23.11.2017: SĂPTĂMÂNA VIITOARE VOR FI DESCHISE BIROURI PUBLICE ALE PREȘEDINTELUI PENTRU LOCUITORII DE PE AMBELE MALURI ALE NISTRULUI

Săptămâna viitoare vor fi deschise primele birouri publice ale Președintelui Moldovei pentru locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a scris Preşedintele Igor Dodon pe pagina sa de facebook.
Potrivit lui, de luni, 27 noiembrie, cetățenii sunt așteptați la birourile din orașul Rezina, satele Coșnița și Varnița. Aceste localităţi se subordonează administrativ Chişinăului, dar se află în imediata apropiere a Transnistriei.

„O astfel de inițiativă este lansată pentru prima dată de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Sute de cetățeni de-ai noștri, care locuiesc în această regiune, s-au adresat cu solicitări din diverse domenii (social, economic, juridic), care pot fi soluționate de către autorități”, a scris Dodon.

El a precizat că se examinează posibilitatea deschiderii unor astfel de birouri în majoritatea raioanelor țării.

„Activitatea birourilor publice respective are menirea să elimine barierele birocratice, să sporească eficiența și operativitatea administrației Președintelui, în cazurile de acordare a asistenței necesare locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a evidenţiat Dodon.

Sursa:

http://www.infotag.md/rebelion-ro/256045/