Gov.md – Întrevederea reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană a avut loc la Tiraspol

O nouă reuniune dintre Chișinău și Tiraspol, în formatul „1+1”, cu participarea reprezentanților politici și a unor conducători ai grupurilor de lucru a avut loc astăzi, 25 octombrie curent, la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol. După ultima reuniune în formatul reprezentanților politici din partea Chișinăului și Tiraspolului, din luna septembrie curent, părțile în procesul de…

Noi.md – Candu i-a reamintit ambasadorului rus, despre retragerea trupelor ruse din Transnistria

În cadrul discuțiilor, Andrian Candu a declarat că Republica Moldova este interesată de dezvoltarea dialogului moldo-rus și a relațiilor comerciale și economice cu Federația Rusă, bazate pe încredere și respect reciproc. Totodată, Andrian Candu a reiterat poziția Republicii Moldova de soluționare pașnică a conflictului transnistrean în cadrul formatului de negocieri 5+2, pe baza respectării principiilor…

Tvrmoldova.md – CEDO condamnă Rusia să plătească 64 de mii de euro pentru încălcarea dreptului la educaţie în stânga Nistrului

După şase ani de la Hotărârea Catan şi alţii, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Rusia a violat dreptul la educaţia elevilor din şcolile româneşti din regiunea transnistreană, pe 23 octombrie, CEDO a pronunţat o nouă hotărâre, prin care recunoaşte că Rusia a încălcat dreptul la educaţia elevilor de la internatul…

Deschide.md – Gaburici și noul şef al Misiunii OSCE în RM, Claus Neukirch, despre reglementarea transnistreană

Author: Pavel Maftei Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut astăzi o întrevedere cu noul şef al Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, privind asistența OSCE, pentru continuarea dialogului în procesul de reglementare durabilă şi cuprinzătoare a conflictului transnistrean. Chiril Gaburici l-a felicitat pe Claus Neukirch, cu revenirea în Moldova în calitate de mediator…

Infotag.md – TRANSNISTRIA ESTE NEMULŢUMITĂ DE „NOUA RESTRICŢIE DE LIBERĂ CIRCULAŢIE LA AEROPORTUL CHIŞINĂU”

Autorităţile autoproclamatei RMN consideră „inadmisibile” acţiunile părţii moldoveneşti privind „restricţionarea liberii circulaţii la aeroportul Chişinău”. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta se menţionează într-o declaraţie a MAE al Transnistriei, publicată pe site-ul instituţiei. MAE al regiunii a reacţionat astfel la faptul că Poliţia de Frontieră a RM a interzis pe 23 octombrie intrarea în republică pentru…

Publika.md – 584 de vehicule din regiunea transnistreană au fost înmatriculate de la deschiderea ghişeelor ASP din Tiraspol şi Râbniţa

Aproape 600 de autovehicule din regiunea transnistreană au fost înmatriculate la ghişeele Agenţiei Servicii Publice, deschise în septembrie, la Tiraspol şi Râbniţa. Datele au fost prezentate în cadrul audierilor la comisia securitate a Parlamentului. “În regiunea transnistreană au fost organizate proceduri de înmatriculare a 584 de autovehicule şi cinci motociclete. Este aplicat mecanism de programarea…