAG” de ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, Nina Ştanschi).
Partea I. Preşedinţia Ucrainei în cadrul OSCE a influenţat pozitiv reglementarea conflictului transnistrean.
„INFOTAG”: Observatorii asociau venirea la putere a lui Evgheni Şevciuc cu realizarea unui progres în domeniul reglementării conflictului transnistrean. Inițial, totul decurgea anume în această direcție – lansarea legăturii feroviare, reluarea întrevederilor reprezentanţilor politici şi a negocierilor în formatul „5+2”. Însă aceste realizări au fost suficiente doar la început, acum observăm că situaţia nu s-a schimbat spre bine, ba chiar s-a înrăutăţit. De ce?Nina Ştanschi: Negocierile, reluate în 2011, după o întrerupere de şase ani, nu au putut da rezultatele aşteptate într-o perioadă atât de scurtă. Fiecare rundă de negocieri reprezintă o încercare de identificare a căilor de depăşire a divergenţelor şi nimeni nu a garantat că acest lucru poate avea loc o dată la două luni sau că, în general, poate fi înregistrat. Prin urmare, eu nu am utilizat niciodată astfel de formulări pentru a aprecia procesul de negocieri.
În acelaşi timp, trebuie să accentuez că potenţialul, care a putut fi realizat în decursul a doi ani, nu a fost utilizat măcar nici pe jumătate, fapt atestat de numărul de iniţiative, care se află pe masa de negocieri, şi a celor, care încă nici nu au fost discutate.
În ceea ce priveşte reluarea transportului feroviar, consider că, acest rezultat al interacţiunilor dintre Transnistria şi Moldova este un exemplul cum poate fi identificat un compromis şi cum interesele oamenilor şi ale agenţilor economici pot fi puse mai presus decât divergențele politice. În anul 2013, la iniţiativa Tiraspolului, cooperarea în domeniul feroviar a fost prelungită cu un an, fapt ce atestă viabilitatea „tacticii paşilor mici”, când se identifică soluții în privinţa problemelor social-economice. Aceasta oferă o bază solidă pentru continuarea relaţiilor.
Nu aş vrea să afirm că ”situația nu doar că nu s-a îmbunătățit, ba chiar s-a înrăutăţit”. Cu regret, există sectoare, unde se aplică o astfel de apreciere. Între timp, am progresat în privinţa liberei circulaţii, iar recenta parafare, în cadrul rundei de negocieri de la Kiev, a deciziei protocolare cu privire la inadmisibilitatea sancţionării locuitorilor din stânga Nistrului, care deţin paşapoarte ale Ucrainei sau Rusiei, precum şi a altor ţări, este un exemplu elocvent în acest sens.
„I”: Pe parcursul ultimelor luni au loc multe acţiuni provocatoare în oraşul Bender, situat pe malul drept al Nistrului, care a avut de suferit în rezultatul acţiunilor militare din 1992. Cine se face vinovat de aceste acţiuni?N.Ş.: Doresc să menţionez din start, că Benderul este un oraş transnistrean. La această întrebare voi răspunde printr-o altă întrebare: „Puteţi aduce un exemplu de incident provocat de miliţieni, în decursul ultimilor doi ani, în vreo localitate moldovenească din Zona de Securitate (ZS)?”. Răspunsul este evident. Miliţia transnistreană nu desfăşoară acţiuni operative de căutare pe teritoriul localităţilor moldoveneşti din ZS, nu trage la răspundere locuitorii, nu trimite notificări, nu întocmeşte protocoale, nu arestează oameni şi nu-i transportă pe teritoriul său.
În linii generale, situaţia din Bender poate fi rapid stabilizată, iar pentru aceasta este necesar doar să revenim la cooperarea, reglementată de documentele Comisiei Unificate de Control (CUC) şi Comandamentului Militar Unit (CMU). Aceste autorităţi au fost create pentru a menţine balanţa şi stabilitatea în ZS. În aceste documente este stipulat că, pe teritoriul oraşului Bender nu se pot afla contingente militare ale Moldovei.
A fost stabilit că, pe teritoriile sale, după încetarea acţiunilor militare din 1992, părţile acţionează reieşind din principiul teritorial. Din documentele normative enunțate reiese că, în Bender, Transnistria desfășoară de sine stătător activitatea administrativă.
În baza acestor documente și ulterior a normelor legislaţiei RMN, a fost organizată activitatea organelor de drept din Bender, care asigură ordinea publică, protejează interesele locuitorilor. S-a stabilit că activitatea poliţiştilor în ZS, în special în Bender, este posibilă strict în cadrul grupului mixt operativ de investigații, creat imediat după încetarea acţiunilor militare. Însă, acesta nu doar că nu şi-a început activitatea şi nu a prezentat CUC nici un raport, dar şi până în prezent își demonstrează neputinţa.
Reamintesc, potrivit documentelor CUC, acest grup trebuie să includă câte 100 de persoane din fiecare parte, adică, 100 poliţişti din RM şi 100 miliţieni din Transnistria. Există câteva nuanţe: în primul rând, un astfel de grup poate participa doar la acţiuni comune, în al doilea rând, acesta se află în subordinea CUC şi, în al treilea, activitatea grupului trebuie să fie reglementată de un document, care aşa şi nu a fost adoptat. Astfel, apare o întrebare, pe ce se bazează RM atunci când își măreşte prezenţa militară în ZS, cu atât mai mult, în Bender, din ce cauză numărul persoanelor înarmate din partea autorităţilor moldoveneşti depăşeşte de 5-6 ori numărul permis?
De ce din penitenciarele din Bender nici până în prezent nu au fost scoşi oamenii înarmaţi – presupuşi deţinuţi, în timp ce penitenciarele din RM sunt pustii? Întrebări sunt multe. Reiterez, sunt convinsă că soluţia poate fi găsită, imediat ce părţile vor demonstra voinţă politică pentru a reveni la limitele documentelor prevăzute de CUC.
„I”: Sunteţi de acord cu faptul că Transnistria şi-a adus ”aportul” ca preşedinţia Ucrainei în cadrul OSCE să fie considerată un ”eşec”? De ce rundele de negocieri în formatul „5+2” au fost mai degrabă unele ritualice, decât consistente?N.Ş.: Mă miră o astfel de apreciere. Poate oare fi considerată un ”eşec” preşedinţia, în cadrul căreia au avut loc cinci (!) runde de negocieri, care în marte au dat rezultate? Poate oare fi considerată un eşec preşedinţia Ucrainei în OSCE, în timp ce în decursul a circa jumătate de an RM a fost zguduită de o criză politică internă, care, uneori, punea sub semnul întrebării procesul de negocieri. În cadrul preşedinţiei Ucrainei au fost luate decizii importante, pe care părţile nu le puteau lua deja de ani de zile.
Să începem de la succesele mai mici – demontarea funicularului de la Râbniţa, o parte din care aparţine autorităţilor de la Rezina. Cel puţin din 2008, părţile nu puteau găsi nicio soluţie pentru rezolvarea acestei probleme, însă, anume în cadrul preşedinţiei Ucrainei în OSCE a fost elaborată o decizie protocolară, care a stabilit formatul relaţiilor pentru demontarea funicularului. În rezultat, Rusia s-a obligat să finanţeze acest proiect. Sperăm ca la finele anului 2013 lucrările de demontare vor fi realizate.
De asemenea, în perioada preşedinţiei ucrainene au fost coordonate formulările controversate, care împiedicau părţile să semneze planul acţiunilor comune în domeniul ecologic. În acelaşi domeniu, deja în cadrul rundei de la Kiev, a fost posibilă semnarea deciziei protocolare, prin intermediul căreia sunt stabiliţi parametrii construirii staţiei de epurare de la Dubăsari şi a sistemelor de colectare a deșeurilor de la Criuleni, fapt care va influenţa pozitiv starea râului Nistru.
Anul acesta, părţile au continuat cooperarea în domeniul evacuării elementelor radioactive şi nocive, care sunt depozitate în diferite localităţi din stânga Nistrului. Transnistria nu era în stare să le nimicească de sine stătător. Anume în acest an a progresat dialogul destul de complicat în privinţa liberei circulaţii. Fie chiar și cu puţini pași, însă a progresat.
„INFOTAG”: Observatorii asociau venirea la putere a lui Evgheni Şevciuc cu realizarea unui progres în domeniul reglementării conflictului transnistrean. Inițial, totul decurgea anume în această direcție – lansarea legăturii feroviare, reluarea întrevederilor reprezentanţilor politici şi a negocierilor în formatul „5+2”. Însă aceste realizări au fost suficiente doar la început, acum observăm că situaţia nu s-a schimbat spre bine, ba chiar s-a înrăutăţit. De ce?Nina Ştanschi: Negocierile, reluate în 2011, după o întrerupere de şase ani, nu au putut da rezultatele aşteptate într-o perioadă atât de scurtă. Fiecare rundă de negocieri reprezintă o încercare de identificare a căilor de depăşire a divergenţelor şi nimeni nu a garantat că acest lucru poate avea loc o dată la două luni sau că, în general, poate fi înregistrat. Prin urmare, eu nu am utilizat niciodată astfel de formulări pentru a aprecia procesul de negocieri.
În acelaşi timp, trebuie să accentuez că potenţialul, care a putut fi realizat în decursul a doi ani, nu a fost utilizat măcar nici pe jumătate, fapt atestat de numărul de iniţiative, care se află pe masa de negocieri, şi a celor, care încă nici nu au fost discutate.
În ceea ce priveşte reluarea transportului feroviar, consider că, acest rezultat al interacţiunilor dintre Transnistria şi Moldova este un exemplul cum poate fi identificat un compromis şi cum interesele oamenilor şi ale agenţilor economici pot fi puse mai presus decât divergențele politice. În anul 2013, la iniţiativa Tiraspolului, cooperarea în domeniul feroviar a fost prelungită cu un an, fapt ce atestă viabilitatea „tacticii paşilor mici”, când se identifică soluții în privinţa problemelor social-economice. Aceasta oferă o bază solidă pentru continuarea relaţiilor.
Nu aş vrea să afirm că ”situația nu doar că nu s-a îmbunătățit, ba chiar s-a înrăutăţit”. Cu regret, există sectoare, unde se aplică o astfel de apreciere. Între timp, am progresat în privinţa liberei circulaţii, iar recenta parafare, în cadrul rundei de negocieri de la Kiev, a deciziei protocolare cu privire la inadmisibilitatea sancţionării locuitorilor din stânga Nistrului, care deţin paşapoarte ale Ucrainei sau Rusiei, precum şi a altor ţări, este un exemplu elocvent în acest sens.
„I”: Pe parcursul ultimelor luni au loc multe acţiuni provocatoare în oraşul Bender, situat pe malul drept al Nistrului, care a avut de suferit în rezultatul acţiunilor militare din 1992. Cine se face vinovat de aceste acţiuni?N.Ş.: Doresc să menţionez din start, că Benderul este un oraş transnistrean. La această întrebare voi răspunde printr-o altă întrebare: „Puteţi aduce un exemplu de incident provocat de miliţieni, în decursul ultimilor doi ani, în vreo localitate moldovenească din Zona de Securitate (ZS)?”. Răspunsul este evident. Miliţia transnistreană nu desfăşoară acţiuni operative de căutare pe teritoriul localităţilor moldoveneşti din ZS, nu trage la răspundere locuitorii, nu trimite notificări, nu întocmeşte protocoale, nu arestează oameni şi nu-i transportă pe teritoriul său.
În linii generale, situaţia din Bender poate fi rapid stabilizată, iar pentru aceasta este necesar doar să revenim la cooperarea, reglementată de documentele Comisiei Unificate de Control (CUC) şi Comandamentului Militar Unit (CMU). Aceste autorităţi au fost create pentru a menţine balanţa şi stabilitatea în ZS. În aceste documente este stipulat că, pe teritoriul oraşului Bender nu se pot afla contingente militare ale Moldovei.
A fost stabilit că, pe teritoriile sale, după încetarea acţiunilor militare din 1992, părţile acţionează reieşind din principiul teritorial. Din documentele normative enunțate reiese că, în Bender, Transnistria desfășoară de sine stătător activitatea administrativă.
În baza acestor documente și ulterior a normelor legislaţiei RMN, a fost organizată activitatea organelor de drept din Bender, care asigură ordinea publică, protejează interesele locuitorilor. S-a stabilit că activitatea poliţiştilor în ZS, în special în Bender, este posibilă strict în cadrul grupului mixt operativ de investigații, creat imediat după încetarea acţiunilor militare. Însă, acesta nu doar că nu şi-a început activitatea şi nu a prezentat CUC nici un raport, dar şi până în prezent își demonstrează neputinţa.
Reamintesc, potrivit documentelor CUC, acest grup trebuie să includă câte 100 de persoane din fiecare parte, adică, 100 poliţişti din RM şi 100 miliţieni din Transnistria. Există câteva nuanţe: în primul rând, un astfel de grup poate participa doar la acţiuni comune, în al doilea rând, acesta se află în subordinea CUC şi, în al treilea, activitatea grupului trebuie să fie reglementată de un document, care aşa şi nu a fost adoptat. Astfel, apare o întrebare, pe ce se bazează RM atunci când își măreşte prezenţa militară în ZS, cu atât mai mult, în Bender, din ce cauză numărul persoanelor înarmate din partea autorităţilor moldoveneşti depăşeşte de 5-6 ori numărul permis?
De ce din penitenciarele din Bender nici până în prezent nu au fost scoşi oamenii înarmaţi – presupuşi deţinuţi, în timp ce penitenciarele din RM sunt pustii? Întrebări sunt multe. Reiterez, sunt convinsă că soluţia poate fi găsită, imediat ce părţile vor demonstra voinţă politică pentru a reveni la limitele documentelor prevăzute de CUC.
„I”: Sunteţi de acord cu faptul că Transnistria şi-a adus ”aportul” ca preşedinţia Ucrainei în cadrul OSCE să fie considerată un ”eşec”? De ce rundele de negocieri în formatul „5+2” au fost mai degrabă unele ritualice, decât consistente?N.Ş.: Mă miră o astfel de apreciere. Poate oare fi considerată un ”eşec” preşedinţia, în cadrul căreia au avut loc cinci (!) runde de negocieri, care în marte au dat rezultate? Poate oare fi considerată un eşec preşedinţia Ucrainei în OSCE, în timp ce în decursul a circa jumătate de an RM a fost zguduită de o criză politică internă, care, uneori, punea sub semnul întrebării procesul de negocieri. În cadrul preşedinţiei Ucrainei au fost luate decizii importante, pe care părţile nu le puteau lua deja de ani de zile.
Să începem de la succesele mai mici – demontarea funicularului de la Râbniţa, o parte din care aparţine autorităţilor de la Rezina. Cel puţin din 2008, părţile nu puteau găsi nicio soluţie pentru rezolvarea acestei probleme, însă, anume în cadrul preşedinţiei Ucrainei în OSCE a fost elaborată o decizie protocolară, care a stabilit formatul relaţiilor pentru demontarea funicularului. În rezultat, Rusia s-a obligat să finanţeze acest proiect. Sperăm ca la finele anului 2013 lucrările de demontare vor fi realizate.
De asemenea, în perioada preşedinţiei ucrainene au fost coordonate formulările controversate, care împiedicau părţile să semneze planul acţiunilor comune în domeniul ecologic. În acelaşi domeniu, deja în cadrul rundei de la Kiev, a fost posibilă semnarea deciziei protocolare, prin intermediul căreia sunt stabiliţi parametrii construirii staţiei de epurare de la Dubăsari şi a sistemelor de colectare a deșeurilor de la Criuleni, fapt care va influenţa pozitiv starea râului Nistru.
Anul acesta, părţile au continuat cooperarea în domeniul evacuării elementelor radioactive şi nocive, care sunt depozitate în diferite localităţi din stânga Nistrului. Transnistria nu era în stare să le nimicească de sine stătător. Anume în acest an a progresat dialogul destul de complicat în privinţa liberei circulaţii. Fie chiar și cu puţini pași, însă a progresat.
Partea II. Condiţiile de liber schimb între RM și UE sunt asupritoare nu doar pentru Transnistria, ci şi pentru economia Moldovei”.
„I”: Unii experţi vorbesc despre faptul că Transnistria a decis să se îndepărteze de formula care prevede crearea unui stat comun cu RM. În opinia Dvs., este oare posibilă crearea unui stat comun sub forma unei federaţii sau uniuni statale între RM şi Transnistria?N.Ş.: Cel mai important lucru pe care-l obţin părţile în rezultatul negocierilor este căutarea compromisurilor pentru a progresa în diferite direcţii importante, în primul rând, în domeniul social-economic. Unul dintre diplomaţii ruşi, reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru conflictul transnistrean, dl Gubarev, care participă la şedinţele în formatul „5+2”, deseori repetă fraza, pe care o consider oportună şi aplicabilă la procesul de negocieri: „Mai bine 10 ani de negocieri, decât o zi de război”.
„I”: Care este opinia Dvs. faţă de instalarea oficiilor Biroului pentru migrație și azil în preajma Zonei de Securitate?N.Ş.: În primul rând, propun să spunem lucrurilor pe nume, indiferent de cât de neplăcut nu ar fi pentru unii. Orice graniţă are trei elemente inalienabile, în strânsă legătură unele cu altele. În primul rând, este vorba despre efectuarea controlului vamal, care, apropo, are loc deja de ceva timp, urmează ulterior – controlul de grăniceri, efectuat de grupele mobile de grăniceri, şi, în sfârşit, controlul migraţional, care este efectuat de oficiile amintite.
Vorbind despre atitudinea faţă de frontiera de stat a unei alte ţări, nu putem să nu menţionăm că este o chestiune ce ţine de suveranitatea fiecărei ţări. Anume astfel, acest subiect este abordat în Transnistria. Considerăm însă problematică varietatea poziţiilor care se observă în atitudinea diferitor puteri politice din RM. Pe de o parte, se încearcă a ne convinge că RM nu a stabilit nici un fel de hotar cu noi, pe de altă parte, în cadru acestor posturi are loc un control migraţional complet. Cu regret, au avut loc chiar şi reţineri, pe o anumită perioadă de timp, a reprezentanţilor ruşi, care, deși oficial au trecut controlul de grăniceri la aeroportul Chişinău şi s-au confruntat totuși cu obstacole în drumul lor spre Transnistria.
Pentru noi sunt foarte importante garanţiile (elaborate de partea moldovenească şi consolidate în cadrul formatului „5+2”) cu privire la faptul că noile posturi şi reguli migraţionale nu vor înrăutăţi situaţia transnistrenilor, care traversează hotarul moldovenesc. Dacă aceste reguli vor fi clare şi explicite, atunci, cred că vor apărea mai puţine întrebări. Totodată, mecanismul, în baza căruia cetăţenii Transnistriei care deţin paşapoarte ale altor state şi care nu sunt domiciliaţi în RM, ne este cunoscut doar din conversaţiile întreţinute cu reprezentantul politic al RM, Eugen Carpov. După cum înţelegeţi, modificările operate la legislaţia RM, privesc strict anularea amenzilor, care anterior erau aplicate cetăţenilor RMN, dar în acest document legislativ nu se vorbeşte în baza căror documente şi în ce mod transnistrenii vor traversa hotarul.
În cadrul rundei de la Kiev, în formatul „5+2”, RM ne-a explicat că acest mecanism este stabilit de documentul intern al Poliţiei de frontieră a RM. Consider că acest fel de mecanisme şi reguli trebuie să fie publice, în interesul populaţiei. Mă bucur că la Kiev, împreună cu dl. Carpov, am reuşit să parafăm Decizia protocolară, în care sunt stipulate obligaţiile părţilor de a nu împiedica libera circulaţie, de a continua lucrările pentru eliminarea barierelor şi, în care se constată că, eforturile depuse de partea moldovenească sunt suficiente pentru a nu amenda transnistrenii sau a-i sancţiona în orice alt mod.
„I”: Cum în Transnistria este privit viitorul ţării, luând în consideraţie că Kievul şi Chişinăul tind să adere la UE, iar Dvs. să aderaţi la Uniunea Vamală?N.Ş.: Vectorul politicii externe al Transnsitriei este deja stabilit. Acesta este orientat spre integrarea euroasiatică, declarat în Transnistria idee naţională, fapt ce reiese din Conceptul politicii externe, fiind și principala sarcină a autorităţii conduse de subsemnată. Suntem convinşi că, luând în consideraţie situaţia geopolitică existentă, reieşind din realităţile istorice, juridice şi socio-culturale, pentru Transnistria nu poate să existe o altă cale.
Este important şi faptul că, stabilind astfel vectorul politicii externe, conducerea Transnistriei nu s-a bazat pe conjunctura politică de astăzi, ci pe dorinţa locuitorilor Transnistriei enunţată în repetate rânduri, în cadrul referendumurilor. Este evident că, în procesele de integrare euroasiatică, devenite astăzi tot mai puternice, Rusia este un jucător-cheie şi sunt convinsă că, sub egida acesteia, marea familie euroasiatică va putea crea o temelie puternică pentru dezvoltarea economică eficientă a Transnistriei.
„I”: Au dreptate oponenţii Dvs., care afirmă că situaţia din stânga Nistrului este stabilă doar datorită suportului financiar al Rusiei?N.Ş.: Oponenţii nu au dreptate, deoarece uită de un detaliu important: situaţia este paşnică şi stabilă datorită misiunii de garanţie, efectuată sub egida Rusiei – operaţiunea de pacificare, care întruneşte în sine contingentele părţilor implicate în conflict. Fără a exagera, voi spune că, această misiune de pacificare este unică în felul său şi una dintre cele mai de succes din ultima decadă. O astfel de operaţiune este unica garanţie eficientă de menținere a păcii de pe malurile Nistrului.
„I”: Care aspecte ale liberului schimb cu UE sunt atractive pentru Transnistria, și care, dimpotrivă, îngrijorează sau chiar sperie?N.Ş.: În prezent, mărfurile din Transnistria ajung pe piaţa europeană doar după ce sunt îndeplinite un şir de proceduri, stabilite de RM. Acest aspect de nenumărate ori a fost subiectul discuțiilor în cadrul negocierilor în formatul „5+2”. Până acum, nereglementate au rămas problemele privind aplicarea TVA pentru mărfurile transnistrene, ca fiind străine, imposibilitatea transportatorilor transnistreni de a ieși din țară, situație agravată și de faptul că RM a lipsit Transnistria de posibilitatea de a efectua de sine stătător transportările de mărfuri.
Acest fapt este legat de taxele vamale, unele dintre ele atât de ridicole cum ar fi, de exemplu, taxa ecologică, care este aplicată procesului de produce din Transnistria, cu toate că întreprinderile se află pe teritoriul din stânga Nistrului. Aceasta include şi limitările, legate de noile cerinţe în legătură cu prezentarea rapoartelor de contabilitate şi statisticii în limba română. Şi multe alte lucruri, care nu corespund regulilor stabilite pentru agenţii economici din Transnistria când a fost necesar ca ei să se înregistreze în Moldova, în 2006, iar în 2008 au fost orientaţi spre pieţele europene.
Anume acest fapt şi îngrijorează, că, fiind nereglementate, toate aceste întrebări creează limitări evidente pentru flexibilitatea părţii transnistrene. De asemenea, ne îngrijorează şi misterul, în care a fost învăluit procesul de negocieri RM-UE, în privinţa Acordului de creare a Zonei de Liber Schimb.
Reprezentantul transnistrean, în calitate de observator independent, a fost invitat să participe la negocierile RM-UE, însă această invitaţie a fost făcută doar de ochii lumii, deoarece, acestuia nu i s-a permis să participe la etapele importante ale procesului de negocieri.
Chiar şi fără a avea o închipuire despre conţinutul documentului, care, evident, în timpul apropiat va fi făcut public, putem spune cu încredere că, condiţiile prevăzute de acesta (în măsura în care sunt cunoscute părţii transnistrene), sunt asupritoare nu doar pentru economia Transnistriei, dar şi pentru cea a Moldovei.
„I”: Unii experţi vorbesc despre faptul că Transnistria a decis să se îndepărteze de formula care prevede crearea unui stat comun cu RM. În opinia Dvs., este oare posibilă crearea unui stat comun sub forma unei federaţii sau uniuni statale între RM şi Transnistria?N.Ş.: Cel mai important lucru pe care-l obţin părţile în rezultatul negocierilor este căutarea compromisurilor pentru a progresa în diferite direcţii importante, în primul rând, în domeniul social-economic. Unul dintre diplomaţii ruşi, reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru conflictul transnistrean, dl Gubarev, care participă la şedinţele în formatul „5+2”, deseori repetă fraza, pe care o consider oportună şi aplicabilă la procesul de negocieri: „Mai bine 10 ani de negocieri, decât o zi de război”.
„I”: Care este opinia Dvs. faţă de instalarea oficiilor Biroului pentru migrație și azil în preajma Zonei de Securitate?N.Ş.: În primul rând, propun să spunem lucrurilor pe nume, indiferent de cât de neplăcut nu ar fi pentru unii. Orice graniţă are trei elemente inalienabile, în strânsă legătură unele cu altele. În primul rând, este vorba despre efectuarea controlului vamal, care, apropo, are loc deja de ceva timp, urmează ulterior – controlul de grăniceri, efectuat de grupele mobile de grăniceri, şi, în sfârşit, controlul migraţional, care este efectuat de oficiile amintite.
Vorbind despre atitudinea faţă de frontiera de stat a unei alte ţări, nu putem să nu menţionăm că este o chestiune ce ţine de suveranitatea fiecărei ţări. Anume astfel, acest subiect este abordat în Transnistria. Considerăm însă problematică varietatea poziţiilor care se observă în atitudinea diferitor puteri politice din RM. Pe de o parte, se încearcă a ne convinge că RM nu a stabilit nici un fel de hotar cu noi, pe de altă parte, în cadru acestor posturi are loc un control migraţional complet. Cu regret, au avut loc chiar şi reţineri, pe o anumită perioadă de timp, a reprezentanţilor ruşi, care, deși oficial au trecut controlul de grăniceri la aeroportul Chişinău şi s-au confruntat totuși cu obstacole în drumul lor spre Transnistria.
Pentru noi sunt foarte importante garanţiile (elaborate de partea moldovenească şi consolidate în cadrul formatului „5+2”) cu privire la faptul că noile posturi şi reguli migraţionale nu vor înrăutăţi situaţia transnistrenilor, care traversează hotarul moldovenesc. Dacă aceste reguli vor fi clare şi explicite, atunci, cred că vor apărea mai puţine întrebări. Totodată, mecanismul, în baza căruia cetăţenii Transnistriei care deţin paşapoarte ale altor state şi care nu sunt domiciliaţi în RM, ne este cunoscut doar din conversaţiile întreţinute cu reprezentantul politic al RM, Eugen Carpov. După cum înţelegeţi, modificările operate la legislaţia RM, privesc strict anularea amenzilor, care anterior erau aplicate cetăţenilor RMN, dar în acest document legislativ nu se vorbeşte în baza căror documente şi în ce mod transnistrenii vor traversa hotarul.
În cadrul rundei de la Kiev, în formatul „5+2”, RM ne-a explicat că acest mecanism este stabilit de documentul intern al Poliţiei de frontieră a RM. Consider că acest fel de mecanisme şi reguli trebuie să fie publice, în interesul populaţiei. Mă bucur că la Kiev, împreună cu dl. Carpov, am reuşit să parafăm Decizia protocolară, în care sunt stipulate obligaţiile părţilor de a nu împiedica libera circulaţie, de a continua lucrările pentru eliminarea barierelor şi, în care se constată că, eforturile depuse de partea moldovenească sunt suficiente pentru a nu amenda transnistrenii sau a-i sancţiona în orice alt mod.
„I”: Cum în Transnistria este privit viitorul ţării, luând în consideraţie că Kievul şi Chişinăul tind să adere la UE, iar Dvs. să aderaţi la Uniunea Vamală?N.Ş.: Vectorul politicii externe al Transnsitriei este deja stabilit. Acesta este orientat spre integrarea euroasiatică, declarat în Transnistria idee naţională, fapt ce reiese din Conceptul politicii externe, fiind și principala sarcină a autorităţii conduse de subsemnată. Suntem convinşi că, luând în consideraţie situaţia geopolitică existentă, reieşind din realităţile istorice, juridice şi socio-culturale, pentru Transnistria nu poate să existe o altă cale.
Este important şi faptul că, stabilind astfel vectorul politicii externe, conducerea Transnistriei nu s-a bazat pe conjunctura politică de astăzi, ci pe dorinţa locuitorilor Transnistriei enunţată în repetate rânduri, în cadrul referendumurilor. Este evident că, în procesele de integrare euroasiatică, devenite astăzi tot mai puternice, Rusia este un jucător-cheie şi sunt convinsă că, sub egida acesteia, marea familie euroasiatică va putea crea o temelie puternică pentru dezvoltarea economică eficientă a Transnistriei.
„I”: Au dreptate oponenţii Dvs., care afirmă că situaţia din stânga Nistrului este stabilă doar datorită suportului financiar al Rusiei?N.Ş.: Oponenţii nu au dreptate, deoarece uită de un detaliu important: situaţia este paşnică şi stabilă datorită misiunii de garanţie, efectuată sub egida Rusiei – operaţiunea de pacificare, care întruneşte în sine contingentele părţilor implicate în conflict. Fără a exagera, voi spune că, această misiune de pacificare este unică în felul său şi una dintre cele mai de succes din ultima decadă. O astfel de operaţiune este unica garanţie eficientă de menținere a păcii de pe malurile Nistrului.
„I”: Care aspecte ale liberului schimb cu UE sunt atractive pentru Transnistria, și care, dimpotrivă, îngrijorează sau chiar sperie?N.Ş.: În prezent, mărfurile din Transnistria ajung pe piaţa europeană doar după ce sunt îndeplinite un şir de proceduri, stabilite de RM. Acest aspect de nenumărate ori a fost subiectul discuțiilor în cadrul negocierilor în formatul „5+2”. Până acum, nereglementate au rămas problemele privind aplicarea TVA pentru mărfurile transnistrene, ca fiind străine, imposibilitatea transportatorilor transnistreni de a ieși din țară, situație agravată și de faptul că RM a lipsit Transnistria de posibilitatea de a efectua de sine stătător transportările de mărfuri.
Acest fapt este legat de taxele vamale, unele dintre ele atât de ridicole cum ar fi, de exemplu, taxa ecologică, care este aplicată procesului de produce din Transnistria, cu toate că întreprinderile se află pe teritoriul din stânga Nistrului. Aceasta include şi limitările, legate de noile cerinţe în legătură cu prezentarea rapoartelor de contabilitate şi statisticii în limba română. Şi multe alte lucruri, care nu corespund regulilor stabilite pentru agenţii economici din Transnistria când a fost necesar ca ei să se înregistreze în Moldova, în 2006, iar în 2008 au fost orientaţi spre pieţele europene.
Anume acest fapt şi îngrijorează, că, fiind nereglementate, toate aceste întrebări creează limitări evidente pentru flexibilitatea părţii transnistrene. De asemenea, ne îngrijorează şi misterul, în care a fost învăluit procesul de negocieri RM-UE, în privinţa Acordului de creare a Zonei de Liber Schimb.
Reprezentantul transnistrean, în calitate de observator independent, a fost invitat să participe la negocierile RM-UE, însă această invitaţie a fost făcută doar de ochii lumii, deoarece, acestuia nu i s-a permis să participe la etapele importante ale procesului de negocieri.
Chiar şi fără a avea o închipuire despre conţinutul documentului, care, evident, în timpul apropiat va fi făcut public, putem spune cu încredere că, condiţiile prevăzute de acesta (în măsura în care sunt cunoscute părţii transnistrene), sunt asupritoare nu doar pentru economia Transnistriei, dar şi pentru cea a Moldovei.