Gov.md – Informare de presă

În regiunea transnistreană au fost adoptate măsuri „în oglindă” pentru protejarea locuitorilor împotriva COVID-19, iar perioada pentru care vor fi aplicate măsuri adiționale este stabilită până la 5 aprilie curent. Suntem în legătură permanentă cu negociatorul-șef din partea Tiraspolului pentru a depăși anumite situații incomode pentru cetățeni. Astăzi, la direct am facilitat unele situații de…

Publika.md – Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, despre starea de CARANTINĂ din stânga Nistrului

În regiunea transnistreană au fost introduse mai multe restricţii pentru a opri răspândirea coronavirusului, valabile până în 5 aprilie. Activitatea școlilor, grădiniților și a unităților comerciale cu amănuntul a fost sistată. Nici transportul interurban nu circulă, cu excepția rutelor între Tiraspol și Bender. Potrivit datelor așa-numitului Minister de Interne din regiune, în prezent, în carantină…

Mihai Melintei: Economia transnistreană în date – anul 2019

În prezent, complexul industrial este baza pentru formarea indicatorilor macroeconomici ai regiunii transnistrene. Locul de frunte în acest domeniu este ocupat de energia electrică, metalurgia feroasă, construcția de mașini și prelucrarea metalelor, industria chimică, industria ușoară, industria alimentară, silvicultura și prelucrarea lemnului, industria materialelor de construcție. Industria regiunii include 110 întreprinderi cu diferite modele de…

Infotag.md – LIDERUL DE LA TIRASPOL A INSTITUIT ÎN TRANSNISTRIA STARE DE URGENŢĂ PÂNĂ LA 5 APRILIE

Începând cu 17 martie, în Transnistria a fost declarată stare de urgență pentru o perioadă de 19 zile „în legătură cu pandemia de coronavirus COVID-19, anunțată de Organizația Mondială a Sănătății, și cu scopul de a proteja viața și sănătatea cetățenilor RMN”. Potrivit agenției INFOTAG, decretul corespunzător a fost semnat în ajun de către președintele…

Ion Leahu: Urmările reformei constituționale din Rusia

Care ar putea fi consecințele reformelor constituționale în FR pentru Republica Moldova și Ucraina? Indiferent de faptul că sunt evidente schimbările, la capitolul dat la moment nu s-au dat prea mult cu părerea analiștii. Probabil, toți sunt în așteptarea zilei de 22 aprilie curent, în care în Federația Rusă este programată desfășurarea plebiscitului la subiectul…

Infotag.md – AUTORITĂŢILE TRANSNISTRIEI AU ANUNŢAT CARANTINĂ ÎN REGIUNE ÎNCEPÂND CU 13 MARTIE PENTRU A NU ADMITE CORONAVIRUSUL

În vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu coronavirus în Transnistria, începând cu 13 martie în regiune a fost anunţată carantină. Potrivit agenţiei INFOTAG, această decizie a fost luată de guvernul autoproclamatei RMN, care prevede inclusiv suspendarea începând cu 16 martie a procesului educaţional în instituţiile de învăţământ. Printre alte „măsuri antiepidemice pentru prevenirea și combaterea infecției…