Regiunea transnistreană alege să se izoleze benevol, pe plan internațional, dar și în raport cu Republica Moldova, din punct de vedere al comunicațiilor electronice. În pofida faptului că în majoritatea cazurilor există baza tehnico-materială, componenta juridică și negocierile politizate – fac acest proces imposibil, comunică Politik.md.
Astfel, potrivit unui studiu efectuat de IDIS „Viitorul” cu suportul financiar al „The Balkan Trust for Democracy”, sectorul comunicațiilor în autoproclamata Republică sunt monopolizate și în multe cazuri dezavantajează consumatorul, care alege să utilizeze serviciile operatorilorilor terți, din Ucraina sau Republica Moldova.
„Cumpărăm cartele de reîncărcare pentru un an înainte”
În timp ce pe teritoriul Republicii Moldova activează trei furnizori de telefonie mobilă, în stânga Nistrului – există doar un furnizor. Chestionarele efectuate, în rândul populației arată, însă, o cu totul altă imagine: o mare parte dintre utilizatori opteză pentru serviciile de telefonie mobilă prestate de operatorii terți, atât din dreapta Nistrului, cât și de o serie de operatori ucraineni.
Mai mult decât atât, solicitați să relateze despre cum să descurcă într-o asemenea situație, respondenții au menționat că în lipsa terminalelor de reîncărcare aceștia sunt nevoiți adesea să cumpere cartele pentru suplinirea contului pentru un an înainte. În ceea ce privește acoperirea oferită de prestator – și aceasta este limitată.
Televiziunea – o sabie cu două tăișuri
Domeniul difuzării și retransmisiei programelor audiovizuale reprezintă subiectul unor programe de stat în Republica Moldova, dar și o bătaie de cap pentru regiunea transnistreană. Conform situației la zi, prezentată în programele elaborate, în Transnistria difuzarea și retransmisia posturilor de televiziune se face în baza unor mijloace de comunicare, care se află în proprietatea privată a operatorilor. Astfel, pentru realizarea retransmiterii aceștia trebuie să obțină licență de activitate.
În ceea ce privește nemijlocit procesul de difuzare – pe lângă televiziunea analogică terestră, în orașele din regiune sunt rețele de transmisie prin cablu, care permit acordarea serviciilor contra plată. La moment, acestea asigură transmisiunea a 5 posturi de televiziune în regiunea vizată, dintre care nu este nici unul din Republica Moldova.
Inițial, printr-un acord semnat între cele două părți, s-a încercat soluționarea conflictului pe acest segment. Astfel, două posturi de televiziune din Republica Moldova au fost retransmise și în stânga Nistrului, tentativa eșuând peste mai puțin de un an. Ca și în cazul anterior, nu s-a ajuns la un compromis, având în vedere faptul că circumstanțele actuale vin în conflict cu cadrul legal al Republicii Moldova.